Connect with us

Actualitate

Termenele oprimiste ale ministrului Transporturilor pentru finalizarea unor tronsoane de autostradă aflate în lucru – Esential

Publicat

pe

Tronsonul de autostradă Râşnov-Cristian, aflat „într-un progres fizic de peste 50%”, ar putea fi terminat la sfârşitul acestui an, dacă antreprenorul îşi menţine mobilizarea, a declarat, miercuri seara, ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

El a spus că săptămâna trecută a mers pe şantierul autostrăzii Râşnov-Cristian, unde sunt 6,3 kilometri de autostradă şi 3,9 kilometri de drum la patru benzi, care se află „într-un progres fizic de peste 50%, cu mobilizare exemplară a antreprenorului”. Potrivit ministrului, acolo erau peste 200 de muncitori pe şantier, cu peste 100 de utilaje. Tronsonul are ca termen de finalizare 2021, iar dacă se menţine această mobilizare a constructorului, poate fi finalizat la sfârşitul anului, a afirmat Bode, la B1 TV, potrivit Agerpres.

De asemenea, Bode crede că până la 30 noiembrie pot fi finalizate şi cele două loturi de 40 de kilometri, aflate în execuţie, ale autostrăzii Sebeş-Turda.

„Pe autostrada Sebeş-Turda avem două loturi, aproximativ 40 de kilometri. Pe lotul 1 avem un progres fizic de peste 85%, iar pe lotul 2 undeva la 65-70%. Dacă antreprenorii îşi menţin ritmul de mobilizare, până la termenul stabilit – şi anume 30 noiembrie – ei pot să finalizeze cei 40 de kilometri de autostradă”, a susţinut el.

Şi tronsonul Iernut – Cheţani, de 18 kilometri, de pe autostrada Transilvania ar putea fi terminat în luna iunie 2020.

„De asemenea, pe autostrada Transilvania, pe cele trei loturi, Iernut – Cheţani, Cheţani – Câmpia Turzii, respectiv Biharia – Borş, se lucrează în acest moment. Biharia – Borş va fi finalizată înainte de termen, cei 6 kilometri, dar şi Iernut – Cheţani, pentru că acolo avem un progres fizic de peste 90%. Iernut – Cheţani poate fi terminat în luna iunie, sunt 18 kilometri, dar este foarte important ca pe tronsonul celălalt, Cheţani – Câmpia Turzii, să finalizăm breteaua de descărcare. Altfel, cei 18 kilometri rămân muzeu şi nu pot fi descărcaţi nicăieri. De aceea, suntem mobilizaţi cu toate loturile, pentru că am văzut situaţii în anii trecuţi – şi nu puţine – se finaliza un lot şi, pentru că nu era finalizat podul sau nodul de descărcare, aşa cum a fost la Holdea sau cum a fost tronsonul Gilău – Nădăşelu cu podul peste Someş, am rămas 1-2 ani cu autostrăzi muzeu”, a explicat Lucian Bode.


Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse23 de ore ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized3 zile ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized4 zile ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized4 zile ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized5 zile ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing5 zile ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Uncategorized5 zile ago

1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil

Ecranul de 7,95 inci, funcțiile AI și conectivitatea între dispozitive susțin un mod de lucru flexibil pentru profesioniștii aflați mereu...

Diverse5 zile ago

Pre-check-in digital: ce poate face o unitate de cazare înainte de sosirea oaspetelui

Experiența unui oaspete începe înainte ca acesta să ajungă la hotel, pensiune sau apartament. Înainte de sosire există informații care...

Uncategorized5 zile ago

Axis lanseaza AI Assistant: acces 24/7 la informatii tehnice despre produse si solutii

Axis Communications lanseaza Axis AI Assistant, un instrument digital bazat pe inteligenta artificiala, care le ofera partenerilor si clientilor acces...

Uncategorized6 zile ago

BenQ Creative Pro prezintă seria PV50: monitoare concepute pentru fluxurile de post-producție

Noile monitoare profesionale PV3250U de 32 de inch și PV2750U de 27 de inch oferă rezoluție 4K, precizie cromatică și...

Uncategorized6 zile ago

Roborock continuă să sărbătorească cea de-a 12-a aniversare prin noi campanii promoționale la eMAG și Altex

București, România – 25 august 2026 – Roborock continuă campania aniversară dedicată celor 12 ani de activitate prin două noi promoții,...

Uncategorized6 zile ago

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci...

aerocrop aerocrop
Diverse7 zile ago

AEROCROP aduce serviciile agricole cu drona mai aproape de fermierii din sudul României

Compania intervine în culturi cu tratamente fitosanitare, fertilizare, aplicare granulară și monitorizare multispectrală, inclusiv atunci când accesul utilajelor terestre este...

UncategorizedO săptămână ago

Ce valabilitate are un certificat constatator ?

Certificatul constatator este un document oficial emis de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) care atestă anumite date și...

UncategorizedO săptămână ago

Snagov Monastery Tour – Discover History, Legend and Tranquility Near Bucharest

Just outside the busy rhythm of Bucharest, travelers can discover a completely different side of Romania. Surrounded by water and...

UncategorizedO săptămână ago

De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime

52% dintre respondenții Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice;...

UncategorizedO săptămână ago

Synology® lansează RackStation RS1226+ și RS1226RP+, concepute pentru infrastructuri edge și locații remote aflate în dezvoltare

București, România — 24 august 2026 — Synology a lansat RackStation RS1226+ și RS1226RP+, două sisteme de stocare 2U cu 8 bay-uri,...

Curățarea facială Curățarea facială
DiverseO săptămână ago

Curățarea facială agresivă poate afecta bariera pielii? Ce alternative moderne există pentru tenul sensibil și congestionat

Mult timp, ideea de „curățare profundă a tenului” a fost asociată cu proceduri agresive, extracții mecanice dureroase și iritații care...

UncategorizedO săptămână ago

Geamuri 4 anotimpuri păreri: merită să alegi

Pe piață ferestrelor termopan există și variante cu tratamente speciale, cum sunt geamurile 4 anotimpuri. Acestea sunt promovate de producători...

Top Stiri Comisarul