Connect with us

Actualitate

Cea mai mare universitate din țară anunță admitere online – Educatie

Publicat

pe

Cea mai mare universitate din România – Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunță că admiterea şi examenele de finalizare a studiilor de licență și master vor fi organizate online. Candidații se vor putea înscrie tot online, iar documentele originale vor fi prezentate la începerea anului universitar.

„Am încercat să venim în întâmpinarea nevoilor candidaților și ale studenților noștri în această perioadă cu totul specială pe care o traversăm și să stabilim niște proceduri alternative care să îi ajute să își continue traseul educațional și profesional, fără a le afecta planurile de viață. În momentul în care situația va reveni la normal, vom analiza dacă se impune o regândire esențială a procesului de admitere sau a celui de finalizare a studiilor, incluzând poate chiar unele experiențe pozitive cu aceste noi practici”, a afirmat rectorul UBB, Daniel David, potrivit unui comunicat al universității.

Prorectorul responsabil cu componenta educațională, conf. univ. dr. Anna Soós, a adăugat că „ruta alternativă a fost elaborată după consultarea mai largă a comunității și a reprezentanților studenților, în cadrul autonomiei universitare, pornind de la reglementările naționale în domeniu”.

Cum se vor desfășura examenele:

  • Admiterea la nivel licență se va desfășura după un calendar nou, în funcție de perioada în care se vor finaliza activităţile anului terminal din învăţământul preuniversitar și susținerea examenului de Bacalaureat, în timp ce sesiunile de admitere la master și la doctorat se vor desfășura conform calendarului inițial.
  • Înscrierea candidaților va avea loc exclusiv online, aceștia fiind responsabili de transmiterea corectă a tuturor documentelor și de autenticitatea acestora. Modul de examinare va fi stabilit și comunicat de către fiecare facultate sau școală doctorală, iar confirmarea locului se va face prin semnarea și transmiterea electronică a contractului de studii de către candidat, urmând ca documentele originale să fie prezentate la începerea anului universitar.
  • În cazul în care documentele solicitate nu sunt transmise sau încărcate pe platformă, respectiv prezentate în format fizic la termenele solicitate, candidatul își va pierde locul dobândit prin concurs.În ceea ce privește examenele de finalizare a studiilor de licență și master, acestea vor fi organizate în perioada stabilită la începutul anului universitar, probele de evaluare a cunoștințelor fundamentale și de specialitate și de prezentare și susținere a lucrării de licență/disertație urmând să se desfășoare online, în timp real, în fața comisiei de examen, prin intermediul unei platforme care să permită dialogul și înregistrarea de conținut audio-video.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

DiverseO zi ago

De ce o ușă de garaj premium este o investiție inteligentă

Ușa de garaj reprezintă unul dintre principalele puncte de acces în locuință și joacă un rol major în protejarea bunurilor,...

Diverse2 zile ago

De ce este important să apelați la specialiști cu vastă experiență în realizarea hidroizolațiilor – perspectiva Hidroizolații Conduraru, una dintre cele mai respectate companii din România

Hidroizolația – fundația invizibilă a oricărei construcții durabile În lumea construcțiilor moderne, unde tehnologia avansează rapid, iar cerințele beneficiarilor devin...

disbioza disbioza
Diverse3 zile ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse3 zile ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse3 zile ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

Actualitate4 zile ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

Actualitate4 zile ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate4 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized4 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse4 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse5 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport5 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social5 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse5 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse6 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized7 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse7 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
ActualitateO săptămână ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

DiverseO săptămână ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

DiverseO săptămână ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Top Stiri Comisarul