Maria Bun, din localitatea Şicula, ţese pe un război vechi de peste 150 de ani, iar costumele sale populare au căutare în toată lumea, astfel că face cu greu faţă comenzilor, primite inclusiv de la interpreţi de muzică populară. Ajunsă la vârsta de 76 de ani se străduieşte să transmită meşteşugul noii generaţii.
Tanti Maria a povestit pentru Agerpres că a deprins meşteşugul ţesutului pe când avea 11 ani, de la mama şi mătuşa sa, dar şi astăzi, după o viaţă întreagă, ea încă petrece aproape toată ziua în faţa războiului, unde combină firele şi culorile pentru a crea modele tradiţionale sau inedite.
„Pe când eram fată, toate casele aveau un război, pentru că oamenii îşi făceau singuri hainele sau cele de trebuinţă. Pe atunci, prin anii ’50, nu găseai materiale, le luam pe cartelă de la magazin, aşa că ne făceam singuri firul din cânepă şi bumbac. Totul se făcea în casă, iar dacă nu aveai război, stăteai după vecine să-şi termine treaba şi te apucai tu, că altfel rămâneai fără haine sau fără zestre. Pe vremea aia, zestre însemnau şi sacii de făină. Erau foarte importanţi, că nu aveai cu ce să mergi la moară. Sacii pentru zestre îi făceam cu modele frumoase tradiţionale, ca şi costumele, era o mândrie să ai aşa ceva”, îşi aminteşte ţesătoarea arădeancă.
Ea socoteşte că a creat, în cei 65 de ani de când lucrează la război, suficiente costume „cât să umpli remorci cu ele”.
„Au auzit de mine din toate colţurile lumii şi vin şi astăzi la Şicula să mă caute, să le vând costume sau să le fac la comandă. Sunt oameni care au rădăcinile în zona noastră, dar au emigrat de mult, pentru ei este o mare bucurie să aibă în casă un costum popular, un ştergar pus pe perete sau preşuri cu modele şi culori vii. Ştergarele sunt căutate mai ales pentru împodobirea icoanelor, tablourilor sau farfuriilor puse pe pereţi, dar şi pentru nunţile tradiţionale, unde se pun la steag”, spune arădeanca.
„Multe cântăreţe vin la mine să le fac porturile populare”
Pentru a crea un costum, tanti Maria are nevoie, în medie, de trei săptămâni, dar pentru unele modele a lucrat şi două luni, zi de zi.
„La un costum pe care l-am făcut pentru cântăreaţa Florica Zaha, de la Bihor, pe care o admir tare mult, am lucrat mai bine de două luni. Multe cântăreţe vin la mine să le fac porturile populare, una a ascuns ani de zile cine i-a făcut costumul, că o tot întrebau alte cântăreţe, dar ea a zis că a murit meşterul, ca să nu se afle şi să nu mai aibă nimeni model ca al ei. Dar până la urmă tot s-a aflat”, povesteşte Maria Bun.
Mulţi ani, ea îşi făcea singură materiale, din cânepă şi bumbac prelucrate. Acum lucrează mai mult cu materiale din comerţ, în special bumbac şi mătase, pe care le cumpără de la Ineu, Arad şi din Sibiu.
„Mai am şi acum cânepă veche, rămasă de la mama mea, iar când am comenzi speciale, fac costume din fire prelucrate de mine, aşa cum se făcea pe vremuri”, spune ţesătoarea.
Un costum popular complet din zona Şicula este compus, pentru femei, din spătoi, poale, cămaşă şi zadie, iar pentru bărbaţi, din izmene, cămaşă şi zadie. Preţul diferă în funcţie de complexitatea modelului, dar Maria le-a vândut, în ultima perioadă, cu 4.500 de lei.
Arădeanca, care de-a lungul anilor a participat la numeroase târguri şi expoziţii ale meşterilor populari, la care a prezentat şi vândut creaţiile sale, realizează şi costume pentru păpuşi.
