Connect with us

Actualitate

O lege privind vânzările de terenuri agricole lovește industria petrolieră – Energie

Publicat

pe

​Parlamentul a adoptat săptămâna trecută un proiect de lege privind vânzările terenurilor agricole în România, aceasta urmând să fie trimisă spre promulgare. Legea instituie noi condiții pentru tranzacțiile cu terenuri agricole, însă lovește puternic industria petrolieră. Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) spune că este o chestiune care afectează securitatea energetică națională și duce companiile în imposibilitatea de investi în proiecte de producție și dezvoltare a resurselor energetice, dar și de transport sau furnizare de energie.

Printre altele, legea adoptată impune ca terenurile agricole să fie vândute numai companiilor și persoanelor fizice care pot demonstra că au desfășurat în ultimii 5 ani preponderent activități agricole. Mai mult, odată cumpărat, terenul trebuie folosit numai pentru activități agricole.

Companii românești cu alt obiect de activitate, dar care au nevoie de teren în extravilan pentru activitatea lor, cum sunt companiile petroliere, nu îl vor putea achiziționa ori închiria pentru derularea de operațiuni petroliere, conform legii adoptate.

Cu alte cuvinte, companii active în România care, conform obligațiilor asumate față de Statul român, trebuie să obțină folosința unui teren pentru forarea unei sonde, ori pentru construirea unei facilități de producție, nu vor putea respecta acordurile de concesiune pe care le-au semnat cu Guvernul României.

În acest moment, Legea Petrolului oferă titularilor de acord petrolier drept de folosință pentru terenurile incluse în perimetrul petrolier aferent acordului. Astfel, titularul negociază cu proprietarul terenului respectiv, iar, în urma căderii la o înțelegere cu acesta din urmă, titularul poate fie cumpăra, fie închiria terenul respectiv pentru o perioadă mai lungă, proprietarul terenului având posibilitatea de a negocia și primi prețul pe care îl consideră corect. Astfel, titularul desfășoară operațiuni petroliere, în vederea fructificării subsolului țării, a livrării de energie românilor, în interesul Statului român.

Legea adoptată va schimba complet modul în care acest drept este exercitat, ducând Statul în imposibilitatea de a exploata resursele în beneficiul consumatorului, dar va priva și proprietarul privat de dreptul său constitutional de a dispune cum dorește de proprietatea sa și de posibilele beneficii financiare, arată ROPEPCA.

Atragem atenția asupra faptului că nu numai companiile petroliere sunt afectate de această lege! Orice companie care nu desfășoară activități agricole și dorește să investească în teren agricol se află în aceeași situație.

Legea adoptată impune aceleași restricții și pentru persoanele fizice, români, europeni sau non-europeni, cu domiciuliul sau reședința în România de cel puțin 5 ani, care doresc să întreprindă activități agricole, cu excepția tinerilor fermieri ori a celor care au domiciliul în comuna în care vor să cumpere terenul. Cu alte cuvinte, românii nu vor putea cumpăra un teren agricol decât dacă lucrează de 5 ani în agricultură la momentul în care doresc să cumpere acel teren.

ROPEPCA consideră că relansarea economiei în perioada lăsată în urmă de pandemia de coronavirus poate fi atinsă numai prin stimularea investițiilor majore. Pentru a stimula investițiile, legiferarea trebuie să țintească spre echilibru. Desi țintește spre stimularea investițiilor într-un anumit sector de activitate, legea adoptată blochează nu numai investițiile, ci și activitatea de orice fel în alte sectoare.

Membrii ROPEPCA dețin cea mai mare parte a acordurilor de concesiune petrolieră pentru perimetrele de dezvoltare și producție onshore din România, cumulând pentru anii 2014-2018 investiții de peste 24 miliarde lei, contribuții la bugetul de stat de 50 miliarde lei și crearea și menținerea a 14.000 de locuri de muncă.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

DiverseO zi ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

Actualitate2 zile ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
Social2 zile ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

Uncategorized2 zile ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

Uncategorized2 zile ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Uncategorized2 zile ago

Romanian Security Fair a luat startul în forță la Romexpo

BUCUREȘTI,15 octombrie 2026 – Romanian Security Fair 2026 a luat startul ieri, pe 14 octombrie, la Romexpo, unde, timp de...

Uncategorized2 zile ago

Commerce Innovation Summit 2026: Pe 19 octombrie aflăm ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI.

Building Smart in the Age of AI – cea de-a treia ediție a summitului organizat de NETOPIA Payments are loc...

Diverse3 zile ago

De la solarii la căsuțe metalice de grădină: BACAS își extinde gama de produse

BACAS, compania din Alexandria cunoscută pentru producția și comercializarea solariilor și serelor, își diversifică oferta și introduce o nouă categorie...

Diverse3 zile ago

De ce renovarea unei clădiri poate fi mai complicată decât construirea uneia de la zero

La prima vedere, pare logic: dacă o clădire există deja, renovarea ei ar trebui să fie mai simplă decât construirea...

Uncategorized4 zile ago

3 din 4 români amână tratamentele stomatologice. Peste o treime lasă problemele dentare nerezolvate mai mult de un an

62% dintre respondenți spun că au amânat de mai multe ori vizita la stomatolog sau începerea unui tratament Costul este...

Uncategorized5 zile ago

De la cursuri și ședințe la organizarea taskurilor: cum poate o tabletă să simplifice o zi aglomerată

HONOR Pad 20 reunește funcții pentru multitasking și organizare, un ecran 3K de 12,1 inci și o baterie de 10.100...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Diverse6 zile ago

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....

Hyundai Hyundai
Diverse7 zile ago

Hyundai accelerează electrificarea și pregătește noi lansări pe piața europeană

Hyundai își consolidează poziția pe piața auto din România și continuă investițiile în electrificare, tehnologii moderne și diversificarea gamei de...

DiverseO săptămână ago

Cum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

SocialO săptămână ago

Ce obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?

Pregătirea unei persoane pentru înmormântare vine cu o mulțime de detalii despre care familia află, de multe ori, chiar în...

UncategorizedO săptămână ago

Cinci idei pentru a surprinde mai bine lumina de toamnă în fotografiile realizate cu telefonul

Cum te ajută seria HONOR 600 și funcțiile bazate pe AI să pui în valoare culorile și atmosfera orei de...

DiverseO săptămână ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

Uncategorized2 săptămâni ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
Diverse2 săptămâni ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

Top Stiri Comisarul