Connect with us

Actualitate

România, în scenariul 4 al epidemiei de coronavirus. Ce înseamnă și ce măsuri sunt pregătite de autorități – Coronavirus

Publicat

pe

​Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, a declarat că pentru scenariul patru al epidemiei de coronavirus COVID-19 se are în vedere ca aceia care sunt afectaţi să nu meargă în izolare dacă au în familie persoane peste 65 de ani, ci să rămână în carantină, propuneri în acest sens fiind făcute către Ministerul de Interne pentru a fi cuprinse într-o viitoare ordonanţă militară.

Scenariul patru se aplică de la un număr mai mare de 2.000 de persoane infectate. Potrivit datelor prezentate de Raed Arafat luni seară în România sunt 2.109 cazuri confirmate.

Măsuri luate în calcul pentru scenariul 4 al epidemiei de coronavirus, potrivit ministrului Sănătății :

  • Testările sunt extinse la tot ce înseamnă persoană instituţionalizată, la tot ce înseamnă personal medical, întâi cel care este contact şi simptomatic, pe urmă şi celălalt personal
  • Vor interveni şi cele 36 de spitale care sunt clasificate ca unităţi de suport şi vor aduce un surplus de 8.000 de paturi
  • Tratarea unor cazuri uşoare şi medii se va face la domiciliu, sub supraveghere medicală, uneori chiar şi a voluntarilor, iar în spital se va face tratamentul pacienţilor cu afecţiuni coronavirus cu manifestări moderat-severe şi critice.
  • Cei care sunt afectaţi nu vor mearge în izolare dacă au în familie persoane peste 65 de ani, ci rămân în carantină

„Avem nişte propuneri pe care le-am făcut la colegii noştri de la Ministerul de Interne ca într-o ordonanţă militară viitoare să putem cuprinde şi acest punct în care să ne protejăm vârstele extreme şi să ne protejăm şi pe cei cu comorbidităţi”, a afirmat ministrul Tătaru, într-un interviu difuzat sâmbătă seara de postul Digi24.

El a adăugat că în scenariul patru testările vor fi extinse la „tot ce înseamnă personalul medical”.

„Avem un scenaru patru în care testările sunt extinse la tot ce înseamnă persoană instituţionalizată, la tot ce înseamnă personal medical, întâi cel care este contact şi simptomatic, pe urmă şi celălalt personal. Trebuie să ne protejăm personalul medical, trebuie să-l avem pentru acest scenariu patru pe tot valid (…) Suntem deocamdată la o medie de vârstă a pacienţilor de 40-49 de ani. Am văzut că avem mortalitate la persoane peste 65 de ani, dar am văzut şi persoane de 45 sau 49 de ani. Există o patogenitate crescută a acestui virus. Trebuie să ne adaptăm atât noi, ca personal medical, ca minister, prin dotări, prin, eu ştiu, asigurarea a tot ce înseamnă aparatură în acest moment în secţiile de terapie intensivă pentru a putea controla aceste cazuri severe şi critice”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a arătat că pentru faza patru a epidemiei vor interveni şi cele 36 de spitale care sunt clasificate ca unităţi de suport şi vor aduce un surplus de 8.000 de paturi, pe lângă cele 2.000-2.300 care sunt folosite în faza actuală pentru persoanele confirmate cu coronavirus.

„Ne apropiem, într-adevăr, de scenariul patru, un scenariu care implică tratarea unor cazuri uşoare şi medii la domiciliu, sub supraveghere medicală, uneori chiar şi a voluntarilor, iar în spital tratamentul pacienţilor cu afecţiuni coronavirus manifestări moderat-severe şi critice. Cele moderat-severe se vor afla în secţiile de boli infecţioase, iar cele critice în secţiile de terapie intensivă, sub suport ventilator sau cardiovascular. Avem, tot în scenariul patru, un moment în care personalul medical asimptomatic, dar pozitiv la coronavirus, va rămâne şi va trata pacienţii infectaţi cu coronavirus, care sunt spitalizaţi. Ne gândim la un scenariu patru în care intervin tocmai aceste unităţi de suport. Dacă în acest moment avem o capacitate de 2.000-2.300 de paturi, odată cu intrarea celor 36 de spitale plus specialităţi tip dializă sau alte patologii, care au infecţie coronavirus, vom mai aduce un surplus de 8.000 de paturi”, a spus ministrul Tătaru.

Potrivit acestuia, aceste spitale suport vor trebui să aducă pe lângă aportul de paturi şi pe cel de aparatură de terapie intensivă.

„În acest moment avem o listă finalizată, după o analiză completă a DSP-urilor şi a ministerului la aceste unităţi care să aducă un aport o dată de paturi, o dată de terapie intensivă, a doua oară de aparatură de terapie intensivă, fiindcă ce ne interesează în acest moment este să putem susţine cazurile severe şi critice. Mortalitatea vine tocmai de la aceste cazuri. Aparatura este cea care ajută. Oxigenul, s-a văzut şi în Italia şi în Spania, este cel care menţine în viaţă un organism. La fel, comorbidităţile trebuie să le protejăm”, a mai spus ministrul Tătaru.

Scenariul patru se va aplica de la un număr mai mare de 2.000 de persoane infectate.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse18 ore ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized24 de ore ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Uncategorized3 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized3 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized4 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse5 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

DiverseO săptămână ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

EconomicO săptămână ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

UncategorizedO săptămână ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate2 săptămâni ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse2 săptămâni ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse2 săptămâni ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Top Stiri Comisarul