Connect with us

Actualitate

Vela: Ne dorim ca după 15 mai să nu mai fie nevoie de declaraţii pe propria răspundere, dar să nu fie o explozie de cazuri de infectări – Coronavirus

Publicat

pe

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, luni, că se analizează ca, după 15 mai, când urmează să intre în vigoare starea de alertă, să nu mai fie nevoie de declaraţii pe proprie răspundere decât în zonele aflate în carantină, însă mai sunt două săptămâni până atunci, iar cazurile de infectare cu noul coronavirus trebuie să se afle pe un trend descendent.

„Vor fi toate deplasările în altă zonă, în altă analiză şi, probabil sau aproape sigur, nu vor avea nevoie de acele declaraţii. Noi ne dorim să nu aibă nimeni nevoie de declaraţii, în ipoteza în care trendul va fi descendent al cazurilor înregistrate în statistica medicală şi vom fi încă două săptămâni la fel de responsabili. Mai sunt două săptămâni până la această decizie şi ne dorim toţi, din tot sufletul, să nu fie o explozie de cazuri care ar putea să pună în pericol perspectiva optimistă la care ne gândim cu toţii (…). Noi avem în analiză şi dorim să nu mai fie declaraţii pe proprie răspundere decât în zonele carantinate”, a spus Vela, la Antena 3, potrivit Agerpres.

El a adăugat că se intenţionează relaxarea în privinţa activităţilor în cabinetele stomatologice şi etapizat, la o distanţă de două săptămâni, şi în alte domenii – frizerie, cosmetică, antrenamentele sportivilor, sporturile individuale sau activităţi sportive individuale precum drumeţiile, mersul cu bicicleta, pescuitul. „În orice caz, dorinţa noastră, lucrăm pe plan, strategie, documente, este să relaxăm din 15 mai aceste măsuri, dar depinde de noi toţi”, a afirmat ministrul.

Potrivit acestuia, deciziile vor fi luate de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, într-o şedinţă care va avea loc premergător expirării stării de urgenţă, în aceeaşi zi sau cu o zi înainte, şi va fi prezidată de premier.

Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă ar putea decidă, în perioada stării de alertă, şi carantinarea unor zone.

„În această noapte am introdus în carantină un cartier din Buzău pentru că s-au înregistrat brusc câteva cazuri pozitive – 19 cazuri. (…) În aceste cazuri de inconştienţă sau de risc major nu este exclusă ipoteza ca şi după 15 mai, prin decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, să apară asemenea decizii care implică abordarea unor măsuri restrictive pentru oprirea răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus”, a indicat Vela.

Întrebat dacă se mai dau amenzi în starea de alertă, el a spus că toate deciziile de sancţiune vor fi decise de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

„Starea de alertă va fi declarată de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi va fi gestionată de acest comitet care analizează propunerile unui grup tehnic care va analiza situaţiile în teren, situaţia epidemiologică. Toate deciziile de sancţiune sunt decise atunci de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. Dacă în decizia comitetului va fi preluată norma imperativă cu măsura coercitivă pentru a fi aplicată şi în starea de alertă, atunci se va aplica, dacă nu va fi preluată norma, nu se va aplica. Nu pot să vă spun acum dacă se aplică sau nu. Tot ce se va decide va depinde de norma epidemiologică”, a mai explicat ministrul Vela.

El a adăugat că deciziile legate de vârstnici vor fi luate tot de CNSSU. „Părerea mea personală, dacă vom păstra această linie, trendul acesta să fim riguroşi şi să respectăm până în 15 mai toate condiţiile, nu vor mai fi aceste reţineri. Dacă, Doamne fereşte, se întâmplă să avem cazuri gen Buzău, se va decide de către epidemiologi, nu de către politicieni. (…) Ce vom face ca perspectivă după 15 mai, va fi, cu siguranţă, să lăsăm persoanele peste 65 ani să poată ieşi liber, dar să impunem nişte condiţii, gen să poarte mască, să fie o anumită distanţă în mijloacele de transport, dacă se duc la serviciu să fie decalat programul, să fie luată temperatura cu termometrul digital”, a menţionat Marcel Vela.

Starea de urgență va înceta în 14 mai și va fi înlocuită cu starea de alertă, începând cu 15 mai, când se vor redeschide saloanele de coafură, frizeriile, cabinetele stomatologice sau muzeele, urmând ca eventuale noi măsuri de relaxare să fie dispuse după două săptămâni, în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus, a anunțat luni președintele Klaus Iohannis.

CITEȘTE ȘI:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse21 de ore ago

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Diverse21 de ore ago

Parfumuri de nișă accesibile și noile tendințe în parfumerie

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

UncategorizedO zi ago

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

extender hdmi extender hdmi
UncategorizedO zi ago

Extender HDMI – cea mai comună metodă de conectare. Pe ce distanță poate fi transmis semnalul?

Un semnal video de calitate nu mai este, de mult, un lux, ci o așteptare firească în orice spațiu în...

Uncategorized6 zile ago

De ce sa alegi cursuri inot copii

Cursurile de înot pentru copii au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, pe măsură ce părinții...

Uncategorized6 zile ago

Alegerea solutiilor de exhaustare

Exhaustarea, cunoscută adesea sub denumirea de burnout, reprezintă o stare complexă de epuizare fizică, emoțională și mentală, care apare în...

UncategorizedO săptămână ago

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant

Dyson lansează primul său ventilator portabil: HushJet™ Mini Cool. Conceput pentru un stil de viață dinamic, acesta este un ventilator...

UncategorizedO săptămână ago

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive

București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile de Paște înseamnă timp petrecut alături de familie și prieteni, mese împreună, moment spontane și...

UncategorizedO săptămână ago

Proiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere

În ediția din 2026, RebelDot este cel mai bine clasat jucător de IT & software din România și ocupă locul...

DiverseO săptămână ago

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

DiverseO săptămână ago

Calendare personalizate: tot ce trebuie să știi înainte să alegi modelul perfect (ghid complet)

Calendarele personalizate nu mai sunt doar simple obiecte de organizare — au devenit cadouri cu impact emoțional și, în același...

UncategorizedO săptămână ago

• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios

  Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact, cel mai puternic purificator de dimensiuni compacte cu flux de aer de mare viteză,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cupola Speed, o alegere practică atunci când ai nevoie de piese auto

Atunci când mașina are nevoie de o reparație, totul devine mai simplu dacă găsești rapid piesa potrivită. Nu este vorba...

Actualitate2 săptămâni ago

Glafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari

Ferestrele mici sunt adesea o provocare în designul interior. Ele pot face o cameră să pară mai întunecoasă și mai...

Actualitate2 săptămâni ago

Textura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână

La prima vedere, multe rețete apoase par în regulă chiar din ziua în care ies din laborator. Textura este curată,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro

Vlad Buzoianu și Georgian Moldovan vor investi încă 1 milion de euro în următoarele 12 luni și au în plan...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați

Înotul este una dintre cele mai complete și benefice activități fizice pe care un adult o poate practica, indiferent de...

Actualitate2 săptămâni ago

Lansare Alfa: cautcoleg.ro te Ajută să Găsești Colegul de Apartament Perfect

Suntem încântați să anunțăm lansarea în varianta alfa a platformei cautcoleg.ro, un instrument inovator conceput pentru a simplifica radical procesul...

Actualitate2 săptămâni ago

Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri

Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o...

Top Stiri Comisarul