Connect with us

Actualitate

Redeschiderea şcolilor nu a dus la o creştere a cazurilor de Covid-19 / Ministrul francez al Educaţiei spune că un risc mai mare este să fie ţinuţi copiii acasă – Educatie

Publicat

pe

Reînceperea şcolilor în 22 de ţări europene nu a dus la vreo creştere semnificativă a infecţiilor de coronavirus în rândul copiilor, părinţilor sau personalului, s-a spus la o videoconferinţă a miniştrilor Educaţiei din toată Uniunea Europeană, potrivit Rador.

Acum când în Regatul Unit sunt discuţii privind eventualele riscuri implicate de o întoarcere a copiilor în clase, unele state membre planifică cursuri de vară pentru a-i ajuta pe elevii aflaţi în situaţii dezavantajate.

Din cele 22 de ţări în care şcolile şi-au reluat cursurile în etape, în ultima lună, 17 au permis întoarcerea copiilor doar în grădiniţe, şcoli primare şi anii finali ai ciclului gimnazial, într-o încercare de ridicare a restricţiilor impuse pentru combaterea pandemiei de coronavirus.

Douăzeci de ţări au asigurat condiţii pentru ca elevii care termină liceul să poată da examenele, deşi în formate amendate. Totuşi, marea majoritate a şcolilor redeschise şi-au putut relua activitatea doar pentru două săptămâni, ceea ce a determinat-o pe Blaženka Divjak, ministru al Educaţiei din Croaţia, care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE, să sugereze că este necesar ca rezultatele pozitive să fie tratate cu oarecare prudenţă.

Danemarca a devenit prima ţară europeană care şi-a redeschis creşele, grădiniţele şi şcolile primare din 15 aprilie, după o lună în care au fost închise, în pofida împotrivirii semnificative a părinţilor care au acuzat guvernul că îi tratează pe copiii lor ca pe cobai.

Într-o conferinţă de presă la finalul întrunirii miniştrilor, Divjak a spus că lipsa unei creşteri semnificative a cazurilor sau a oricărui alt impact negativ ar trebui să fie analizată de asemenea în contextul măsurilor speciale luate pentru ca şcolile să ofere condiţii cât mai sigure posibil. Ea a spus: „Ceea ce s-a subliniat foarte puternic este că aceste şcoli au condiţii extrem de atent urmărite, precum grupuri mai mici decât cele din clasele normale, de obicei de aproximativ 15 (elevi) şi… o cooperare foarte strânsă cu ministerele Sănătăţii şi serviciile epidemiologice la nivel naţional pentru a furniza şcolilor şi profesorilor şi părinţilor recomandări foarte detaliate asupra modalităţilor de a face faţă noii situaţii. Până acum nu am auzit nimic negativ despre redeschiderea şcolilor dar este probabil prea curând pentru a trage concluzii finale în această privinţă.”

Informarea despre starea lucrurilor în cele 27 de state membre UE s-a făcut în timp ce ministrul francez al Educaţiei le-a spus părinţilor că este un risc mai mare să-şi ţină acasă copiii, decât să-i trimită la şcoala, acum când s-a ieşit din izolarea strictă.

Jean-Michel Blanquer a făcut aceste afirmaţii în condiţiile în care un al doilea val de elevi s-a întors în şcolile secundare. Blanquer a spus că prioritatea guvernului este să evite ca tinerii care au probleme la şcoală sau acasă să devină „daune colaterale” ale crizei Covid-19.

La începutul celei de-a doua săptămâni de relaxare a carantinei stricte care a durat opt săptămâni în Franţa, a venit rândul celor doi ani mai mici ai şcolilor secundare să reia cursurile, dar doar în zonele „verzi” ale hărţii Covid-19, unde virusul a încetat să circule pe arii largi şi secţiile de terapie intensivă ale spitalelor nu sunt sub presiune.

