Connect with us

Actualitate

Legea carantinei și izolării intră la vot final în Senat / Tot ce trebuie să știi despre carantină și izolare – Politic

Publicat

pe

După trei zile de dezbateri și negocieri aprinse senatorii Comisiei juridice au votat miercuri noapte pe articole, proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic. În consens cu reprezentanții Guvernului, senatorii au făcut modificări importante la proiectul de lege inițiat de Executiv și amendat de Camera Deputaților. Legea carantinării urmează să intre la vot final, joi în Senat la ora 12.00. Premierul Ludovic Orban și-a anunțat prezența la ședință.

Printre modificările aduse de către senatori se numără posibilitatea ca pacienții să conteste juridic carantinarea sau izolarea, s-au eliminat prevederile prrivind carantinarea bunurilor iar asimptomaticii pot sta în carantină la domiciliu după ce au fost ținuți sub monitorizare 48 de ore în spital.

Principalele modficări aduse se senatorii legii carantinei:

  • izolarea poate fi dispusă pe durată limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia de fapt care o determină
  • Pacienţii asimptomatici vor fi evaluaţi în primele 48 de ore, iar după aceea pot merge în izolare la domiciliu până la 14 zile.
  • aceștia trebuie să semneze o declarație pe proprie răspundere că respectă carantina și condițiile impuse de DSP. Poliția locală va efectua verificări. Dacă nu se respectă izolarea/carantina la domiciliu acesta este pasibil de amendă sau dosar penal
  • pacientul confirmat cu un agent patogen va beneficia de o examinare medicală care poate să dureze până la 48 de ore, făcută cu acordul său.
  • dacă pacientul nu este de acord cu internarea, medicul care-l examinează propune DSP o eventuală măsură de izolare pentru 48 de ore pentru a termina un screening general. La finalul celor 48 de ore se reia această procedură de acord solicitat pacientului. Dacă nici în această situaţie nu se obţine acordul, DSP-ul emite o altă decizie. Şi prima decizie, pentru 48 de ore şi următoarea decizie, care durează cât durează perioada de incubare a agentului patogen respectiv, pot fi contestate la judecătoria din raza căreia se află unitatea spitalicească
  • Toate actele administrative cu caracter normativ privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor din prezenta lege pot fi atacate de orice persoană interesată cu plângere la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în termen de cinci zile de la publicarea actului în Monitorul Oficial al României şi, respectiv, de la data luării la cunoştinţă a conţinutului actului în cazul nepublicării acestuia în Monitorul Oficial al României
  • Plângerea se formulează în scris si se depune la instanţa judecătorească competentă. Instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată în actele administrative menţionate mai sus este Curtea de Apel, Secţia Contencios administrativ şi fiscal în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii emitente.
  • Izolarea minorului se dispune în primă fază la domiciliul aparţinătorului. Izolarea pentru un pacient bolnav minor se dispune într-o primă fază la domiciliul aparţinătorului sau într-o locaţie declarată de acesta. Aparţinătorul minorului, întrucât trebuie să stea cu el, este supus măsurii carantinei, în temeiul prezentei legi, dacă măsura izolării nu i se aplică
  • Institutul Naţional de Sănătate Publică are obligaţia de a comunica zilnic numărul cazurilor noi, numărul cazurilor retestate şi numărul total de teste pentru cazurile noi şi cazurile retestate, raportate separat la nivel naţional şi judeţean, inclusiv după criteriul domiciliului persoanei testate.
  • Ordinele şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau ale persoanei desemnate de acesta se aplică de îndată de autorităţile competente şi se publică pe site-urile oficiale ale MAI, DSU şi IGSU iar autorităţile publice centrale şi locale asigură informarea publică a cetăţenilor din zonele supuse carantinei prin campanii de informare
  • Pe durata măsurilor dispuse, potrivit prezentei legi, nu pot fi interzise, ci doar limitate temporar, proporţional cu riscul epidemiologic sau biologic pentru sănătatea publică, următoarele drepturi: comunicarea cu orice autoritate, cu aparţinători, cu reprezentantul legal ori cu avocatul, accesul la corespondenţa personală şi utilizarea telefonului sau a altor dispozitive electronice de comunicare, dreptul la vot, dacă nu se află într-o situaţie de restrângere a drepturilor cetăţeneşti, exercitarea liberă a credinţei religioase
  • Ministerul Sănătăţii va fi obligat să creeze un corp al voluntarilor pentru situaţii de urgenţă la care statul să poată apela când e nevoie carantina izolare.Practic, un număr de cadre medicale trebuie să se înscrie pe această listă, beneficiază de o anumită formă de compensare, dar atunci când este nevoie de ei în situații speciale, sunt solicitați

Proiectul de lege privind carantina și izolarea, inițiat de Guvern și amendat în Camera Deputațilora creat dispute aprinse pe scena politică. PSD a acuzat Guvernul că a trimis un proiect de lege plin de „orori juridice” care necesită modificarea și îmbunătățirea acestuia în Parlament. Marcel Ciolacu a solicitat prezența miniștriilor la dezbaterile din comisiile parlamentare pentru a pune în consens modificările impuse.

De altfel, PSD a fost la un pas de a respinge proiectul de lege în Parlament după ce o parte dintre liderii sociali-democrați au cerut acest lucru în ședința Comitetului Executiv al PSD. Lideri ca Ionel Arsene, Dumitru Buzatu, Paul Stănescu, Lia Olguța Vasilescu și Viorica Dăncilă s-au poziționat împotriva legii.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis a atacat PSD spunând că tergiversarea legii carantinei „poate să coste viaţa a zeci, doamne fereşte, poate chiar a sute de români”.

După schimbul de replici electorale PSD și PNL au lucrat în consens la amendarea legii carantinei. Senatorii juriști împreună cu Nelu Tătaru, Raed Araf și Cătălin Predoiu au negocat și amendat articolele proeictului de lege.

De asemenea, Ludovic Orban este așteptat la ședința de plen a Senatului în care se va da votul final.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate6 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul