Connect with us

Actualitate

INTERVIU Avertismentul lui Dorel Săndesc, cel mai cunoscut medic ATI din România: Avem doar 1.000 de medici ATI. Va fi una dintre problemele majore, dacă numărul pacienților cu COVID va crește – Coronavirus

Publicat

pe

Numărul pacienților infectați cu coronavirus continuă să crească, iar odată cu el și numărul pacienților critici, care ajung în faze grave ale bolii, lucru care pune o presiune mare pe secțiile de terapie intensivă din spitale, mai ales în condițiile în care în aceste secții ajung și pacienți în stare critică din cauza altor afecțiuni, care „nu au luat pauză pe perioada epidemiei”, atrage atenția Dorel Săndesc, medic ATI, președintele Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă și al comisiei de specialitate din Ministerul Sănătății, într-un interviu acordat HotNews.ro. Cu toată că s-a vorbit foarte mult despre numărul insuficient de paturi, Dorel Săndesc subliniază și cealaltă parte gravă a problemei – deficitul de personal din secțiile ATI, unde există doar circa 1.000 de medici și în jur de 800 de rezidenți. Acest lucru se poate transforma într-o „problemă majoră”, avertizează Dorel Săndesc.

Dorel Săndesc este medic ATI, fostul șef al Secției de Anestezie-Terapie Intensivă de la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara, președintele Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă, care reunește medicii ATI din țara noastră, și al comisiei de specialitate din Ministerul Sănătății.

Info pe scurt:

  • În România sunt undeva la 1.000 de medici ATI, plus aproximativ 800 de rezidenți ATI. „Dar sunt foarte multe spitale care nu au ocupat schema de personal prevăzută de normele în vigoare. Norme care sunt destul de bune. Cele mai multe spitale au deficit de personal, aici este problema”, subliniază medicul Dorel Săndesc, în interviul acordat HotNews.ro.
  • Soluția pe care o vede Dorel Săndesc: angajarea rapidă a medicilor, inclusiv a medicilor din ultimul an de rezidențiat, anul V. „Mai ales în condițiile creșterii semnificative a venitului personalului medical și, în special în această zonă ATI, în care sporurile sunt mari, sunt tot mai mulți medici ATI care doresc să își continue activitatea în România.”
  • Nici în ceea ce privește paturile de terapie intensivă nu stăm grozav, iar presiunea care se pune pe secțiile de terapie intensivă odată cu creșterea numărului de pacienți infectați este mare, pentru că automat crește și numărul de pacienți critici.
  • Dacă la începutul acestei crize, în primăvară, spitalele românești aveau în total 3.495 de paturi ATI, dintre care doar 1.730 dispuneau atunci de ventilatoare mecanice, între timp lucrurile s-au mai îmbunătățit – a crescut numărul de paturi și au fost achiziționate încă 400 de ventilatoare, explică medicul Dorel Săndesc.
  • Celor care nu cred în coronavirus sau cred că infecția cu virusul este cel mult „o simplă răceală”, Dorel Săndesc le transmite că „boala există și noi vedem că există și vedem, în forma ei maximă, cea mai gravă, câtă suferință poate produce, inclusiv moarte. Iar aceste lucruri simple, ele reprezintă de fapt soluția, singura soluție să diminuăm prețul pe care îl plătim. Este ocazia să ne mobilizăm cu toții, pentru că nu este mare lucru să respectăm aceste lucruri simple – o mască, spălatul pe mâini, distanțarea fizică de cei din jur.”

În toamnă am putea avea „probleme majore”, dacă numărul de cazuri continuă să crească

În această perioadă, în care numărul de cazuri crește, „inevitabil a crescut și numărul de cazuri critice, și dacă presiunea pe spitale în general este mare, dar puțin atenuată de faptul că un număr important de pacienți au refuzat internarea sau au cerut externarea – vorbim despre cazurile asimptomatice sau ușoare – ei bine, pacienții critici nu fac treaba asta, ei nu au cum să ceară externarea. Iar acest lucru creează o presiune. Este îngrijorător acest trend și crește și numărul cazurilor critice. Numărul lor, raportat la numărul total de paturi, nu pare foarte mare, dar trebuie ținut cont de faptul că majoritatea paturilor din secțiile ATI sunt ocupate de alte cazuri critice, de alte patologii, iar în această perioadă aceste cazuri grave au continuat să existe, ele nu au luat pauză pe perioada epidemiei. De aceea, presiunea este destul de mare. Este mare atât în ceea ce privește paturile disponibile, cât și resursa umană”, explică medicul Dorel Săndesc.


Pacient cu COVID-19

Societatea Română de Anestezie-Terapie Intensivă și Comisia ATI din Ministerul Sănătății au făcut o evaluare a situației reale, a numărului de paturi funcționale, a dotărilor existente, și au pus pe hârtie un plan de dotare, după debutul crizei, în primăvară, iar între timp au reușit să finalizeze câteva dintre aceste proiecte și să aducă noi dotări.

„Avem o situație ceva mai bună decât la începutul crizei, în sensul că avem sute de ventilatoare, monitoare, injectomate, paturi de terapie intensivă în plus față de începutul crizei, dar cu toate acestea, presiunea este serioasă. Iar dacă unele previziuni pe care le-am văzut în spațiul public s-ar adeveri, ar însemna că numărul pacienților cu COVID, inclusiv critici, ar urma să crească destul de mult spre toamnă și asta ar putea fi una dintre problemele majore”, explică Sorel Săndesc.

Doar 1.000 de medici de Terapie Intensivă în România

Pe lângă numărul de paturi, o problemă foarte serioasă este cea legată de personalul medical, explică profesorul Dorel Săndesc: „Există un deficit important de medici și asistente în această specialitate și s-ar putea ca aceasta să devină problema cea mai gravă.”

În România sunt undeva la 1.000 de medici ATI în acest moment, plus aproximativ 800 de rezidenți ATI. „Dar sunt foarte multe spitale care nu au ocupat schema de personal prevăzută de normele în vigoare. Norme care sunt destul de bune. Noi am promovat criterii de organizare modernă a secțiilor ATI prin Ordinul 1.500, care a fost inițiat de Societatea Română de ATI. Dar cele mai multe spitale au deficit de personal, aici este problema.”

Dorel Săndesc are și soluția pentru această problemă: „Cred că s-ar impune o angajare rapidă a medicilor, inclusiv a medicilor din ultimul an de rezidențiat, anul V. Oferirea acestei posibilități ar putea să fie o soluție bună pentru a reduce din deficitul de personal, pentru că există posibilitatea ca unii, mulți dintre ei, să dorească să rămână. Mai ales în condițiile creșterii semnificative a venitului personalului medical și, în special în această zonă ATI, în care sporurile sunt mari, sunt tot mai mulți medici ATI care doresc să își continue activitatea în România.”

Câte paturi ATI sunt în spitalele din România? Autoritățile au două statistici paralele

În cealaltă problemă, a deficitului de paturi, Dorel Săndesc spune că a inițiat, împreună cu Ministerul Sănătății, aducerea în România a unor containere de terapie intensivă, ca soluție rapidă: „S-au adus 4 containere care pot primi până la 12 pacienți fiecare, iar ele sigur că contează. E un număr suplimentar de paturi care vor putea fi folosite. Deja două dintre ele au și fost repartizate unor spitale cu probleme – Ploiești și Galați. Și ele reprezintă o soluție.”

Dorel Săndesc povestește că în statisticile Institutului Național de Statistică figurau, în această primăvară, la începutul crizei, 4.672 de paturi de terapie intensivă în spitalele din țară.

Pacient cu coronavirus

„Statistica este făcută, foarte probabil, luând structura aprobată a spitalelor, care include, la fiecare spital, numărul de paturi pe specialitate. În acest fel a rezultat această cifră, dar trebuie spus că sunt multe spitale în care aceste paturi nu sunt funcționale pentru a asigura îngrijirea unor pacienți critici. Sunt spitale mici, care au doar paturi de trezire post-operatorie, de supraveghere post-operatorie, și sunt multe spitale care nu au personal care să poată asigura funcționarea continuă a secției, nu au o linie de gardă.”

Societatea Română de Anestezie-Terapie Intensivă, condusă de Dorel Săndesc, care reunește medicii ATI din România, a realizat propria evaluare și a rezultat un număr mai mic de paturi de terapie intensivă funcționale – 3.495 de paturi. În plus, doar puțin peste 50% dintre acestea – 1.730 de paturi – dispuneau, la începutul crizei, de ventilatoare mecanice. „Statistica făcută de noi, de Societatea Română de ATI, arată numărul de paturi funcționale, care pot asigura îngrijirea pacienților critici”, afirmă Dorel Săndesc.

„Printr-un program cu Banca Mondială, în această perioadă au fost achizitionate 400 de ventilatoare, paturi de terapie intensiva, 600 de monitoare. Au mai fost achiziționate echipamente și din alte surse, guvernamentale, campanii umanitare etc. Pe baza acestor statistici am demarat aceste proiecte, cu Ministerul Sănătății, în special cu fonduri de la Banca Mondială, prin care s-au finalizat deja niște achiziții – prima fază sunt deja contractate și au început să vină la spitale aceste echipamente, iar acum suntem în perioada de demarare a fazei II de dotare, în care se vor achiziționa noi echipamente pentru secțiile ATI”, spune medicul.

„Boala există și noi, medicii, vedem câtă suferință produce”

Medicul Dorel Săndesc spune că a constatat, cu tristețe, „o încrâncenare teribilă” în discuțiile despre acest virus nou și despre boala pe care o produce și și-ar dori mai mult echilibru și mai mult bun simț: „Se discută despre această boală de parcă fiecare ar deține adevărul absolut, când este evident că este o boală pe care nu o cunoaștem suficient și despre care nu știm încă totul foarte sigur. Am văzut schimbări radicale de poziții, de recomandări, din partea unor instituții internaționale importante – de la Organizația Mondială a Sănătății la premierul Marii Britanii, președintele Statelor Unite și așa mai departe. Cred că e nevoie să discutăm cu mai mult echilibru, cu mai mult bun simț, să nu fim atât de încrâncenați în părerile noastre.”

Celor care nu cred în coronavirus sau cred că infecția cu virusul este cel mult „o simplă răceală”, cel mai cunoscut medic de terapie intensivă din România le transmite că „boala există și noi, medicii, vedem că există și vedem, în forma ei maximă, cea mai gravă, câtă suferință poate produce, inclusiv moarte. Iar aceste lucruri simple, ele reprezintă de fapt soluția, singura soluție să diminuăm prețul pe care îl plătim. Este ocazia să ne mobilizăm cu toții, pentru că nu este mare lucru să respectăm aceste lucruri simple – o mască, spălatul pe mâini, distanțarea fizică de cei din jur.”

Dorel Săndesc

Celor cărora li se pare greu să poarte o mască, cel mai cunoscut medic ATI din România le amintește că „personalul medical – medicii, asistentele care lucrează în săli de operație, în terapii intensive, poartă în fiecare zi această mască, toată viața lor, doar pentru a proteja pacienții, semenii lor, de transmiterea unor boli. Oricine dintre noi poate să fie acum, într-un fel, participant la acest efort de prevenire a suferinței. Poate fi vindecător prin aceste reguli simple. Trebuie acceptată această situație pentru că este benefică pentru noi și pentru cei din jur.”

Dorel Săndesc și-ar dori ca aceste măsuri să fie acceptate cu mai multă relaxare, fără încrâncenarea de acum, și propune chiar un joc în acest sens: „Am putea să ne imaginăm că aceasta este situația, că acesta este trendul anul acesta, și să facem din asta un prilej de relaxare, să facem, nu știu, un concurs de măști. Se pot pune diverse logo-uri, orice. Dar numai să creștem aderența la aceste măsuri care sunt foarte-foarte importante și care doar ele, într-adevăr, vor putea influența curba de evoluție a acestei boli.”

Doar în acest fel „vom putea evita valurile bruște care să blocheze spitalele și să ducă la situațiile dramatice pe care le-am văzut și în alte țări”, avertizează medicul Dorel Săndesc.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate6 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

UncategorizedO săptămână ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul