Prin O.U.G. 28/2020 a fost modificat conținutul art. 352 Cod penal, fiind adăugate 7 noi alineate care vin să răspundă mai bine nevoii de represiune a faptelor de nesocotire a regulilor de carantină instituționalizată sau spitalizare și încălcării acestor reguli cu consecința infectării altor persoane, ori mai grav, vătămarea corporală sau decesul acestora în urma infectării. În acest sens, observăm o creștere a limitelor de pedeapsă, în special în cazul variantelor agravate ale acestei infracțiuni praeterintenționate, respectiv în situația producerii rezultatului mai grav – infectarea altor persoane, vătămarea/decesul acestora ca urmare a infectării.
Remarcăm că această adaptare a textului art. 352 Cod penal a venit într-un moment în care statul și-a asumat aproape integral răspunderea limitării răspândirii virusului SARS- CoV2, restrângând temporar o parte din drepturile și libertățile individuale. Mai nou însă, este anunțată ,,o relaxare” a restricțiilor de circulație impuse, ocazie cu care răspunderea se va deplasa de la stat către fiecare individ.
În contextul acestei perioade, auzim tot mai des informații în presă privitoare la cercetarea penală a celor care ar fi infectat alte persoane, chiar independent de faptul că se aflau sau nu în carantină instituționalizată sau într-o unitate spitalicească. În condițiile în care există deja un număr semnificativ de dosare penale în care sunt cercetate persoane pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, toate aceste achete fiind demarate în perioada restricțiilor impuse pe durata stării de urgență, apreciem că textul de lege analizat necesită îmbunătățiri, mai ales odată cu ridicarea restricțiilor de circulație.
Având în vedere că adaptarea art. 352 Cod penal a apărut în contextul răspândirii SARS- CoV2, legiuitorul căutând atât să acopere un vid legislativ, cât și să înăsprească sancțiunile în acest context excepțional, prezenta opinie va avea în vedere textul incriminator strict din perspectiva răspândirii SARS-CoV2, nu și a altor boli infectocontagioase, în acord cu rațiunea modificării legislative.
Concret, textul de lege este criticabil, legiuitorul dând dovadă de o tehnică legislativă deficitară în acest caz. Pe de o parte, suprapunerea celor 7 noi alineate și lăsarea în vigoare în continuare a celor două alineate preexistente este generatoare de confuzie.
Primul alineat nou introdus sancționează încălcarea regulilor de carantină instituționalizată sau de spitalizare, în vreme ce alineatul al doilea (preexistent) condamnă nerespectarea măsurilor privind prevenirea și combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca efect infectarea altor persoane, fără a particulariza însă care anume sunt aceste ,,măsuri”. Spre pildă, în viitorul apropiat purtarea măștilor de protecție va deveni obligatorie. Nepurtarea măștii va putea constitui temei pentru a atrage incindența alin. (2) al art. 352 Cod penal, în lipsa determinării în concret a măsurilor a căror respectare este obligatorie?
Pe de altă parte, toate variantele agravante reglementate prin alineatele (2),(3),(5),(6) și (7) ale art. 352 Cod penal, care au în vedere producerea rezultatului mai grav, respectiv infectarea uneia sau a mai multor persoane, vătămarea corporală sau chiar decesul acestora ca urmare a infectării, sunt la acest moment inaplicabile, ori aplicarea lor ar genera rezultate nesigure.
Susținem această teză întrucât fenomenul este încă necunoscut pe deplin. Există o serie de întrebări privitoare la modul de transmitere a acestui virus care nu au încă un răspuns. Până când experții în domeniu nu vor veni să lămurească în detaliu toate aceste necunoscute, apreciem că incidența variantelor agravate ale art. 352 Cod penal vor fi aproape imposibil de dovedit, în raport de standardul probatoriu fixat prin dispozițiile art. 396 alin. (2) Cod procedură penală („dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat”). De pildă, în ipoteza în care organele judiciare susțin că un pacient care a nesocotit regulile de spitalizare a infectat alte persoane, gândirea avocatului reclamă „o întrebare reflex”: cum putem determina cu certitudine că respectivele persoane nu erau infectate aprioric dintr-o altă sursă? Cum putem cunoaște cu certitudine că persoanele nu s-au infectat dintr-o altă sursă ulterior contactului cu persoana cercetată?
Considerăm că întrebările sunt legitime câtă vreme este cunoscut la acest moment atât că există purtători asimptomatici ai bolii, cât și faptul că un eventual debut al simptomelor poate avea loc după un număr de până la 14 zile. Prin urmare, câtă vreme ne lovim de imposibilitatea faptică a testării persoanei vătămate la momentul T0 și T1, socotim că determinarea cu certitudine a „persoanei care a infectat” este iluzorie.
Logica juridică nu poate funcționa în termeni de probabilistică, când avem în vedere o eventuală soluție de condamnare, fiind imperios necesară stabilirea unei legături de cauzalitate certe între elementul material al infracțiunii și urmarea imediată. Tocmai această legătură de cauzalitate pare la acest moment imposibil de dovedit, în condițiile unui virus nou, aflat încă în faza de cercetare sub toate aspectele, inclusiv a modului de transmitere.
Deși este adevărat că norma juridică nu poate acoperi toată varietatea relațiilor sociale, totuși, este necesar ca aceasta să fie suficient de precisă încât să nu lase loc unor interpretări eronate sau chiar abuzive.
Concluzionând, apreciem că norma juridică incriminatoare nu este precisă și predictibilă la acest moment, textul de lege fiind perfectibil.
Un articol semnat de Veronica Dobozi (vdobozi@stoica-asociatii.ro), Partner și Adrian Mihai Trandafir, Senior Associate (mtrandafir@stoica-asociatii.ro), STOICA & Asociaţii
