Connect with us

Actualitate

​Business report: Poliţele RCA s-ar putea scumpi. Prognoza pentru chirii. Cum se vor majora alocațiile. Finalizat, testat, nefolosit. Ce contează pe vreme rea și cum știi că ești în locul bun – Finante & Banci

Publicat

pe

​Asigurările auto se prăbușesc, dar cele de sănătate explodează ● Ne îndreptăm în viteză spre zidul crizei datoriilor? ● Schimbări majore pentru şoferi. Poliţele RCA s-ar putea scumpi considerabil ● Prognoza pentru chirii ● Cum se vor majora alocațiile. Ordonanța de Urgență a Guvernului a fost respinsă ● Românii sunt pe locul 1 în topul turiștilor străini în Bulgaria ● Tel Drum face in continuare contracte cu statul, desi e in insolvență ● Finalizat, testat, nefolosit. Analiza eficienței investiției în gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău ● Ce contează pe vreme rea și cum știi că ești în locul bun ● Deciziile de izolare Covid-19 vor putea fi contestate în 24 de ore (proiect) ● Industria auto locală a intrat „în pandemie“ încă din 2019: cei mai mari 30 de angajatori au renunţat la 10.000 de locuri de muncă.

Teama de boală a românilor a salvat o piață de 2 miliarde de euro, în criza COVID. Asigurările auto se prăbușesc, dar cele de sănătate explodează. Piața asigurărilor, care ajunge anual la vânzări de circa 2 miliarde de euro, a fost serios atinsă de criza COVID, însă situația putea fi cu mult mai proastă dacă românii nu s-ar fi dovedit mai prudenți decât de obicei, apelând masiv la asigurările de sănătate. Date relevante pentru 60% din piața de brokeraj, adică pentru aproximativ 40% din întrega piață a asigurărilor, arată prima scădere trimestrială a Primelor Brute Subscrise (PBS) din ultimii 4-5 ani, o adevărată prăbușire pe segmentul CASCO, dar și creșteri spectaculoase ale vânzărilor de asigurări de sănătate.Valoarea primelor brute subscrise în al doilea trimestru al acestui an (primul marcat integral de criza COVID-19 și perioada de izolare) a scăzut cu 5,5% comparativ cu primele trei luni ale anului și cu puțin peste 4% față de al doilea trimestru al lui 2019, potrivit Barometrului 24 Broker. Este prima scădere trimestrială din 2015 până în prezent, conform unei analize bazată pe rapoartele ASF, scrie economica.net.

Ne îndreptăm în viteză spre zidul crizei datoriilor? Italia accelerează spre un maxim istoric!Sunt din ce în ce mai mulţi analişti care apreciază că, dacă nu suntem atenţi, criza sanitară poate deveni o criză aspră pentru toate economiile lumii. De unde ar putea veni temerile? Din faptul că, urmare a acestor foarte mari cheltuieli făcute în pandemie se poate ajunge la o escaladare a deficitelor incontrolabilă. Şi, ca de fiecare dată când e vorba de datorii,ochii multora se îndreaptă către Italia (chiar dacă la nivel procentual există şi alte state cu probleme, gen Grecia). Mărimea economiei din peninsulă , ponderea ei la nivel comunitar, îi atrag o atenţie deosebită iar cifrele nu se arată prea bine. Numai în lunile iunie şi iulie BCE a cumpărat obligaţiuni italiene în valoare de 36 de miliarde euro, ceea ce reprezintă aproape o cincime din programul alocat de banca centrală în schema de combatere a efectelor pandemiei. Pe de altă parte, Banca Centrală a Italiei a aruncat şi ea în joc peste 10 miliarde de euro în programul de combatere a deflaţiei, scrie fineco24news.blogspot.com.

