Luna aceasta, când Rusia și Turcia erau în pragul unei confruntări militare directe în Siria, Vladimir Putin l-a invitat pe omologul său turc Recep Tayyip Erdogan la Kremlin – dar nu cred că „invitat” e cel mai potrivit cuvânt.
Un videoclip de 120 de secunde difuzat de televiziunea rusă de stat a provocat indignare în Turcia. În imagini pot fi văzuți Erdogan și delegația sa așteptând la Kremlin să-l întâlnească pe Putin. Pentru a fi mai exact, sunt forțați să aștepte. Nefericirea le este întipărită limpede pe chipuri. La un moment dat Erdogan se plictisește de așteptat în picioare și ia loc. Presa pro-Erdogan a remarcat că Putin e celebru pentru acest gen de lucruri. De data asta însă, televiziunea rusă s-a asigurat că are mai multe camere în încăpere pentru a documenta scena, iar pe filmare a fost adăugat un cronometru care contoriza secundele. A fost pur și simplu o umilire.
Erdogan ar fi trebuit teoretic să se afle la Moscova pentru a cere explicații. Pe 27 februarie forțele siriene, operând cu sprijinul celor rusești, au ucis 36 de soldați turci în nordul Siriei. Au existat temeri că Erdogan va declara război. În cele din urmă, el a optat totuși să meargă la Putin pentru a atenua tensiunile. Lucru care a făcut așteptarea de dinaintea întâlnirii cu atât mai dureroasă pentru Erdogan. Iar când președintele turc s-a întors de la Moscova cu mâna goală, l-au întâmpinat comentarii caustice.
Turcia au pierdut soldați într-un atac la care rușii erau parteneri și, în ciuda acestui fapt, Erdogan s-a dus să se întâlnească cu rușii. Nu a fost decât cel mai nou episod al unei relații foarte complicate care în ultimii cinci ani a alternat între gesturi de amiciție și ostilitate fățișă.
Relațiile celor două țări au cunoscut un puseu de tensiune în noiembrie 2015, când Turcia a doborât un avion rusesc care aparent îi violase spațiul aerian, pentru a ajunge în pragul unei rupturi atunci când Putin a acuzat Turcia că face tranzacții cu gaze naturale cu ISIS. Spre deosebire de liderii europeni, Putin și-a acompaniat vorbele și cu forța economică, adoptând un embargou turistic și comercial care l-a forțat într-un final pe Erdogan să-și ceară scuze.
Apoi o parte dintre inamicii interni ai lui Erdogan au încercat o lovitură de stat contra lui. În timp ce evenimentele acelei nopți se derulau, cu liderii occidentali așteptând tăcuți să vadă ce se va întâmpla, Putin a fost cel care i-a trimis lui Erdogan un mesaj de sprijin. Într-o cotitură radicală în politica externă a țării sale, conducătorul turc, recunoscător, a decis să lege o relație nouă și strânsă cu Moscova. În următorii doi ani și jumătate Erdogan și Putin s-au întâlnit de 12 ori.
Comerțul și turismul dintre Rusia și Turcia au crescut rapid. Cu ajutorul unor proiecte de vitrină precum gazoductul TurkStream, menit a transporta gaze naturale rusești în Turcia, sau Akkuyu, care ar trebui să devină prima centrală nucleară a Turciei, Moscova și Ankara au trecut practic peste noapte de la rivalitate la prietenie. Erdogan își găsise în sfârșit un partener care nu punea întrebări sâcâitoare despre drepturile omului, stat de drept și libertatea presei. Putin nu a insistat pe aprobarea parlamentară a deciziilor executive și i-a trimis lui Erdogan scrisori în care-i spunea: „Nu fii fraier.”
Siria a jucat un rol important în această relație nouă. Rusia a umplut vidul lăsat de decizia SUA de a se retrage din Siria. Turcia, simțindu-se amenințată, a cerut rachete Patriot de la SUA, însă a fost refuzată cu consecvență. Ankara a început să se simtă izolată de către Vest.
Aceasta a fost perioada în care Putin l-a prins pe Erdogan în ghiare, invitându-l alături de Iran la discuțiile de la Astana pe tema Siriei. El a reușit astfel să atragă un aliat din NATO de partea sa, consolidându-și propria poziție. În iulie 2017 Erdogan a alarmat NATO anunțându-și acordul cu Rusia pentru a cumpăra de la ea sisteme defensive anti-rachetă S-400. Era pentru prima dată când un membru NATO semna un astfel de acord de procurare de armament cu Rusia.
Erdogan a ignorat criticile; el socotea că face un joc magistral, semnalându-i Vestului că are alternative. Însă el s-a amăgit singur crezând că poate avea încredere în Putin. Pe măsură ce Turcia își slăbea legăturile cu Occidentul, Putin a început să insiste ca Erdogan să renunțe la animozitatea sa față de regimul lui Bashar al-Assad și i-a cerut să nu mai susțină miliții islamiste radicale. Atacul de luna trecută împotriva soldaților turci a fost consecința logică. Putin a sesizat că Erdogan a rămas fără alte opțiuni în afară de Rusia.
Prima reacție a Occidentului a fost să-i amintească lui Erdogan că noul lui prieten nu e un om pe care să te poți baza. Aflat la strâmtoare, Erdogan și-a jucat ultima carte și a deschis frontiera pentru refugiați, pe care îi folosește de multă vreme pentru a șantaja Europa. Dar chiar și această ultimă mutare, care a pus în joc sute de mii de vieți, a avut un rezultat contrar celui scontat. Când s-a deplasat la Bruxelles săptămâna trecută pentru a discuta chestiunea refugiaților cu oficiali ai UE, Erdogan a părăsit întrunirea după ce părțile n-au putut ajunge la o înțelegere.
A trecut deja destul de mult timp de când Erdogan face un joc periculos de echilibristică profitând de confruntarea dintre Occident și Moscova. În cele din urmă pare că le-a pierdut pe ambele. Poate că acum își va descoperi o nouă apreciere pentru un dicton faimos al diplomației turcești: „În Orientul Mijlociu, dacă nu te afli pe lista de invitați la un dineu important, ar trebui să consulți meniul. S-ar putea ca numele tău să fie trecut acolo.”
Articol de Can Dundar (fostul redactor șef al ziarului turc Cumhuriyet, în prezent exilat), Washington Post (preluare Rador)
