„Întrucât o parte a problemei este legată de nivelul scăzut de pregătire, fondurile structurale au potențialul de a sprijini statele membre în îmbunătățirea sistemelor lor de educație și formare profesională, în special în timpul vieții profesionale. Cu toate acestea, sunt necesare resurse suplimentare, inclusiv pe plan legislativ”, explică Luca Ratti, profesor asociat de drept european și comparativ al muncii la Universitatea din Luxemburg, coordonator al grupului de cercetare „Working, Yet Poor (WorkYP)”, care timp de trei ani a primit o finanțare de 3,2 milioane de euro de la programul UE Orizont 2020.
Proiectul se ocupă de persoanele care, chiar dacă lucrează, riscă sărăcia sau se află sub pragul sărăciei (așa-numiţii „lucrători săraci”). În 2017, aproape 10% din populația activă a UE a fost considerată în pericol de sărăcie. În Europa, Luxemburg are a doua cea mai mare rată de sărăcie, egală cu 13,5% (date din 2018); Belgia 5,2%, Germania 9,1%, Italia 12,2%, Olanda 6,1%, Polonia 9,7%, iar în final Suedia 7 %. Pe lângă faptul că duce la excludere socială, la disparitate și inegalitate, sărăcia la locul de muncă pune în pericol o caracteristică esențială a cetățeniei UE, și anume perspectiva de a duce o viață demnă.
Distribuția sărăciei la locul de muncă diferă substanțial în Europa, atât datorită dinamicii diferite a sistemelor sociale, cât și a diferitelor politici puse în aplicare de fiecare stat membru. Diferențele regionale sunt atât de mari încât, pentru a fi considerați muncitori săraci în România, trebuie să câștigați mai puțin de 200 de euro, în timp ce în Luxemburg, mai puțin de 2000.
„Discrepanțele – continuă Ratti – există între țările cu diferențe enorme în ceea ce privește costul vieții, cum ar fi chiar România și Luxemburgul, dar și între țările vecine, unde nivelul de trai este mai similar. Riscul sărăciei la locul de muncă este mai mare de 13% în Luxemburg, în timp ce în Belgia este de doar 5%. Cauzele acestor diferenţe sunt multiple și adesea, acestea nu depind doar de nivelul salariilor minime, ci și de serviciile de asistență publică asociate cu anumite niveluri de venit și de aceleași caracteristici ale populației active, de exemplu, un număr tot mai mare de lucrători independenți, în special cei care își obțin veniturile în principal de la un singur client. Nu în ultimul rând, trebuie amintită compoziția familiei: cele mai expuse familii sunt cele formate din părinți singuri cu copii și cele în care doar unul dintre părinţi primește un venit constant pe parcursul anului”.
În acest context, efectele crizei coronavirusului sunt multiple, iar unele nu au fost încă înregistrate prin studii și statistici. „În timp ce măsurile introduse de guvernele din aproape toate țările europene au răspuns suficient, cel puțin pe hârtie, la nevoile cele mai urgente ale angajaților și ale unor tipuri de lucrători independenți, munca flexibilă și ocazională s-a simțit lipsită complet de protecție”, explică Ratti. O parte a proiectului derulat de Universitatea din Luxemburg este, de fapt, dedicată examinării disciplinei contractelor de muncă flexibile, cu scopul de a propune reforme capabile să răspundă mai bine la cerințele adecvării condițiilor de muncă. „În ciuda definiției simetrice, actuala criză va avea consecințe foarte diferite în diferitele țări ale UE, depinzând de resursele utilizate de guverne pentru a reduce impactul social al acesteia și pentru a stimula redresarea economică. Instituțiile europene vor trebui să dezvolte instrumente care să reducă aceste disparităţi, pentru a evita lărgirea decalajului dintre țările bogate și cele sărace din Europa.
Două grupuri de cercetare ale proiectului WorkYP au sediul în Italia, unul ţine de Universitatea din Bologna și celălalt, de fundația Giacomo Brodolini. „În termen de un an, vom avea la dispoziție rapoarte naționale care vor arăta ce măsuri au fost introduse în timpul crizei și după sfârşitul acesteia”, conchide Ratti. „Atât instrumentele financiare, cât și inițiativele de reformă legislativă din Uniunea Europeană vor trebui să fie examinate cu atenție la nivel național și local și va fi interesant de studiat impactul acestora asupra calității muncii și a nivelului de sărăcie. Dacă din experiența acestor ani și din comparația cu alte țări am învăţa câteva practici bune care s-au dovedit eficiente în contracararea fenomenelor studiate, pentru noi, acesta ar fi deja un rezultat încurajator”.
Identificând posibilele acțiuni politice pe care statele membre și UE le pot întreprinde, proiectul urmărește să minimizeze inegalitățile și excluderea socială în special pentru grupurile vulnerabile de lucrători, precum și să lanseze o dezbatere publică pe această temă, propunând anumite măsuri care trebuie luate, cum ar fi crearea unui „brand social” – „GoodJob!” – pentru angajatorii care respectă anumite condiții de muncă, , potrivit La Repubblica, citat de Rador.