Schimbări majore pentru şoferi. Poliţele RCA s-ar putea scumpi considerabil. Ministerul Finanţelor vrea să modifice legislaţia RCA, în urma criticilor primite din partea UE. Însă poliţele RCA s-ar putea scumpi considerabil, ţinând cont că statul vrea să dea mână liberă asigurătorilor în ceea ce priveşte anumite cheltuieli incluse în tarife. Mai precis, Ministerul Finanţelor propune abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă. În prezent, legea prevede că cheltuielile administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare, incluse în tariful de primă, nu pot depăşi cumulat 25% din tariful rezultat. Totodată, Ministerul Finanţelor arată că în calculul tarifului de primă, asigurătorii RCA pot folosi criterii de risc, indici de încărcare, coeficienţi de corecţie ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă, cu respectarea principiilor actuariale general acceptate. Legislaţia actuală se referă la coeficienţi de majorare şi/sau corecţie. Totodată, ministerul propune eliminarea obligaţiei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de reglementare a modului de calcul al tarifelor de primă, a criteriilor de risc, a indicilor de încărcare, a coeficienţilor de majorare şi/sau corecţie ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă, condiţii în care calculul va avea în vedere respectarea principiilor actuariale general acceptate. Totodată, Ministerul Finanţelor a decis să abroge prevederile potrivit cărora „asiguratul are obligaţia de a informa asigurătorul RCA despre încheierea altor contracte RCA cu alţi asigurători RCA şi poate opta pentru menţinerea în vigoare a unei singure poliţe”, scrie adevarul.ro.

Cel puțin un spațiu de birouri din Capitală a fost eliberat în fiecare zi de la debutul pandemiei de Coronavirus, noi birouri sunt pregătite spre a fi eliberate. Prognoza pentru chirii. Cel puțin un spațiu de birouri din Capitală a fost eliberat în fiecare zi de la debutul pandemiei de Coronavirus și aproximativ 30% din suprafața birourilor ocupate poate fi eliberată în următoarele luni. Piața de birouri traversează una dintre cele mai mari provocări din istorie, fiind marcată de schimbări major, de la modul în care angajații lucrează în spații mai mici, pe fondul mutării temporare a activității în regim remote sau work-from-home, până la eliberarea completă a spațiilor de lucru. În ceea ce privește cererea, specialiștii au observat o creștere a interesului pentru clădiri de birouri din partea companiilor IT, servicii poștale, respectiv zona de ticketing (aviație), companii care optează în cea mai mare parte pentru locații în zona Pipera, București. „În fiecare zi se eliberează câte un spațiu de birouri, lucru care nu se întâmpla înainte de criza sanitară care a schimbat percepția de lucru în multe companii. Chiriașii care părăsesc aceste spații fie au angajați care pot lucra remote (de acasă, inclusiv), fie optează pentru o optimizare a costurilor în spații mai mici, cu suprafețe adaptate nevoilor din următoarele luni. Vedem această direcție ca o tendință temporară, de până la 1 an, dar cu certitudine vorbim de o reconfigurare a pieței de birouri în aceste 12 luni”, spune Constantin Căpraru, managing partner al agenției imobiliare 24REAL, potrivit profit.ro.

Cum se vor majora alocațiile. Ordonanța de Urgență a Guvernului a fost respinsă. Decizia a fost luată în scopul majorării graduale a cuantumului alocaţiei pentru copii. Proiectul de lege de respingere a ordonanţei se află pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor de miercuri – cameră decizională -, fiind adoptat de Senat în şedinţa din 11 august a acestui an. Potrivit acestuia, majorarea graduală a cuantumului alocaţiei pentru copii ar avea loc astfel: „majorarea cu câte 20% din diferenţa dintre cuantumul prevăzut de Legea nr 14/2020 şi cuantumul acordat în iulie 2020, respectiv dintre 300 lei şi 156 lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi dintre 600 de lei şi 311 lei pentru copiii cu handicap cu vârsta între 2 şi 18 ani, precum şi pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani; majorarea se aplică începând cu drepturile lunii august 2020, iar pentru perioada 2021 – 2022 de două ori pe an, de la 1 ianuarie şi de la 1 iulie a fiecărui an; din 2023 se propune continuarea procesului de majorare a cuantumului alocaţiei cu rata medie a inflaţiei anuale”, anunta evz.ro.

Lucrările la Autostrada Ploiești – Brașov se amână cel puțin trei ani.Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a depus pe 13 august aplicaţia de finanţare pentru proiectul ”Completare/ Revizuire Studiu de Fezabilitate, elaborare Proiect Tehnic, pentru Autostrada Bucuresti-Brasov, tronson Ploieşti-Braşov”, în vederea obţinerii de finanţare nerambursabilă alocată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, conform economica.net. Contractul are o durată de 35 de luni, ceea ce înseamnă că demararea propriu-zisă a construcţiei va întârzia cel puţin trei ani. Obiectivul general al proiectului este de a spori eficienţa economică a reţelei de transport din România, scrie libertatea.ro.

