Connect with us

Actualitate

Cât costă să mergi în vacanță în această vară la mare în România, în Bulgaria și în Grecia – Esential

Comisarul

Publicat

pe

Preţurile pe litoralul românesc, la Mamaia, variază, în medie, de la 30 de euro/noapte de persoană la un hotel de 3 stele, la 120 de euro, pentru unul de cinci stele, dar în funcţie şi de perioada aleasă, în timp ce în Costineşti, preţurile pot coborî până la 15 euro/noapte de persoană, dar pentru un în luna septembrie. În Bulgaria, la un hotel de 5 stele prețurile sunt cuprinse între 48 şi 52 de euro, în timp ce în Grecia pornesc de la 22 de euro și ajung până la 100 de euro, potrivit unei analize a IRI Travel, citată de Agerpres.

IRI Travel, principalul turoperator pe destinaţia Bulgaria, a făcut o analiză a preţurilor la cazare în hoteluri de 3, 4 şi 5 stele din principalele staţiuni de pe litoral din România, Bulgaria şi Grecia.

Cât costă vacanța pe litoralul românesc

La Mamaia, în hotelurile de 5 stele cazarea vine cu mic dejun inclus, iar preţurile variază între 70 şi 75 de euro pe noapte/persoană în luna iunie. Pentru iulie şi august, tarifele vor creşte până la 105 – 110 euro/noapte/persoană, iar în septembrie acestea vor scădea până la 55-60 de euro pe noapte/persoană.

„Pentru hotelurile de 4 stele tarifele variază în Mamaia în funcţie de regimul ales de client. La mare căutare sunt în continuare hotelurile cu all inclusive sau ultra all inclusive, chiar dacă ţara noastră are puţine astfel de hoteluri în comparaţie cu Bulgaria”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Pentru lunile iunie şi septembrie, hotelurile de 4 stele au tarife cuprinse între 60 şi 85 de euro pe noapte, în timp ce în iulie acestea se majorează până la 100 şi 110 euro de persoană/noapte, pentru ca în august să ajungă şi la 120 de euro/persoană/ noapte.

La 3 stele, în Mamaia preţurile ajung la o medie de 30-50 de euro/persoană/noapte. La 30 de euro/noapte este inclus micul dejun, în timp ce la 70 de euro/ noapte, regimul este de all inclusive.

În schimb, în staţiunea Costineşti, la un hotel de 4 stele, cu mic dejun inclus, preţul este 35 – 40 euro/noapte/persoană, în lunile iunie şi septembrie, de 50 – 55 euro/noapte/persoană în luna iulie şi de 60-65 euro/noapte/persoană în august. La un hotel de trei stele, cu mic dejun inclus, turiştii vor plăti, în medie, în luna iunie, 20 – 25 euro/persoană/noapte, în iulie – 30 euro/persoană/noapte, în august – 35 euro, iar în septembrie – 15-17 euro/persoană/noapte.

La Eforie Nord, hotelurile de 4 stele au preţuri care variază destul de mult. Astfel, în iunie tarifele sunt cuprinse între 38 şi 80,5 euro/persoană, în iulie, 67,5 – 112,5 euro/persoană, în august, 67 – 112,5 euro/persoană, iar în septembrie, 38 – 67 euro/persoană.

„La 3 stele, tarifele pentru o noapte sunt destul de mici, mai mici decât ceea ce aveau în ofertă agenţiile la începutul anului, acesta fiind, dacă-i putem spune aşa, o parte bună a epidemiei de coronavirus. Astfel că, în iunie, vom găsi tarife de 20 – 25 euro/ noapte, în iulie, 48 – 53 euro/persoană, în august, 53-55 euro/persoană, iar în septembrie, preţurile scad la 20 de euro/persoană”, a mai spus CEO-ul IRI Travel.

Tarifele pe litoralul din Bulgaria

Analiza cuprinde şi preţuri la cazare în Bulgaria, în funcţie de hotel. Astfel, hotelurile de 5 stele din Nisipurile de Aur îşi aşteaptă turiştii cu tarife cuprinse între 48 şi 52 de euro, aici fiind inclus doar micul dejun. La 4 stele, tarifele pentru cazare cu mic dejun variază în jurul cotei de 25 de euro/persoană. În timp ce la all inclusive, acestea urcă până la 40 de euro. La 3 stele, diferenţa pe noapte între hotelurile care oferă mic dejun şi all inclusive nu este decât de 5 euro. Adică 20-22 euro/ noapte sau 25-27 euro/persoană.

„Pentru luna iulie şi august, bulgarii majorează preţurile cu 10-15 euro de persoană pe noapte la fiecare categorie de hotel, iar în septembrie, preţurile ajung la nivelul lunii iunie”, a afirmat Lucian Bădîrcea.

În Sunny Beach, pentru lunile iunie şi septembrie, tarifele pe noapte la 5 stele variază între 60 şi 65 de euro, la 4 stele, coboară la 40-45 de euro/ persoană în funcţie de regimul ales, iar la 3 stele cu mic dejun preţul este de 20 de euro/ noapte, iar cu all inclusive, 25-30 euro/ noapte.

În schimb, când vorbim de lunile iulie şi august, la 5 stele cu all inclusive, tarifele se majorează până la 77-80 de euro. La 4 stele, all inclusive: 48-55 euro, cu mic dejun: 40-45 euro. Pentru hotelurile de 3 stele, preţurile sunt cuprinse între 30 şi 40 de euro în funcţie de masă.

Grecia

În condiţiile în care situaţia este destul de incertă în ceea ce priveşte libera circulaţie a românilor până în Grecia, pentru luna iunie, analiza operatorului nu poate oferi tarife exacte. În schimb, pentru luna iulie, preţurile pornesc de la 22-25 de euro/ noapte în Thassos, la hotelurile de 3 stele cu self catering, iar cu mic dejun preţurile ajung la 40-45 de euro. La 4 stele, preţurile variază între 70 şi 80 de euro, dacă alegeţi cazare cu mic dejun sau demipensiune, iar la 5 stele, tarifele oscilează între 70 şi 90 de euro.

Pentru luna august, Thassos are tarife de 55 de euro/persoană la hotelurile de 3 stele, iar la 4 stele acestea se duc la 75-85 de euro/persoană, în timp ce la 5 stele pot ajunge şi la 100 de euro/persoană. În luna septembrie, preţurile scad cu 10-15 euro/ pe noapte sub cele practicate în iulie.

De asemenea, în Halkidiki la un hotel de 3 stele, preţurile sunt de 35-55 euro în iulie, de 45-65 euro în august şi de 35-60 euro în septembrie, toate tarifele fiind pentru o persoană pe noapte. Hotelurile de 4 stele au preţuri de 40-90 euro în iulie, de 80-110 euro în luna august şi de 50-100 euro în septembrie, iar cele de 5 stele, de 75-100 euro în iunie, 90-125 euro în august şi 80-105 euro în septembrie.

Potrivit sursei citate, tarifele variază în funcţie de regimul ales. Cele mai mici preţuri sunt cele în care este inclus doar micul dejun, în timp ce tarifele mai mari sunt pentru cazarea cu all inclusive.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse20 de ore ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

Diverse20 de ore ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 zile ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized3 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social4 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse4 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic5 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse6 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Top Stiri Comisarul