„Mulţi mă caută cu păpuşile să le îmbrac, să aibă în casă tradiţiile. Mai ales dintre cei plecaţi din ţară de multă vreme. Am şi eu o colecţie de păpuşi, am mai dat şi la muzee, am mai vândut şi echipate complet”, spune ţesătoarea din Şicula.
„E ca o transă, uit de toate. Sunt eu cu firele pe care le împletesc”
Tanti Maria iubeşte atât de mult ceea ce face, încât adesea, după ce se aşează dimineaţa în faţa războiului, nici nu îşi dă seama cum a trecut ziua şi se trezeşte în miezul nopţii.
„E ca o transă, uit de toate. Sunt eu cu firele pe care le împletesc. Uit şi să mânănc. Mă trezesc brusc că e trecut de ora 1 noaptea, iar dimineaţă o iau de la capăt. Îmi place tare mult, nu pot să explic ce simt când fac asta”, spune arădeanca.
Ea vrea să transmită meşteşugul noii generaţii şi a învăţat-o deja pe nepoata sa, care a prins drag de ţesut şi care deţine două războaie vechi.
„Nepoata are 25 de ani, dar ea lucrează doar de drag, că nu are timp, este angajată. Găsesc cu greu tinere interesate să înveţe meseria asta, că vedeţi că acum ele stau şi butonează pe telefon toată ziua, nu sunt interesate. Mă tem că se va pierde tradiţia, de aceea am vorbit cu primarul şi am zis să facem un loc în sat unde să instalăm un război şi să le învăţ pe fete, să fie un fel de şcoală de tradiţii, că e păcat să pierdem obiceiurile noastre”, spune Maria Bun.
Primarul comunei Şicula, Duţu Căprar, a declarat că doreşte să înfiinţeze o mică şcoală de meserii.
„În zona noastră sunt foarte multe tradiţii şi vrem să le păstrăm. Intenţionăm să înfiinţăm o clasă specială de meserii, să înveţe şi fetele tinere să ţese, să coase, dar şi alte meşteşuguri ale locului”, spune primarul, care va înainta propunerea Consiliului Local.
Demersuri pentru ca Maria Bun să fie declarată „Tezaur uman viu”
Pentru tot ce a realizat şi pentru faptul că se străduieşte să transmită mai departe tradiţiile, Centrul Cultural Judeţean face demersuri pentru ca Maria Bun să fie declarată „Tezaur uman viu”. Etnologul centrului, Rodica Colta, a declarat pentru Agerpres că aceasta este prima nominalizare a judeţului Arad pentru titlul onorific înfiinţat de UNESCO.
„Am pregătit dosarul pentru a-l depune la Ministerul Culturii, dar a intervenit pandemia şi nu s-a mai putut. Dacă în acest an nu se va concretiza, Maria Bun rămâne propunerea judeţului Arad şi pentru anul viitor. Ea este cea mai în vârstă, dar şi cea mai pricepută ţesătoare şi cusătoreasă de costume populare pe care o avem. Ţese la război şi azi aşa cum a învăţat când era o copilă. Ornamentează pânza cu bogate motive geometrice şi florale realizate în broderie plină. Este singura care mai cunoaşte vechea denumire locală a acestor motive (turteaua, prescura, podu, panjera, drumul şerpuit etc), fiind din acest punct de vedere un adevărat tezaur viu. Acesta este de altfel şi motivul pentru care Centrul Cultural Judeţean Arad a decis să îi trimită dosarul la Bucureşti, la Comisia naţională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, pentru a i se recunoaşte oficial această calitate”, a declarat etnologul Rodica Colta.
Maria Bun nu ştie exact ce înseamnă acest titlu şi la ce ar putea să o ajute, dar cu sau fără el, spune că e decisă să îşi petreacă zilele în faţa războiului cât timp o vor ţine puterile.