Românii sunt pe locul 1 în topul turiștilor străini în Bulgaria. Lanțul hotelier HVD din Bulgaria anunță că a avut peste 5000 de români în sezonul de vară, 2020. Bulgaria rămâne în top 3 destinații preferate de români vara aceasta, având avantajul proximității, al resorturilor all inclusive și al calității plajelor. Hotelierii bulgari atrag turiștii români prin discounturile generoase de până la 40% fata de prețul sejururilor în anii trecuți și prin gratuitatea serviciilor pentru copiii sub 12 ani. Românii caută în mod special variante all inclusive sau chiar ultra all inclusive de cazare, care oferă acces non stop la băuturi și gustări, dar și șezlonguri și facilități de plajă gratuite.
Românii sunt principalii turiști străini așteptați de resorturile din Bulgaria. În ciuda sezonului mai scurt, lanțul hotelier HVD din Bulgaria anunță că numărul românilor care au ales resorturile HVD din Obzor și Golden Sands nu a suferit modificări majore. Peste 5000 de români au ajuns în cele 3 hoteluri HVD din Bulgaria, de la deschiderea sezonului și până în prezent. Gradul de ocupare pentru luna August depășește 80%, potrivit romanialibera.ro.

Tel Drum face in continuare contracte cu statul, desi e in insolventa si e acuzata de frauda cu bani europeni. Societatea Tel Drum, despre care DNA sustine ca este controlata de catre fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a incheiat la inceputul acestei luni un nou contract cu Consiliul Judetean Teleorman pentru intretinerea pe timp de vara a drumurilor din partea de vest a judetului, potrivit Sistemului Electronic de Achizitii Publice (SEAP). Contractul vizeaza un acord cadru pe o durata de doi ani. Valoarea minima a contractului de tip abonament este de peste 4 milioane de euro, iar valoarea maxima depaseste 11 milioane de euro, potrivit ziare.com.

Finalizat, testat, nefolosit. Otilia Nuțu – o analiză a eficienței investiției în gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău. Gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, menit să reducă dependența Republicii Moldova de Gazprom și respectiv de Rusia, a fost finalizat și supus unor teste preliminare de presiune cu gaze naturale în această lună, dar nu a fost, deocamdată, făcută nici o rezervare de capacitate. Perspectivele folosirii acestei conducte nu sunt favorabile, atât din motive tehnice (presiunea sistemului românesc este insuficient de mare), cât și din motive comerciale (prețurile de pe piața românească sunt mai mari decât în R. Moldova).Câteva comentarii ale Anei Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie şi infrastructură, companii publice, autorităţi de reglementare, la Expert Forum, aduc mai multe detalii, scrie cursdeguvernare.ro.

Ce contează pe vreme rea și cum știi că ești în locul bun. Dacă vrei să afli rapid esențialul despre o companie, sunt de ajuns câteva întrebări simple, precum ”cine și cum ia deciziile?”, ”ai vreun cuvânt de spus în ceea ce faci?”, ”cât și cine te controlează?”, ”la ce contribuie munca ta, de fapt?”, ”ce se întâmplă când greșești?”. Toate fac parte din ceea ce numim cultură, acel set nevăzut de reguli, obiceiuri, norme și practici care formează coloana vertebrală a unei organizații. Există răspunsuri care pot spune dacă o companie sau alta trece cu bine peste o perioadă turbulentă. Răspunsurile din categoria ”aici avem încredere unii în alții”, ”am libertatea de a lua decizii și a schimba ceva”, ”dacă greșesc, sunt încurajat să învăț din asta” îți vor spune că sunt șanse să fii în fața unei culturi constructive, orientate către creștere, cu încredere la bază și dorința de dezvoltare. Există, la celălalt capăt, culturi pasive sau agresive, unde oamenii se tem, așteaptă, au bănuieli, sunt în competiție crâncenă unul cu celălalt. Cele care trec cu bine și care inovează și găsesc oportunitate sunt – nu e nicio surpriză – primele. Inovația, spune Iuliana Stan, nu e o strategie. Inovația e o rezultantă a unui fel de a vedea lumea și de a face lucrurile. De aceea, nu-ți poți propune să inovezi, pur și simplu. Oportunitatea e un rezultat, de asemenea: vine la capătul unei culturi a întrebărilor și a progresului. Dacă datele de bază sunt prost așezate, e foarte probabil că prezenta criză va adânci ceea ce nu merge, scrie Andreea Roșca pe blogul ei.

