Connect with us

Actualitate

Tot ce trebuie să știi dacă vrei să mergi în Grecia: 7 întrebări și răspunsuri concrete – International

Publicat

pe

Guvernul elen a stabillit cum vor fi primiți turiștii în țară, existând protocoale pentru fiecare modalitate (aeriană, pe mare sau uscat) prin care aceștia ajung în Grecia. Turiștii vor putea intra în Grecia doar după completarea Passenger Locator Form (Formularului de localizare a pasagerilor). La ce trebuie să se aștepte turiștii din momentul în care intră în Grecia și până la plecare, precum și ce se întâmplă în cazul unei îmbolnăviri de Covid pe teritoriul elen, puteți citi în rândurile următoare.

Astfel, toți turiștii care merg în Grecia sunt obligați să completeze online un formular numit Passenger Locator Form cu cel puțin 48 de ore înainte de a intra în țară, în care trebuie să dea informații detaliate privind punctul de plecare, durata șederilor în alte țări, precum și adresa la care vor sta în Grecia.

După ce turiștii au completat formularul, aceștia vor primi un email de confirmare cu privire la depunerea formularului.

Călătorii vor primi Formularul de localizare cu codul QR cu o zi înainte de sosirea în Grecia.

Protocol pentru pasagerii care ajung în Grecia cu avionul:

  • Sosirea la poarta de pe aeroport
  • Transfer către zona în care se află personalul de testare și verificarea codului unic QR (răspuns rapid), fie în format electronic sau pe formularul QR tipărit.
  • Personalul de testare direcționează pasagerii, în funcție de codul QR al acestora, fie către zona de verificare suplimentară, fie spre ieșire (zona de preluare a bagajelor și controlul documentului de identitate). Până devin disponibile rezultatele testelor, pasagerii testați pentru SARS-CoV-2 (de către o echipă medical autorizată) sunt obligați să se autoizoleze la adresa destinației finale, așa cum este declarat pe formularul de localizare al pasagerilor (PLF). După finalizarea testului screening, pasagerii sunt direcționați către ieșirea din aeroport.
  • Toți pasagerii trebuie să folosească măști și distanță fizică.

Protocol pentru pasagerii care ajung pe mare

  • Sosirea pasagerilor la poarta principală
  • Pasagerii care vin în mașini sunt direcționați către o poartă specială de intrare
  • Toți pasagerii sunt îndrumați către zonele în care personalul de screening va verifică codul unic de răspuns rapid (QR), pe care fiecare pasager îl prezinta fie în format electronic sau pe formularul QR tipărit.
  • În funcție de codul QR, personalul îi va direcționa către zona de testare sau le va permite să intre în țară. Până devin disponibile rezultatele testelor, pasagerii testați pentru SARS-CoV-2 de către o echipă medicală specializată sunt obligați să se autoizoleze la adresa finală așa cum au declarat în formular.

Protocol pentru sosirea pe uscat (la vamă)

  • Sosirea persoanelor la punctul de control. Toate persoanele care intră în țară trebuie să prezinte completat PLF.
  • Se va verifica documentul de identitate/pașaportul și codul unic de răspuns rapid (QR) de către controlul vamal, fie in format electronic (telefon mobil) sau pe formularul QR tipărit.
  • În funcție de codul QR, persoanele care sosesc în Grecia vor fi direcționate de către personalul de securitate, fie către zona de verificare suplimentară, fie către iesirea din vama spre destinația finală în Grecia, primind instrucțiuni utile în cazul în care apar simptome de infecție respiratorie, și recomandarea de a contaca imediat Organizația Naționala de Sănătate Publică (EODY). Dacă persoanele care intra în Grecia intenționează să aibă multiple opriri (înnoptari în locații diferite) pe teritoriul grecesc, trebuie să declare acest lucru și să raporteze destinația inițială și itinerariul lor de călătorie pentru următoarele 7 zile. Unitățile sanitare mobile EODY (KOMY) vor funcționa continuu la punctele de control frontieră terestră.
  • Până ce rezultatul screeningului devine disponibil, persoanele care sunt testate pentru noul coronavirus SARS-CoV-2 sunt obligate să se autoizoleze la adresa destinației finale, așa cum este declarat pe formularul de localizare al pasagerilor (PLF). Datele personei testate vor fi introduse în sistemul de informații electronic EODY, conectat la registrul COVID (pentru a facilita urmărirea contactelor în cazul în care cineva se dovedește pozitiv). După finalizarea testului screening, persoanei testate i se îngaduie accesul în țară, primind instrucțiuni cu privire la auto-izolare până la anunțarea rezultatelor screeningului.

    Turiștii vor putea completa în format electronic formularul cu detaliile privind contactele din Grecia începând din 6 iulie. Până pe 5 iulie, formularul poate fi completat la aeroport chiar înainte de check-in. PLF poate fi găsit de asemenea pe aplicația Visit Greece și pe travel.gov.gr.

Întrebări și răspunsuri:


Q: Cine va acoperi cheltuielile în cazul transportării și spitalizării unui pacient Covid-19?

A: Grecia va acoperi cheltuielile legate de spitalizarea turiștilor care suferă de simptome Covid-19.

Q: Ce se întâmplă dacă o infecție este confirmată la hotel?

A: În cazul confirmării unei infectări, contactele apropiate ale cazului vor fi transferate într-un spațiu separat de carantinare pe cheltuiala statului grec. Oaspeții necarantinați vor putea să își continue vacanța.

Q: Dacă cineva ratează zborul de întoarcere din cauza bolii sau a vreunui simptom sau pierde cazarea preplătită există o politică de refund sau alt cadru prin care pot fi acoperite cheltuielile?

A: Grecia va acoperi transferul la spital și costurile medicale precum și șederea în carantină la hotel dacă este nevoie. Solicităm agenților de călătorie pe calea aerului și hotelurilor să ofere flexibilitate maximă în acest timp de incertitudine.

Q: Poate un vizitator să furnizeze rezultatele unui test molecular (făcut cu până la 72 de ore înainte de sosire) pentru a evita testarea?

A: Acest tip de teste pot fi acceptate.

Q: Protocoalele de sănătate ale hotelurilor. Cum este asigurată respectarea protocolului? Cu cine ar trebui să comunice turiștii în cazul în care protocoalele nu sunt respectate?

A: Ministerul Turismului are un plan de audit și încurajăm toate firmele să caute acreditarea unei părți terțe. De asemenea, avem un site de training și informare pentru angajații și proprietarii pentru a asigura că protocoalele sunt diseminate. În final, am stabilit amenzi pentru cei care își negljeajă datoriile. În cazul unor plângeri, turiștii pot suna la numărul Ministerului Turismului – 1572.

Q: Poate un vizitator să intre în Grecia prin granițele terestre?

A: Toți vizitatorii pot intra prin granița Promachonas.

Q: Care puncte de intrare sunt deschise pentru călătorii esențiale?

A: Nimfea, Krystallopigi, Kakavia, Kipi, Evzones, Promachonas.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul