Primele rezultate vor fi afişate vineri, până la ora 12,00. Contestaţiile se pot depune tot vineri, între orele 14,00 – 19,00.
Duminică vor fi anunţate rezultatele finale.
Bacalaureatul – etapa specială a început luni, cu proba la Limba română.
La etapa specială a examenului s-au înscris peste 140 de absolvenţi ai clasei a XII-a. Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune, în continuare, la dispoziţia celor interesaţi, linia TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfăşurarea acestei etape. Numărul este disponibil în perioada 6 – 9 iulie, între orele 8,00 – 16,00, iar vineri, 10 iulie, între orele 8,00 – 14,00.
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6.
(Sursa: Agerpres)



