Connect with us

Actualitate

NY Times: Informaţii declasificate de serviciile americane acuză Moscova că face propagandă prin site-uri alternative – International

Publicat

pe

Serviciile de informații ruseşti au diseminat dezinformări în legătură cu pandemia de coronavirus, potrivit unor informații recent declasificate, un material care demonstrează modul în care Moscova continuă să încerce să influențeze americanii pe măsură ce alegerile se apropie, potrivit New York Times.

Serviciile militare rusești de informaţii, cunoscute drept GRU, și-au folosit legăturile cu un centru de informații al guvernului rus, InfoRos, și alte site-uri pentru a propaga dezinformare și propagandă în limba engleză cu privire la pandemie, cum ar fi amplificarea argumentelor chineze false conform cărora virusul a fost creat de armata Statelor Unite și articole care spuneau că asistența medicală din partea Rusiei ar putea aduce o nouă detensionare cu Washingtonul, citează Rador.

Eforturile de dezinformare reprezintă o versiune rafinată a ceea ce a încercat Rusia să facă în 2016. Conturile false din reţelele de socializare și boţii utilizaţi de Agenția de Cercetare a Internetului și de alte grupuri susținute de Rusia pentru a amplifica articole false s-au dovedit relativ ușor de stopat. Dar este mult mai dificil să opreşti diseminarea unor astfel de articole care apar pe site-uri care par legitime, potrivit unor experți externi.

„Agențiile de informații rusești preiau un rol mai central în eforturile de dezinformare pe care Rusia le promovează acum”, a declarat Laura Rosenberger, directorul Alianței pentru Securizarea Democrației. „Nu mai este forța grosolană” a operațiunilor montate de Agenția de Cercetare a Internetului.

Doi oficiali americani au descris informaţiile recent declasificate, dar nu au furnizat rapoartele de bază despre activitățile GRU și SVR, echivalentul rusesc al CIA. Ei au vorbit despre aceste informații sub condiția anonimatului.

Săptămâna trecută, ofiţeri de informații au avertizat cu privire la eforturile rusești, chineze și iraniene de a interveni în alegeri. După ce democrații au criticat avertismentul pentru lipsa de informaţii detaliate, ofiţerii au promis că vor publica mai multe informații.

Deşi încercările de dezinformare prezentate marți de oficialii americani au fost axate pe pandemie, cercetătorii de securitate au declarat că Rusia a continuat să propage dezinformarea pe o varietate de subiecte.

Acuzele guvernului au apărut în condițiile în care Mandiant Threat Intelligence, parte a firmei de securitate cibernetică FireEye, a raportat că a detectat o campanie paralelă de influențare în Europa de Est, menită să discrediteze Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, inclusiv prin dezinformarea cu privire la coronavirus. Deşi raportul Mandiant nu numea în mod particular Rusia și agențiile sale de informații, se preciza totuşi că această campanie era „aliniată intereselor de securitate rusești”, în efortul de a submina activitățile NATO.

Facebook a început să marcheze materialele care apar pe site-uri de știri sponsorizate de stat precum RT și Sputnik. Însă, este mai greu pentru companiile de social media să identifice și să eticheteze articole şi știri care sunt postate pe site-urile conspirative, potrivit experților.

Multe dintre materialele create de serviciile de informații ruseşti au fost publicate pe InfoRos, un site controlat de guvernul rus și OneWorld.Press, un site independent, aparent, despre care ofiţerii americani au declarat că au legături cu GRU. Ofiţerii americani au declarat că alte site-uri, cum ar fi GlobalResearch.ca, amplifică în mod regulat propaganda GRU, dar ofiţerii nu au stabilit o legătură directă cu serviciile de informații rusești.

Oficialii guvernamentali ai Statelor Unite au descris în cea mai mare parte dezinformarea axată pe pandemie, dar au evidențiat și legăturile dintre serviciile de informații rusești și un think-tank care a publicat articole pe teme politice.

Fundația Strategică pentru Cultură este condusă de o altă agenție rusă de informații, SVR, potrivit celor doi demnitari americani. Fundația și legăturile sale cu serviciile de informații rusești sunt cercetate și de FBI, potrivit unui alt oficial.

În luna mai, fundația a publicat un articol critic despre Evelyn Farkas, fost demnitar al administrației Obama care a pierdut cursa în alegerile primare din luna iunie de la New York pentru un loc în Congres.

Dr. Farkas a spus că rușii îşi continuă eforturile din 2016 de a încerca să influențeze alegerile. „Vor să semene discordia și să reducă încrederea americanilor în democrația noastră și să facă democrația să arate prost în toată lumea”, a spus ea. „Vor să împiedice oamenii care sunt duri cu Rusia să ajungă la putere”.

Michael Averko, colaborator al fundației, nu a răspuns solicitării de a face comentarii, dar într-un e-mail trimis recent către presă a spus că a fost vizitat de FBI. Averko a mai spus că a spus FBI-ului că nu știe despre vreo legătură între fundație și servicii rusești de informații şi că se îndoieşte că ea ar exista.

După publicarea acestui articol, OneWorld.Press a emis o declarație în care a spus că orice acuzație cum că a lucrat pentru serviciile rusești de informații este „categoric falsă”. „Din cunoștințele noastre”, contributorii acesteia nu au fost acuzați de infracțiuni legate de colaborarea cu nicio agenție străină de informații, se arată în comunicat.
Fără nicio dovadă, OneWorld.Press a susținut că acuzațiile cu privire la încercările de propagandă ale serviciilor rusești de informații au fost răspândite de oficiali cu scopul de a afecta șansele de realegere a președintelui Trump. „Oricine de oriunde în lume știe că unii membri ai «statului profund» își au pumnalele scoase din teacă împotriva lui Trump, iar președintele însuși chiar a spus acelaşi lucru în nenumărate ocazii”, se arată în declaraţie.

Ofiţerii americani de informații au declarat că unitatea de război psihologic a GRU, cunoscută sub denumirea de Unitatea 54777 sau Special Service Center 72, se află în spatele campaniilor de propagandă care au fost deseori concepute pentru a ascunde rolul Moscovei în crearea lor. Un articol publicat în 2018 de The Washington Post a stabilit o legătură între InfoRos şi unitatea 54777 a GRU.

Rapoarte ale serviciilor de informații americane au identificat doi ruși, Denis V. Tyurin și Aleksandr G. Starunskiy, care aveau legături cu GRU și care se asigurau că mesajele și dezinformarea elaborate de ofiţerii de informații erau propagate de InfoRos și pe InfoBrics.org și OneWorld.Press.

Oficialii ruși nu au răspuns imediat solicitării de a face comentarii.

Domnii Tyurin și Starunskiy, potrivit oficialilor americani, au fost în esență implicați într-un fel de spălare de informații, asemănător cu spălarea de bani. Ei preluau mesajele de la serviciile ruseşti de informații și le propagau pe InfoRos, OnePress sau pe un alt website.

Materialul creat de GRU era apoi postat pe alte site-uri care îl diseminau în continuare. Aceste site-uri web sunt adesea la periferia web-ului, dar unele, cum ar fi Global Research, au un număr semnificativ de urmăritori, mai spun ofiţerii americani.

Materialele propagate de serviciile rusești de informații par a fi scrise de vorbitori nativi de engleză și nu ies în evidență ca produse ale unei campanii de influență străină, mai spun ofiţerii americani.

De la sfârșitul lui mai la începutul lui iunie au fost publicate vreo 150 de articole privind pandemia, cu susținerea serviciilor rusești, au declarat oficiali americani.
OneWorld a publicat articole despre faptul că pandemia ar fi un experiment de manipulare a lumii. InfoRos, precum și agenția de știri Tass, a publicat un articol conform căruia SUA folosesc pandemia pentru a-și impune viziunea despre lume, spun oficiali americani. InfoBrics.org a publicat materiale despre acuzațiile Beijingului cum că noul coronavirus ar fi la origine o armă biologică americană.

Deși aceste site-uri nu au un trafic foarte intens, oficialii americani cred că dezinformările scrise de serviciul de spionaj militar rusesc sunt amplificate, uneori deliberat, alteori involuntar.

Urmărirea influenței dezinformării rusești este dificilă. Dacă documentele furate și publicate de servicii rusești au avut un efect major în campania prezidențială din 2016 din SUA, postările lor de pe rețelele de socializare nu par să fi avut un impact la fel de important.

Însă unii cercetători cred că propaganda și dezinformarea de pe site-urile alternative de știri, cum sunt OneWorld ori Global Research, ar putea avea un efect mai pregnant.
„Ce am constatat noi la operațiunile GRU e că adesea componenta de pe rețelele de socializare e un eșec, însă conținutul scris de ei este diseminat mai larg, în ecosistemul presei de nișă”, a declarat Renee DiResta, directoare pentru cercetare la Stanford Internet Observatory, care a studiat munca de propagandă și legăturile dintre GRU și InfoRos.

DisinfoLab din UE, un ONG independent, a făcut mai demult legătura între OneWorld, InfoRos și un site de limbă franceză cu campaniile de propagandă rusești. Unele dezinformări se refereau la faptul că trupele aliate ar răspândi coronavirusul – acuzații similare cu cele din raportul Mandiant.

Mandiant a denumit grupul de risc pe care l-a identificat „Ghostwriter” [„scriitor-fantomă” (cei care scriu cărți publicate sub numele altui autor) – n.trad.], din moment ce se baza pe știri false sau scrisori și citate inventate, făcute să pară ca provenind de la politicieni ori comandanți militari locali. Se baza pe articole scrise de „cel puțin 14 personaje fictive”, adică reporteri sau bloggeri inventați de creatorii campaniei de manipulare. Articolele au fost publicate de site-uri rusofile precum TheDuran.com, investigate și ele de serviciile SUA.

Într-unul dintre exemple, o scrisoare fabricată, scrisă chipurile de secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, întărea informația falsă cum că alianța intenționa să părăsească Lituania din cauza răspândirii pandemiei. Un alt episod a fost cel în care un site local de știri din Lituania a fost spart de hackeri, care au postat un articol care susținea – fals – că militari germani ar fi profanat un cimitir evreiesc din Kaunas, un oraș din centrul Lituaniei.

The New York Times (preluare Rador)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Apartamente de lux Apartamente de lux
Social6 ore ago

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social14 ore ago

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Uncategorized18 ore ago

Amenajarea ideală a grădinii: combinația perfectă între terasă, piscină sau jacuzzi

Sursă foto: Pexels.com Primii pași pe terasa de dimineață, cafeaua aburindă în mână, aerul proaspăt și liniștea din grădină pot...

Uncategorized18 ore ago

Descoperă magia Americii de Sud: De ce este o vacanță în Columbia o experiență absolut unică

Poză de Jan Kronies pe Unsplash.com   Motivele pentru care te vei îndrăgosti instantaneu de Columbia depășesc faima cafelei sale...

DiverseO zi ago

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei...

curs pilates curs pilates
SportO zi ago

ABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4

     ABC Fitness School își extinde portofoliul de programe acreditate prin lansarea cursului de calificare pentru ocupația de Instructor...

Uncategorized5 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized3 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized3 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse3 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate4 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

Top Stiri Comisarul