Deşi lumea trece în aceste momente printr-o perioadă de confuzie şi incertitudine, un lucru pare totuşi să fie sigur în toată această ecuaţie: băncile nu mai joacă, de această dată, rolul de “damsels in distress” şi nu au stat la baza crizei ce se anunţă cu din ce în ce mai multă siguranţă pe toate canalele. Pot ele însă ocupa, fie şi doar partial, alături de alte structuri implicate, rolul de “knight in shining armour”?
La momentul redactării acestui articol, este deja evident că spaima cea mare a tuturor statelor este mai degrabă criza ce începe deja, într-o formă sau alta, să cuprindă economia mondială, spaimă care este poate mai puternică decât cea provocată de însăşi boala în sine.
Confruntate cu un inamic atât de subtil şi periculos, statele se văd nevoite să acorde populaţiei un ajutor fără precedent în istorie, ajutor care, nu în puţine cazuri, se concretizează inclusiv prin moratoriul datoriilor populaţiei către bănci. La fel, nu de puţine ori, ajutorul venit sub această formă din partea băncilor nici nu a mai aşteptat imboldul din partea guvernelor, existând şi iniţiative proprii din partea unor instituţii financiar-bancare de a veni în ajutorul debitorilor. O atare măsură de sprijin a fost adoptată în mai multe state.
În acest context dat, dacă vor să supravieţuiască şi să se întoarcă undeva în viitor chiar la o stare de prosperitate, băncile sunt obligate să gândească strategii şi să ia măsuri cel puţin la fel de rapid precum specialiştii din domeniul sănătăţii, toate acestea desigur în contextul noilor reglementări care deja şi-au produs sau care urmează să producă efecte.
Deşi amânarea plăţii ratelor, suspendarea posibilităţii de a urmări silit debitorii pentru o anumită perioadă de timp sau alte măsuri similare care au fost sau urmează a fi luate de către state (inclusiv în România) sunt adevărate „pastile amare” pentru creditorii bancari, pe care testele de stres şi planurile gândite pentru worst-case scenarios poate că nu le-au avut în vedere la o scară aşa largă, totuşi astfel de măsuri mai pot fi cumva „îndulcite” prin facilităţi oferite sistemelor bancare, astfel încât fiecare parte implicată să piardă cât mai puţin posibil în tot acest proces profund transformaţional.
Aşa se face că suntem martorii unei relaxări a regulilor stricte de dinaintea pandemiei, privind prudenţa bancară, fiind acum recomandată şi chiar permisă spre exemplu, printre altele, utilizarea rezervelor de capital sau funcţionarea cu un raport de lichiditate mai mic decât cel normal aplicabil (aspecte care erau aproape de neconceput după finalul crizei din 2008), totul numai pentru a nu lăsa la greu agenţii economici sau chiar şi consumatorii persoane fizice care, în aceste clipe, nu au la dispoziţie lichidităţi din cauza încetării bruşte a activităţii în multiple segmente ale economiei.
Deşi băncile au constituit întotdeauna unul din “motoarele” dezvoltării economice, în astfel de momente rolul acesta apare încă şi mai clar conturat. Strategia de întârziere a perceperii ratelor care le sunt datorate şi de injectare de noi lichidităţi în sistemul financiar constituie astfel una din puţinele “veste de salvare” care apar ca fiind disponibile în scopul ajutorării debitorilor cu probleme de flux de numerar (fie că sunt companii, fie persoane fizice care momentan pur şi simplu nu mai au activitate) şi în scopul asigurării faptului că firmele care măcar până la acest moment nu aveau probleme cu plata (firme solide, aşadar), nu falimentează tocmai în această perioadă caracterizată de restricţii impuse de autorităţi pentru a stopa extinderea bolii.
Or, acest lucru nu face decât să întărească ideea că cel puţin guvernele văd acum un aliat de nădejde în persoana creditorilor bancari pentru salvgardarea şi repararea economiei, însă această viziune va trebui să fie extinsă încet-încet în perioada următoare la nivelul întregii societăţi.
Totodată, chiar dacă este vorba despre un aliat pe care îl vor dirija prin noi reglementări într-un mod diferit faţă de ceea ce se întâmpla până acum, guvernele care iau asemenea măsuri (de păsuire a actualilor debitori şi de facilitare a accesului viitorilor debitori la sistemul bancar) vor trebui să aibă grijă inclusiv ca povara pe care o transferă acum conştient asupra acestor actori ai scenei economice să nu ducă la colapsarea lor, iar dintr-o criză ce are la bază în fapt domeniul sănătăţii să ne întoarcem la o criza financiară mai gravă decât cea prin care a mai trecut economia mondială începând cu anul 2008.
Din fericire însă, sistemele bancare sunt acum mult mai bine pregătite, tocmai ca urmare a experienţei din 2008, şi tocmai această bună pregătire permite acum încrederea societăţii în ajutorul venit din partea sistemului bancar.
Aceeaşi idee, de sprijin major oferit de sistemele bancare, a emanat şi de la nivelul organului executiv al Uniunii Europene, prin vocea Vicepreşedintelui Executiv al CE, care a arătat că (*) „noul cadru temporar va recunoaște rolul important al sectorului bancar în abordarea efectelor economice ale focarului COVID-19, și anume către canalizarea ajutoarelor către clienții finali, în special întreprinderile mici și mijlocii. Cadrul temporar prevede clar că un astfel de ajutor este un ajutor direct pentru clienții băncilor, nu pentru băncile în sine.”
Tot din partea Comisiei Europene a venit în data de 28 aprilie şi acţiunea concretă în acest sens, respectiv un pachet de măsuri menite a sprijini o astfel de strategie la nivel bancar în întreaga Uniune (**). Prin intermediul acestuia, băncile sunt îndemnate să abordeze cu încredere flexibilitatea cadrului legal prudenţial şi contabil, în scopul de a veni în sprijinul firmelor şi persoanelor fizice care au nevoie la acest moment de creditare.
Măsurile astfel adoptate la nivelul Comisiei Europene vin să clarifice modalitatea în care regulile bancare pot fi aplicate în această perioadă într-o manieră mai suplă (însă totodată coordonată la nivelul Uniunii Europene), dar în acelaşi timp să se păstreze şi abordarea prudentă “moştenită” în urma crizei financiare din 2008, astfel încât să nu se rişte totuşi pierderea stabilităţii financiare la care s-a ajuns în ultima decadă.
Astfel de „zone de flexibilitate” a reglementărilor bancare, indicate de Comisie, se regăsesc în mai multe seturi de reguli, precum ar fi, spre exemplu: regulile referitoare la stabilirea gradului de risc de nerambursare pe care îl prezintă un client într-o situaţie de criză economică produsă de pandemie (şi implicit nivelul de provizioane pentru astfel de riscuri); regulile prudenţiale referitoare la clasificarea creditelor neperformante, cu aplecare mai atentă asupra cazurilor în care statele membre sau băncile însele au adoptat măsuri precum moratoriu la plata datoriilor sau scheme de garantare; regulile privitoare la întârzierile în rambursarea împrumuturilor (respectiv efectul unor astfel de întârzieri asupra regimului contabil – în sensul că adoptarea unor astfel de măsuri de ajutorare a debitorilor nu se vor repercuta de o manieră mai dură asupra înscrierii respectivelor întârzieri în contabilitatea băncilor) etc.
Ca atare, se poate observa că nu numai statele şi băncile au înţeles importanţa unor astfel de demersuri, ci ele au devenit deja un imperativ la nivel supra-statal.
Pentru a atinge dezideratul urmărit de toată lumea (menţinerea pe cât de mult posibil sau readucerea economiei pe linia de plutire), băncile au de urmat două căi: o primă cale priveşte mai degrabă strategia financiară şi prudenţa pe care trebuie să o manifeste în continuare faţă de activitatea de banking în sine, în timp ce o a doua cale priveşte modalitatea de acţionare pe care acestea o pot aborda pentru a minimiza pericolul reprezentat de SARS-CoV2 atât la momentul actual, cât şi pe viitor.
Astfel, în ceea ce priveşte nivelul de prudenţă pe care băncile trebuie să îl respecte în considerarea rolului pe care îl au la acest moment, relaxarea regulilor de către stat creează aşteptarea ca aceste instituţii să dea dovadă de maturitate şi responsabilitate socială.
Cu alte cuvinte, băncile trebuie să conştientizeze că relaxarea regulilor referitoare la gradul de lichiditate ş.a.m.d. nu se face în scopuri pur lucrative (mărirea volmului de business şi implicit obţinerea unor comisioane remarcabile), ci scopul urmărit inclusiv de bănci în această perioadă trebuie să fie acela de a salva companii de la faliment şi persoane fizice de la rămânerea fără locuri de muncă. Or, semnalele deja date în piaţă arată că instituţiile bancare au înţeles că în aceste momente, bancherii vor lucra cot la cot cu cei din alte categorii de servicii critice pentru societate în această perioadă, fără a fi remuneraţi cum s-ar fi întâmplat în condiţii obişnuite de business.
Apoi, o altă politică pe care băncile ar putea-o adopta atât din motive de solidaritate cu restul societăţii (deşi acesta este un motiv mai puţin stringent), dar mai ales pentru a susţine injectarea de lichidităţi atât de necesare în piaţă, ar putea fi suspendarea plăţii dividendelor ca metodă de conservare a capitalului ce ar putea fi mai departe împrumutat. Pasul a fost deja făcut de instituţii financiar-bancare precum Barclays, Lloyds, HSBC, Royal Bank of Scotland spre exemplu (***), ceea ce demonstrează seriozitatea cu care sectorul bancar tratează deja criza Covid19.
Nu în ultimul rând, măsurile luate de sectorul bancar trebuie să vizeze şi menţinerea angajaţilor pe cât posibil în funcţii (deci evitarea majorării numărului de persoane fără loc de muncă) şi, foarte important, limitarea acţiunilor riscante ca metode de majorare a veniturilor (spre exemplu, în locul dedicării unor eforturi în vederea îndeplinirii unor fuziuni sau achiziţii, aceste eforturi pot şi ar trebui să fie redirecţionate către acele activităţi prin care se aduce un sprijin în favoarea societăţilor şi persoanelor private afectate de criza Covid19).
Apoi, referitor la măsurile mai „palpabile” pentru clienţi, ce pot fi luate de sistemul bancar actualmente pentru a preveni pe cât posibil răspândirea bolii, acestea includ limitarea contactului uman pe cât posibil, atât prin regândirea activităţilor în sensul implementării conceptului de work-from-home, cât şi prin digitalizarea acestora, abordare pe care unele bănci au început-o natural, organic am putea spune, înainte de criza Covid19, dar pe care altele vor fi nevoite să o înceapă forţat, ca urmare a acestei crize.
Sub acest aspect, numerarul, hârtia, chiar şi cardul au devenit aproape nefolositoare şi chiar periculoase, motiv pentru care instituţiile bancare trebuie să facă şi mai multe eforturi în scopul înlocuirii lor cât mai mult cu plăţile online, plăţile cu telefonul, cu comunicarea cu clientul remotely, cu soluţii de creditare online etc. Având în vedere atât măsurile de distanţare socială şi recomandările de „izolare” la domiciliu emise de autorităţi, faptul că şi înainte de criza Covid19 „screen time”-ul mediu al adulţilor era de peste 3 ore zilnic, precum şi faptul că este mai mult decât probabil că această statistică a crescut acum, soluţia ce trebuie să fie utilizată de sistemul bancar este evidentă – digitalizarea.
Modelele de business, vânzarea de produse bancare şi marketingul acestora trebuie să vizeze cât mai mult mediul online, o atare conduită arătându-le consumatorilor deschidere faţă de schimbările prin care lumea trece la acest moment (deci şi instituţii cu tradiţie de sute de ani, precum băncile), dar şi responsabilitate faţă de precauţiile impuse de criza din sănătate.
Pe de altă parte, digitalizarea cu siguranţă că ar fi reprezentat oricum pasul următor în evoluţia sistemelor bancare, atât timp cât avantajele sunt numeroase: atragerea de noi clienţi (care poate că nu erau oricum obişnuiţi cu modelul tradiţional de banking în agenţii şi care sunt obişnuiţi să lucreze în schimb cu aplicaţii în orice alt domeniu al vieţii lor), îmbunătăţirea proceselor care până acum erau efectuate manual, prin diminuarea erorilor umane (care sunt mai greu şi mai costisitor de reparat), prin reducerea costurilor prin utilizarea de resurse fizice în volum mai redus (de genul spaţiilor pentru agenţii, spaţiilor pentru arhivare de documente, consumabile de birotică şi papetărie etc.) şi prin utilizarea de resurse cloud/tehnologice, prin îmbunătăţirea proceselor de evaluare a activităţii bancare, dată fiind stocarea de date într-un volum impresionant, care ar fi totodată mult mai uşor de operat.
Aşadar, dat fiind că la momentul actual pare că bunăstarea statelor va depinde de interacţiunea pozitivă cu sistemul bancar (spre deosebire de criza din 2008, când situaţia a fost inversă, bunăstarea băncilor depinzând de state), este fundamental ca toţi agenţii care acţionează în economie (fie că vorbim despre societăţi sau simpli consumatori persoane fizice) să înţeleagă ceea ce se întâmplă, şi, cu bună-credinţă, să continue sau să iniţieze în această perioadă relaţiile contractuale cu băncile. Ca atare, este important ca toţi cei implicaţi să conştientizeze şi să accepte faptul că, poate acum mai mult ca niciodată, băncile s-au întors la rolul pentru care s-au născut, şi anume acela de a ajuta economia să crească şi oamenii să aibă parte de dezvoltare şi de succes.
Un articol semnat de Ingrid Amelia APETREI, Senior Associate (iapetrei@stoica-asociatii.ro) STOICA & Asociații.
Note de subsol
(*) Comunicat disponibil la adresa aici
(**) Mai multe informaţii sunt disponibile în comunicatul de presă din data de 28 aprilie 2020
(***) Mai multe detalii disponibile aici
