Connect with us

Actualitate

Un nou studiu IRES identifică principalele motive pentru care fumătorii români fac trecerea de la fumat la produse cu potențial de risc redus – Consumator

Publicat

pe

Primul studiu care analizează percepția consumatorilor români asupra produselor de încălzire a tutunului (THP) identifică motivele care determină fumătorii să treacă la produse cu potențial de risc redus. Peste 150.000 de români dețin deja un glo, dispozitivul de încălzire a tutunului din portofoliul British American Tobacco.

  • Aproape 90% dintre consumatorii români de produse care încălzesc tutunul consideră că, față de fumat, acestea au un impact mai redus asupra calității aerului din spațiile închise, cauzează mai puțin miros pe haine și mâini și lasă un gust și o respirație mai puțin neplăcute.
  • Aproape 74% dintre repondenți spun de asemenea că tușesc mai puțin și 63% dintre ei că resimt un impact negativ mai redus asupra condiției lor fizice comparativ cu fumatul.

Rezultatele fac parte dintr-o cercetare desfășurată la nivel național de către Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) pe un eșantion reprezentativ de repondenți care utilizează produse care încălzesc tutunul (THP), la comanda British American Tobacco. THP-urile sunt dispozitive care încălzesc tutunul, în loc să îl ardă, fiind acceptat pe scară largă faptul că arderea tutunului este cea care provoacă cea mai mare parte a bolilor asociate fumatului.

În cazul consumatorilor care au trecut la produse de încălzire a tutunului și au renunțat complet la fumat, diferențele sunt percepute de mai mulți dintre repondenți: 88% dintre repondenți susțin că tușesc mai puțin decât atunci când fumau și 68% spun că resimt un impact mai redus asupra condiției lor fizice. În plus, în cazul acestor consumatori, principalele motive pentru folosirea THP-urilor sunt satisfacția oferită de aceste produse și faptul că le pot folosi în jurul altor persoane fără a le deranja.

În ceea ce privește schimbările de comportament care ar putea fi generate de reglementările suplimentare asupra produselor care încălzesc tutunul, studiul arată că măsuri precum interzicerea consumului în interior sau dispariția de pe piață a consumabilelor cu arome ar putea limita decizia consumatorilor adulți de a se îndrepta către alternative la fumat.

„Știința arată că produsele care nu ard tutunul au potențialul de a reduce riscurile asociate fumatului și de aceea ar fi complet greșit să le fie impuse aceleași restricții ca în cazul țigărilor. Sperăm că parlamentarii români vor înțelege asta și vor respinge un proiect de lege care ar afecta companiile producătoare, retailerii și consumatorii români de produse din tutun”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice în cadrul BAT România.

„Înțelegerea experienței consumatorului este vitală pentru orice companie care urmărește să construiască o relație puternică și de lungă durată cu consumatorii săi și acest lucru este valabil mai ales în cazul produselor care inovează prin intermediul noilor tehnologii. Studiul pe care l-am întreprins demonstrează interesul BAT în acest sens și ne bucurăm de parteneriatul avut în acest demers”, a declarat Vasile Dîncu, fondatorul IRES.

Studiul IRES care analizează percepția consumatorilor români asupra produselor de încălzire a tutunului (THP) a fost realizat pe parcursul a două luni (3 martie – 3 mai 2019) prin metoda de colectare CATI pe un eșantion de 647 de persoane care au utilizat THP timp de cel puțin 6 luni și care au fumat minimum un an.

Peste 150.000 de români dețin deja un glo, dispozitivul de încălzire a tutunului din portofoliul British American Tobacco.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized23 de ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized6 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing2 săptămâni ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Top Stiri Comisarul