Connect with us

Actualitate

Putin ar putea fi cel mai afectat de coronavirus. Analiză Foreign Policy – International

Publicat

pe

Pandemia de coronavirus a creat probleme țărilor din întreaga lume, dar se pare că ea va afecta Rusia în mod deosebit, creându-i noi și complicate probleme președintelui Vladimir Putin. Constatările unui nou studiu de la Centrtul Levada, o agenție independentă de sondaje, demonstrează că atmosfera creată de pandemie a subminat serios capacitatea Kremlinului de a asigura o creștere economică și niște produse de interes public – două condiții-cheie ale stabilității lui Putin.

Luate împreună cu alte prognoze pe termen lung, cum ar fi cele legate de importanța tot mai mare a drepturilor populației și a urbanismului, tabloul rezultat este surprinzător de sumbru pentru bărbatul care conduce Rusia de 20 de ani.

De pe la începutul anilor 2000, sprijinul față de Putin avea două surse principale. Prima – Kremlinul a câștigat de partea sa profesioniștii clasei de mijloc prin promisiuni vizând o creștere economică înfloritoare. A doua – a fost atras un sprijin din partea grupărilor sociale cu venituri mici – cum ar fi funcționarii din sectorul public și pensionarii – dependente de ajutorul din partea statului și având o nostalgie a erei sovietice, alimentată prin promisiuni populiste și printr-o retorică demnă de o mare putere. De-a lungul istoriei, rușii au acordat prioritate capacității statului de a asigura drepturi sociale în detrimental celor cetățenești – o consecință a orientării paternaliste caracteristice societăților cu moștenire comunistă – iar asta a convenit strategiei lui Putin pe un plan mai larg.

În ultimii 20 de ani, cea mai grea lovitură la adresa acestui sistem de sprijin a survenit după criza financiară din 2008. Stagnarea economică survenită a dus la o scădere semnificativă a sprijinului față de guvern, care a culminat cu protestele la nivelul întregii țărin din 2011 și cu semnificativele pierderi electorale din acel an pentru partidul pro-Putin, Rusia Unită, în Duma de Stat. Deși declinul sprijinului față de Putin a continuat până în 2013, în 2014, Kremlinul a reușit să-l oprească temporar după ce a anexat regiunea Crimeea din Ucraina, ceea ce a dus la o întărire a mobilizării patriotice și naționaliste. Acest efect a durat aproximativ doi ani și jumătate, dar lenta erodare a sprijinului față de Putin a reapărut prin 2017.

Probabil, actuala pandemie va afecta Rusia chiar mai mult decât criza financiară din 2008. În primul rând, o scădere precipitată a prețurilor petrolului, la care se adaugă eventualul blocaj al activității economice va afecta strctural economia pe termen lung. Comparativ cu luna octombrie a anului 2019, în mai 2020, de două ori mai mulți ruși s-au plâns de întârzierea plății salariilor, de reducerea acestora sau de concedieri. După criza din 2008, asta i-a împiedicat pe ruși să-și dea seama cu adevărat de starea economiei. Până în luna martie, înainte ca majoritatea provinciilor rusești să impună politici de distanțare socială, Centrul Levada a înregistrat un declin de 20% al indexului vizând opinia consumatorilor.

Dar situația din acest an arată mai proastă decât cea din 2008. De exemplu, procentul de încredere în Putin, măsurat întrebându-i pe oameni care sunt politicienii în care au cea mai mare încredere, a scăzut de la 34% în ianuarie la 25% în mai 2020. În cei 20 de ani în care a fost urmărit, acest procent nu a scăzut niciodată atât de mult. (Scăderea anterioară a fost de 30% și s-a înregistrat în 2013). Un alt indicator – cel legat de rata susținerii lui Putin – a atins și el o scădere istorică, de 59%.

Deocamdată, actuala situație economică din Rusia s-ar putea compara cu cea din 2008. Dar crizele din trecut s-au semnalat când sprijinul față de Putin ajunsese la apogeu. În 2008, înainte de criza financiară, procentajele în sprijinul lui Putin erau ridicate după mai mulți ani de continuă creștere economică. O altă criză economică, cea de la sfârșitul anului 2014, a fost contrabalansată de vestea anexării Crimeii de către Putin, după care sprijinul populației a atins niște cote-record. Ceea ce face ca anul 2020 să se deosebească de alții este faptul că, încă de la începutul pandemiei, sprijinul populației față de Putin era deja în scădere de mai mulți ani după nepopulara majorare a vârstei de pensionare și după cinci ani de scădere a veniturilor reale. Drept rezultat al tuturor acestor evenimente, armata a depășit președinția, devenind, în 2018, instituția în care rușii au cea mai mare încredere.

Pandemia subminează totodată capaitatea Kremlinului de a asigura servicii publice. Într-un studiu elaborat de Centrul de Analiză Politică Europeană și Centrul Levada, constatăm că încă dinaintea aparției pandemiei, repondenții se declarau îngrijorați mai ales de lipsa de acces la tratament medical, după care urmau dreptul la protecție socială, un nivel de trai decent, precum și dreptul la muncă, la condiții bune de lucru și la niște salarii acceptabile. Am constatat mai apoi că repondenții care își exprimau asemenea temeri – aproximativ 40% dintre intervievați – erau tentați să-și revizuiască opiniile cu privire la sistemul politic rus și își exprimau o semnificativă lipsă de încredere în drumul urmat de țară, precum și o mai mică încredere în conducerea lui Putin.

Ce înseamnă toate astea pentru capacitatea de rezistență a reginului lui Putin? În timp ce crizele anterioare, precum recesiunea din 2008, au fost văzute ca fiind niște probleme pe care statul le poate menține sub control, actuala pandemie denotă incapacitatea Kremlinului atât în privința asigurării unei creșteri economice îndelungate, cât și în privința asigurării serviciilor de zi cu zi. O criză crescândă a sistemului de tratament medical va accelerea dezaprobarea manifestată de populație față de Kremlin. Iar în timp ce Putin îmbătrânește, societatea rusă se modernizează, se urbanizează și devine mai puțin dependentă de presa controlată de stat. Rusia nu mai este o țară care poate fi condusă în cel mai pur stil autoritar. Deși Moscova deține încă mari rezerve economice, Putin ar putea deveni tocmai punctul slab al sistemului pe care el însuși l-a creat. Iar până în anul 2024 – anul următoarelor alegeri la nivel național – s-ar putea ca aceste schimbări să se arate îndeajuns de mari încât să creeze niște probleme total noi capacitții lui Putin de a-și menține puterea.

Sursa: RADOR,, FOREIGN POLICY

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse50 de minute ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Top Stiri Comisarul