Connect with us

Actualitate

Emerging Europe: Polonia, Ungaria, România și Ucraina suferă de mari deficite democratice și nu se ridică la nivelul așteptărilor cetățenilor – International

Publicat

pe

Percepția publică în privința democrației rămâne îngrijorător de redusă în întreaga lume, un număr de țări din Europa în curs de dezvoltare aflându-se printre cele în special afectate. Indicele Percepției Democratice (DPI) realizat de grupul de cercetare Dalia arată că 40% din oamenii care trăiesc în state democratice consideră că țara lor nu e de fapt democratică, potrivit Emerging Europe, citată de Rador.

Sondajul arată de asemenea că toate cele patru țări din Europa în curs de dezvoltare aflate printre cele 53 de state examinate (Polonia, Ungaria, România și Ucraina) suferă de mari deficite democratice și nu se ridică la nivelul așteptărilor democratice ale propriilor cetățeni.

Realizat în 20 aprilie-3 iunie, sondajul oferă un tablou al atitudinilor față de instituțiile guvernamentale în vremuri de preschimbări internaționale fără precedent. Pe lângă pandemia de Covid-19, recesiunea economică, erodarea drepturilor minorităților și înăsprirea controlului autocratic au definit ultimele două luni în regiune, lucruri care se reflectă în sondaj.

Cel mai izbitor fapt e nivelul îngrijorător de ridicat al Deficitului Democratic Perceput, care măsoară procentul de oameni care consideră că democrația e importantă raportat la procentul celor care cred că țara lor este cu adevărat democratică.

Pentru regiune, cifrele sunt cu mult peste media mondială, cu Ucraina la 39%, Ungaria 42% și Polonia 48%, depășite doar de Venezuela cu 50%. Aceste date sunt cruciale pentru a determina nivelul disparității dintre așteptările cetățenilor și realitățile percepute ale democrației țării lor, iar pentru țările din regiune situația nu arată bine.

Doar România a ieșit un pic mai bine, cu 27%. Dar chiar și aici, totuși, dacă 82% cred că democrația e importantă, numai 54% cred că țara lor e cu adevărat democratică.

Nu e un fapt încurajator pentru regiune, dar cu greu poate fi considerat surprinzător. Atât democrația poloneză cât și cea ungară au suferit regrese considerabile în ultima vreme, pe măsură ce partidele aflate la guvernare, PiS, respectiv Fidesz, își consolidează controlul asupra puterii, subminând mecanismele de control și echilibru.

Raportul „Țări în Tranzit” publicat luna aceasta de ONG-ul Freedom House arată că Ungaria nu mai este o democrație, iar Polonia este pe punctul de a o lua pe aceeași cale.

Totuși, chiar dacă cifrele sunt îngrijorătoare, ele corespund tendinței generale mondiale, nemulțumirea față de democrație [față de calitatea ei, mai probabil – n.trad.] situându-se la cote de peste 30% și în țări precum Italia, Franța, SUA și Suedia.

Sondajul s-a ocupat totodată și de teama de interferența străină în alegeri, care este uluitor de ridicată în România (70%) și Ucraina (63%). Din nou, acestă teamă e larg răspândită, nici o țară de pe glob neavând un scor mai mic de 26%.

Ironia este că scorul cel mai mic e al Chinei, urmată de Rusia cu 31%.

Rezultatele oferă de asemenea o perspectivă unică a percepțiilor reprezentative privind răspunsul la pandemie, iar aici regiunea se situează semnificativ mai bine. Aproape două treimi din cetățenii ungari și români (63%), 60% din ucraineni și 57% din polonezi consideră că guvernul lor a răspuns „bine” la criză, deși rezultatele se situează totuși sub media globală de 70%. Totuși, e un lucru deosebit de pozitiv în comparație cu scorurile din Europa de Vest, unde nici Spania, nici Franța și nici Italia nu au trecut de 53%.

Cercetarea a fost publicată înainte de importanta Conferință a Democrației de la Copenhaga, programată săptămâna aceasta, la care lideri și activiști din lume vor discuta tendințele generale ale nemulțumirii democratice.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized3 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse4 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul