Connect with us

Actualitate

Finanțele modifică un document pentru a împrumuta mai mulți bani de pe piețele externe. Ar fi nevoie din cauza anumitor scadențe – Finante & Banci

Publicat

pe

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) vrea să împrumute mai mulți bani de pe piețele externe, iar în acest sens modifică o hotărâre privind Programul-cadru de emisiuni de titluri de stat, „Medium Term Notes” (MTN). Asta pentru a putea lua bani până când ajung anumite împrumuturi la scadență. Practic, valoarea totală va putea crește de la 31 miliarde euro, la 41 miliarde euro.

Conform notei de fundamentare, în perioada 2020-2022 vor ajunge la maturitate euroobligaţiuni în valoare de 3,84 miliarde euro (2 miliarde euro în septembrie 2020 şi 2,01 miliarde dolari, echivalent 1,84 miliarde euro, în februarie 2022).

„Deoarece plafonul Programului MTN (vezi documentul) se eliberează la momentul rambursării unor obligaţiuni, în calculul majorării plafonului programului s-a avut în vedere faptul că aceste scadenţe sunt atât la începutul cât și la sfârșitul anului, iar emisiunile noi de euroobligaţiuni se realizează în funcţie de condiţiile de piaţă, cel mai probabil în prima parte a anului şi în al treilea trimestru. În consecință, pentru acoperirea nevoilor de finanțare de pe piețele externe pentru perioada 2020-2022 şi luând în considerare suma rămasă disponibilă de 0,365 miliarde euro, se impune majorarea valorii totale a Programului MTN cu suma de 10 miliarde euro”, spune documentul.

În contextul implementării planului anual de finanțare a deficitului bugetar și de refinanțare a datoriei publice, pentru perioada februarie 2020 – 2022, Ministerul Finanțelor Publice are în vedere emiterea de euroobligațiuni în valoare de aproximativ 14 miliarde euro (echivalent).

Cât mai vor Finanțele să împrumute de pe piața externă

Conform MFP, pentru perioada 2020 – 2022 mai trebuie emise titluri de stat în cadrul Programului MTN în valoare de 3 miliarde euro în 2020, 5,5 miliarde euro în 2021 şi 5,5 miliarde euro în 2022.

Așa cum reiese din cele de mai sus, creşterea plafonului cu suma de 10 miliarde euro, de la 31 la 41 miliarde euro, are în vedere crearea posibilităţii ca Ministerul Finanţelor Publice să poată continua utilizarea cadrului general al Programului MTN pentru a emite titluri de stat pe piețele internaționale în vederea îndeplinirii planului de finanţare aferent perioadei 2020-2022, înainte ca titlurile să ajungă la scadenţă în această perioadă.

• Această opţiune are în vedere crearea unei flexibilităţi extinse cu privire la alegerea momentului de lansare a noilor emisiuni, corelat cu identificarea condițiilor de piață favorabile.

„La sfârşitul anului 2022 plafonul disponibil în cadrul Programului MTN, conform planului de finanţare actual, va fi în valoare de 0,20 miliarde EUR, valoare care va fi luată în calcul la stabilirea valorii de majorare la acel moment a Programului MTN în vederea finanțării necesităților de pe piața externă în anii următori”, menționează sursa citată.

Exemplul Poloniei cu MTN

Conform documentului, practica în domeniu relevă faptul că emitenții suverani utilizează programe MTN, fără a limita valabilitatea acestora pe o anumită perioada de timp, un program fiind lansat cu o valoare inițială care poate crește pe parcurs în funcție de perioada finanțată, de schimbările necesităților de finanțare și de alte elemente relevante pentru emitent (strategia de finanțare, evoluția deficitului bugetar etc).

De exemplu, în cazul Poloniei valoarea Programului MTN a crescut gradual începând cu anul 2007, de la 25 miliarde euro, la un nivel de 60 miliarde euro în anul 2019.

Ce este Programul Medium Term Notes (MTN)

Programul reprezintă o facilitate neangajantă, care se încheie între Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de emitent și un grup de instituţii financiare selectate, în cadrul căreia pot fi lansate periodic emisiuni de titluri de stat pe piețele externe în baza unei documentaţii contractuale standard. Acesta asigură lansarea emisiunilor de obligaţiuni pe pieţele internaţionale de capital, oferind emitentului avantajul accesării pieţelor de capital într-un timp mai scurt decât cel necesar parcurgerii etapelor pentru efectuarea fiecărei tranzacţii individuale, precum şi flexibilitate în structurarea parametrilor emisiunilor, în funcţie de strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale.

Contractele care formează această infrastructură (dealer agreement, agency agreement etc) sunt guvernate de legea engleză și respectiv legea SUA și sunt revizuite de cate ori este necesar, cu ocazia actualizării anuale a programului MTN.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul