Actualitate
VIDEO Povestea ventilatoarelor de suport respirator din piese printate la imprimanta 3D – proiect realizat la Timişoara
În luna martie, când se preconiza o criză majoră în sistemul românesc de sănătate, iar preţurile dispozitivelor medicale esenţiale, precum ventilatoarele de suport respirator, au crescut enorm peste noapte, câţiva timişoreni au venit cu ideea de a produce astfel de ventilatoare din piese imprimate 3D. Am stat de vorbă cu doi dintre iniţiatorii proiectului pentru a vedea în cât timp ar trebui să fie gata ventilatorul, cât a costat şi care a fost fiecare pas, cu eşecurile inevitabile, al realizării lui.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Diverseacum 2 săptămâniTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum O săptămânăDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Diverseacum 5 zilePeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum O săptămânăAcer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g
-
Economicacum O săptămânăANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