Zona Parisului este încă „roşie” pe hartă, împreună cu o mare parte a estului Franţei, unde elevii din şcolile secundare – numite în Franţa ‘colegii’ – au fost anunţaţi să rămână acasă.

Aproximativ 145.000 de elevi din clasele inferioare din 4.000 de gimnazii din zonele verzi erau aşteptaţi să revină în sălile de clasă luni.

După vizita pe care a făcut-o la o şcoală secundară din districtul Eure din vestul Franţei, Blanquer a încercat să-i liniştească pe părinţii îngrijoraţi de întoarcerea la şcoală a copiilor lor. „Mereu există îngrijorări şi întrebări, dar chiar şi aşa nu ar trebui să împingem şcoala la margine în această perioadă dificilă, deoarece vor apărea daune teribile dacă vom pierde o generaţie de copii care au fost opriţi de la a frecventa şcoala mai multe luni”, a spus Blanquer ziariştilor. „Este important să reliefăm veştile bune de azi… întoarcerea la şcoală are loc progresiv şi nu toţi se întorc în acelaşi timp, dar este un început şi un început important.”

Blanquer a adăugat că speră să poată deschide şcolile din zona roşie şi cursurile pentru elevii mai mari din gimnaziu şi liceu, în curând. Într-un interviu acordat postului de radio RTL, Blanquer a dezvăluit că de la redeschiderea şcolilor primare şi grădiniţelor, săptămâna trecută, au fost diagnosticate 70 de cazuri de Covid-19. „Este inevitabil ca lucrurile de acest fel să se întâmple, dar este o minoritate”, a spus el. „Aproape în toate cazurile, acest lucru s-a întâmplat în afara şcolii”.

Blanquer a spus că şcolile în chestiune au fost închise, dar a adăugat că a nu merge la şcoală este un risc mult mai mare decât virusul.

„Mulţi doctori spun că este mai puţin periculos să mergi la şcoală, decât să stai acasă. Copiii noştri nu trebuie să fie victimele daunelor colaterale ale măsurilor noastre sanitare”, a spus Blanquer. El a spus că 70% din elevi continuă să ia lecţii de acasă, dar că un număr estimat de 500.000 de copii sunt în pericol de a „se retrage”.

„Acest fenomen este principala mea grijă şi în primul rând îi afectează pe copiii cu situaţie dezavantajată. Trebuie să facem astfel încât societatea să se obişnuiască cu revenirea la şcoală. Nu este o chestiune minoră – este fundamentală.”

O decizie privind momentul reînceperii cursurilor pentru ceilalţi ani ai şcolilor secundare şi liceelor va fi adoptată la sfârşitul lunii acesteia, fiind posibilă o deschidere la începutul lunii iunie. Majoritatea şcolilor au vacanţă de două luni în timpul verii, de la începutul lunii iulie.

Aproximativ 25 de focare de Covid-19 au fost raportate de la sfârşitul restricţiilor din Franţa, din 11 mai, dar ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, a spus că vor mai trece două săptămâni până când autorităţile vor şti dacă s-a înregistrat un al doilea val de infectări. În total 28.108 decese au fost puse pe seama coronavirusului în Franţa, începând din martie.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Diverse4 zile ago

Construcții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania

După mai bine de două decenii de întârzieri, contracte reziliate și încercări eșuate de reluare a lucrărilor, sectorul Suplacu de...

Uncategorized4 zile ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized4 zile ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized4 zile ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized5 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse6 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized6 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized6 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

DiverseO săptămână ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

ActualitateO săptămână ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

UncategorizedO săptămână ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

UncategorizedO săptămână ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

UncategorizedO săptămână ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

UncategorizedO săptămână ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

EconomicO săptămână ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
Diverse2 săptămâni ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse2 săptămâni ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Actualitate2 săptămâni ago

Rafturi metalice pentru hol și o casă mai bine organizată

Holul este primul spațiu pe care îl observă atât locatarii, cât și musafirii atunci când intră într-o locuință. Deși, de...

Top Stiri Comisarul