Connect with us

Actualitate

Povestea lui Indro Montanelli, jurnalistul care a violat o fată de 12 ani dar are o statuie în Milano – International

Publicat

pe

Valul de furie care a dus la dărâmarea și înlăturarea statuilor din întreaga lume și-a găsit ținta și în Italia: statuia din Milano a jurnalistului Indro Montanelli, relatează Politico.

Dar furia s-a manifestat în ambele sensuri. Imediat după ce asupra statuii din bronz a fost aruncată vopsea roșie iar Montanelli acuzat de rasism și abuz sexual, o parte a clasei politice și presei din Italia a sărit în apărarea sa.

În cursul celor doi ani în care a făcut parte din armata italiană în timpul celui de-al Doilea Război Italo-etiopian din anii 1930, Montanelli a cumpărat – sau mai degrabă „închiriat”, după cum a afirmat el – o fată din Eritrea de la tatăl ei în schimbul a 350 de lire, un cal și o pușcă.

Fata, a cărui nume a fost „Destà” sau Fatima” avea 12 sau 14 ani la momentul respectiv.

Într-un articol lung și dureros de grafic care a apărut în editorialul său „La stanza di Montanelli” în 2000, jurnalistul a descris-o pe fată drept „un animal mărunt docil” a cărui miros i-a repugnat, scriind că fata i-a rezistat avansurilor până la „intervenția brutală” a mamei sale.

Montanelli nu a arătat niciodată remușcări. Într-un interviu televizat din 1969 a respins criticile cu privire la fapta sa, pretinzând că obiceiurile erau „diferite” în Africa. Nu există nicio dovadă că ar fi regretat comportamentul său în anii care au urmat.

Și cu toate acestea vandalizarea statuii a fost întâmpinată cu oroare și condamnată în unele segmente ale populației italiene.

Beppe Severgnini, un editorialist de la Corriere della Sera – ziarul unde scria și Montanelli – a descris „închirierea” și violul drept o „nuntă cu o fată locală” cu care Montanelli „a fost de acord”. Marco Travaglio, discipolul lui Montanelli și redactorul șef la Il Fatto Quotidiano a scris că relația fostului jurnalist cu fata reprezintă dovada că acesta nu era rasist.

Primarul orașului Milano, Giuseppe Sala, a afirmat într-un videoclip postat pe Instagram că Montanelli a fost „un jurnalist extraordinar” care „s-a luptat pentru libertatea presei”.

„Ce le cerem oamenilor pe care alegem să îi comemorăm cu o statuie? Să fie fără pată?”, întreabă Sala în filmare.

Carlo Cottarelli, fost director al Departamentului pentru Afaceri Fiscale din cadrul Fondului Monetar Internațional, a avut un mesaj similar.

„Ceea ce Indro #Montanelli a făcut în anii ’30 nu justifică atacul asupra statuii sale. Acela este un monument dedicat unui italian care a iubit libertatea, democrația, gândirea liberă și onestitatea. Mulțumim, Montanelli”, a scris Cottarelli pe Twitter.

Însă adevărul este că jurnalistul nu a fost un atât de mare campion al democrației pe cât fanii săi ar dori să se creadă.

Într-o telegramă din 1978, făcută publică de Wikileaks în 2015, diplomații americani comentau situația politică din Italia, notând că Montanelli crede că o dictatură „de tip Pinochet” ar fi mai bună pentru țară decât o alianță între creștin-democrați și comuniști.

Telegrama mai afirmă că Montanelli plănuia să își folosească influența pentru a încheia orice cooperare între cele două partide. Alianța s-a destrămat în același an după răpirea și asasinarea fostului premier Aldo Moro.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse5 ore ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized5 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Top Stiri Comisarul