Connect with us

Actualitate

Oficial: Mircea Negulescu, acuzat că a falsificat probe în două dosare. Fostul procuror ar fi determinat martori să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase – Esential

Publicat

pe

​Fostul procuror de la DNA Ploieşti Mircea Negulescu a fost reținut miercuri de procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) pentru modul în care a instrumentat două dosare. Mai exact, el este acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care cercetare abuzivă, influențarea martorilor, fals intelectual, abuz în serviciu, dar și constituirea unui grup infracțional organizat, conform unui comunicat oficial difuzat miercuri seară de Parchetul General.

Potrivit comunicatului, „la data de 15 iulie 2020, procurorii Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe o durată de 24 de ore față de un fost procuror, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

– cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. 1 și 2 Cod penal (6 infracțiuni),

– represiune nedreaptă prev. de art. 283 alin. 1 Cod penal (4 infracțiuni),

– instigare la represiune nedreaptă în modalitatea participației improprii prev. de art. 47 Cod penal în ref. la art. 283 alin. 2 Cod penal în cond. art. 52 alin. 3 Cod penal,

– influențarea declarațiilor prev. de art. 272 alin. 1 Cod penal în cond. art. 35 alin. 1 Cod penal,

– inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării și în modalitatea participației improprii prev. de art. 47 Cod penal în ref. la art. 268 alin. 1 Cod penal în cond. art. 52 alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal,

– inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării și în modalitatea participației improprii prev. de art. 47 Cod penal în ref. la art. 268 alin. 2 Cod penal în cond. art. 52 alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal,

– fals intelectual prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal (12 infracțiuni) în cond. art. 38 alin. 1 Cod penal,

– abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal (4 infracțiuni) și

– constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1 și 3 Cod penal.”

Totodată, mai informează comunicatul, procurorii SIIJ au mai dispus în acest doar și „efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a unui fost ofițer de poliție judiciară sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

– complicitate la cercetare abuzivă prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 280 alin. 1 și 2 Cod penal (6 infracțiuni),

– complicitate la represiune nedreaptă prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 283 alin. 1 Cod penal (4 infracțiuni)

– complicitate la instigare la represiune nedreaptă în modalitatea participației improprii prev. de art. 48 Cod penal în ref. la art. 47 Cod penal în ref. la art. 283 alin. 2 Cod penal în cond. art. 52 alin. 3 Cod penal,

– complicitate la influențarea declarațiilor prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 272 alin. 1 Cod penal în cond. art. 35 alin. 1 Cod penal,

– complicitate la inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării și în modalitatea participației improprii prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 47 Cod penal în ref. la art. 268 alin. 1 Cod penal în cond. art. 52 alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal,

– complicitate la inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării și în modalitatea participației improprii prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 47 Cod penal în ref. la art. 268 alin. 2 Cod penal în cond. art. 52 alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal,

– fals intelectual prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal (10 infracțiuni) în cond. art. 38 alin. 1 Cod penal,

– complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal (4 infracțiuni),

– constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1 și 3 Cod penal”.

„În fapt, primul inculpat, în calitate de procuror de caz la DNA – ST Ploiești, cu ajutorul celui de al doilea inculpat, ofițer de poliție judiciară, ar fi procedat la ticluirea modului de sesizare și a întregului material probator administrat în două dosare aflate în instrumentarea DNA – ST Ploiești, cu scopul învinuirii pe nedrept a unor persoane, ar fi dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de 4 persoane precum și măsuri neprivative de libertate constând în control judiciar față de 3 persoane, despre care cunoștea că sunt nevinovate, și ar fi determinat judecătorul de drepturi și libertăți să dispună, fără vinovăție, arestarea preventivă a unei persoane în baza materialului probator plăsmuit”, arată procurorii Secției de investigare a magistraților în comunicat.

„Totodată, ar fi determinat 4 persoane, prin corupere, prin constrângere sau prin alte fapte cu efect vădit intimidant, să dea declarații mincinoase în cele două dosare instrumentate, ar fi determinat 3 persoane să formuleze, ca urmare a constrângerii exercitate asupra lor, denunțuri cu privire la existența unor fapte prevăzute de legea penală, cunoscând că acestea sunt nereale, ar fi procedat la falsificarea denunțurilor și a declarațiilor acestor persoane prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, precum și la clasificarea denunțurilor ticluite în numele a doi dintre denunțători”, mai arată Secția specială.

Toate aceste fapte – spune SIIJ – „ar fi fost săvârșite în cadrul unui grup infracțional organizat în scopul ticluirii celor două dosare ale DNA – ST Ploiești pentru învinuirea pe nedrept a unor persoane, deși cunoșteau că acestea sunt nevinovate”.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC? Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
Diverse3 ore ago

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?

Prelucrarea unui aliaj greu de așchiat nu se câștigă prin forță brută. Se câștigă prin echilibru. Trebuie să ții sub...

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante? Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?
Diverse4 ore ago

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?

Într-o dimineață de ianuarie, după o noapte cu ninsoare udă, am plecat cu mașina fără să mă uit prea atent...

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse9 ore ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized4 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized5 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

Top Stiri Comisarul