Marți noaptea, la Bruxelles, a avut loc o altă tură de skanderberg. Nordul și Sudul UE și-au încordat din nou mușchii, pe tema obligațiunilor și a datoriei comune la nivelul Uniunii.
În prezent, Spania și Italia sunt, în principal, cele care doresc de urgență astfel de obligațiuni europene, numite și Corona Bonds, pentru a facilita împrumuturile și ratele mai mici ale dobânzilor. Cel puțin, aceasta e socoteala lor. Dar pe tema asta nu pare să existe o mare solidaritate europeană, având în vedere rezistența din Germania, Austria și Olanda.
Din cauza obligațiunilor Corona, un summit al șefilor de stat și de guvern s-a lovit de un zid de netrecut, în urmă cu aproximativ 14 zile. Iar mai recent, marți spre miercuri, într-un maraton de discuții timp de 16 ore, prin videoconferința miniștrilor de finanțe din țările europene, nu s-a ajuns la niciun rezultat în ceea ce privește Corona Bonds.
Gravă greșeală din partea Italiei
Alexander Graf Lambsdorff și Andreas Schieder au, ambii, un parcurs în instituțiile europene. Primul e german și liberal, timp de 13 ani membru în Parlamentul European, șeful factiunii FDP din cadrul acestuia și chiar fost vicepreședinte al PE. În 2017, el s-a reîntors la Berlin. Social-democratul Schieder e austriac, a lucrat în Ministerul de Finanțe și în 2019, ca europarlamentar, a plecat de la Viena la Bruxelles.
În consecință, deși avem de-a face cu două direcții opuse și cu reprezentanți ai unor partide cu ideologii diferite, cei doi cunosc ambele perspective, atât europene, cât și naționale. Însă se pare că sunt de aceeași părăre, în urma reuniunii miniștrilor de finanțe, privitoare la soluții în vremea crizei Corona: se gândește „prea puțin european” și s-a „ratat timpul scurs de la criza financiară”.
Schieder a fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor din Austria, în timpul crizei din 2009. Și atunci, ca și acum, întrebările au fost aceleași, privitoare la solidaritatea financiară a UE: Ar trebui să garantăm împreună? Ar trebui să facem datorii împreună? Ar trebui să emitem obligațiuni comune, pentru a ajută țările puternic îndatorate?
„Italia deschide din nou o veche discuție”, a spus Lambsdorff., citat de Tagesschau.de. El consideră că este greșit să deschidă o dezbatere despre un remediu pentru criza financiară, în miezul unei crize de sănătate. „Cred că este o greșeală gravă din partea Italiei”, spune Lambsdorff. „O discuție separată, ca aceea despre obligațiunile Corona, este exact calea greșită de urmat.”
Europarlamentarul austriac Andreas Schieder vede, de asemenea, adevărate conflicte de interese între țările din nordul și sudul Europei. Lupta dintre miniștrii finanțelor este deplasată, consideră social-democratul, apreciind că se observă „multe trasee solo și egoism național”.
Plasa de siguranță
La o analiză mai atentă, se vede nu lipsește solidaritatea europeană. În cele din urmă, în noaptea spre miercuri s-a căzut de acord asupra unei „plase de siguranță”, în valoare de. 500 de miliarde de euro. Aceasta include linii de credit prin pachetul de salvare al MES (Mecanismul European de Stabilitate) pentru țările deosebit de afectate, sprijin pentru companiile lovite de criză și o reglementare privind lucrătorii pe termen scurt, la nivel european.
Însă discuțiile nu s-au terminat. Prezumtiv, șefii de state și de guverne ai UE se vor consulta din nou săptămâna viitoare, pentru a adopta nouă linie comună, în politică fiscală a Europei. Cum va rămâne cu disputa pe Corona Bonds? Vom vedea, mai ales că socializarea datoriilor nu s-a petrecut nici în, sau după fosta criză.
Noul Bond, aceleași probleme
Dacă ne uităm în trecutul nu prea îndepărtat, controverse similare au auvut loc în 2011, când efectele crizei financiare începute în 2008 încă se resimțeau, iar moneda Euro era mitraliată și considerată a avea dedesubt „o bombă cu ceas”.
După doi ani de la începutul crizei financiare, zeci de întâlniri la nivel înalt și sute de declarații politice, guvernanții Europei câștigaseră doar un lucru: timp. Însă nici amânarea nu-i mai ajuta, căci scadențele la titluri de stat băteau la ușă, ridicându-se la sute de miliarde de euro. Soluția propusă în 2011 era Euro-Bond, obligațiunea comună la nivelul zonei euro. Cu ea, ar fi început un nou episod al aventurii monedei europene.
În aventura aceasta, prudenta mămică a guvernului german, Angela Merkel, nu a intrat, deși Sarkozy făcea presiuni, acestuia bătându-i la ușă nu doar alegerile prezidențiale, ci și scadențe la titlurile de stat franceze, în valoare de 177,7 miliarde de euro, până în aprilie 2012. Numai Italia le mai întrecea, cu 179,9 de miliarde. La 67,4 mld. Euro scadente, Spania avea și ea o mare problemă financiară, urmată de greci și de portughezi.
„Miezul tare“ al Europei, Franța și Germania, trebuiau să arate consens și să dea exemplu. Însă Mutti (cum i se mai spune, în glumă, Angelei Merkel) n-a pornit într-o aventură hotărât păguboasă pentru nemți. Performanta economie și finanță germană ar fi intrat în malaxorul european, care învârte, cu aceeași viteză, datoriile unor state mai puțin disciplinate și performante, cu cele ale „mașinăriei nemțești”.
Germanilor nu le este indiferentă socializarea acestor datorii. E ca și cum vecinii de pe palierul blocului în care stai și-ar fi cumpărat de toate pe credit, lucrând când și când, în timp ce tu ai fost zilnic la lucru, te-ai spetit, ai mai și economisit. Acum, banca le-a pus „celor veseli” mâna în gât. Ce-ți rămâne de făcut? Să-i ajuți, căci altfel o iau razna și pun casa pe foc. La treaba asta nu s-au gândit tăticii Europei, când au invitat tot palierul să ia parte la chef.