Deciziile de izolare Covid-19 vor putea fi contestate în 24 de ore (proiect). Un proiect de lege depus la Camera Deputaților intenționează să modifice Legea nr. 136/2020 (supranumită „Legea carantinei”). Mai concret, se instituie termenul de 24 de ore în care o persoană simptomatică sau asimptomatică de Covid-19 poate contesta această decizie, pentru a anula măsura izolării. În forma actuală a legii, nu există termenul de sesizare, dar se precizează că aceste contestații trebuie judecate de instanțe în maximum 24 de ore. Proiectul de lege depus subliniază faptul că acest nou termen se va aplica și proceselor în curs de soluționare la data intrării a vigoare a modificărilor legii. De ce aceste modificări? După cum se se arată în expunerea de motive, după intrarea în vigoare a Legii nr. 136/2020, în practica unor tribunale şi curţi de apel au apărut unele opinii şi poziţii divergente privind modalităţile de exercitare a dreptului persoanelor care se consideră vătămate în cazul deciziei de a se izola dacă prezintă simptome de infectare cu SARS-Cov-2 sau sunt asimptomatice, scrie avocatnet.ro.
Industria auto locală a intrat „în pandemie“ încă din 2019: cei mai mari 30 de angajatori au renunţat la 10.000 de locuri de muncă. 20 din cei mai mari 30 de angajatori din auto şi-au redus efectivele în 2019. Primii 30 de mari angajatori din industria auto din România, producţia de maşini şi de componente auto, şi-au redus efectivele cu 10.000 de angajaţi în 2019 com­pa­rativ cu anul precedent, fiind prima dată în ultimii cinci ani când industria auto începe restructurarea, în loc să creeze locuri de muncă, potrivit calculelor ZF realizate pe baza datelor publicate de companii pe platforma Confidas. Yazaki, Leoni Piteşti şi Fujikura sunt trei dintre marii angajatori din auto care au raportat în bilanţul din 2019 cu cel puţin 1.000 de oameni mai puţin faţă de 2018. Mai mult, datele analizate de ZF arată că 20 dintre cei mai mari 30 de anga­jatori din auto şi-au redus numărul de oameni din fabrici în 2019 faţă de anul precedent, scrie Ziarul Financiar.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized10 minute ago

Câți ani poate rezista un telefon pliabil?

Cu o balama testată pentru 500.000 de plieri și tehnologii avansate de protecție, HONOR Magic V6 reflectă experiența acumulată de...

Uncategorized4 ore ago

Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG

București, România – 5 noiembrie 2026 – Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG, începând cu 6 noiembrie, cu...

Uncategorized4 ore ago

PC Garage anunță produsele la ofertă din cadrul Black Friday de Gaming 2026

București, România, 5 noiembrie 2026  – PC Garage, unul dintre cele mai importante magazine online de produse IT și electronice...

Uncategorized2 zile ago

Scuze, fani ai genului Horror – Samsung face experiența de vizionare de Halloween înfricoșător de bună!

Samsung colaborează cu psihologul Emma Kenny pentru a vă oferi cele mai bune sfaturi despre cum să profitați la maximum...

Uncategorized2 zile ago

Next Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde

Noul model oferă trei poziții de condus, reglaje fără unelte și compatibilitate cu echipamente Direct Drive. București, România – 3...

Uncategorized3 zile ago

Black Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri

BLACKFRIDAY.ro, site-ul oficial Black Friday în România, monitorizează 268 de magazine și centralizează informațiile despre campaniile organizate între 19 octombrie...

Uncategorized3 zile ago

Novo România a adus discuția despre sănătate și wellbeing în prim-plan la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week 2026

București, 30 octombrie 2026. Novo România a fost partener strategic al Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week (MBBFW), cel mai relevant eveniment dedicat...

Uncategorized3 zile ago

Zyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere

Noile switch-uri multi-gigabit de 10G combină conectivitatea la viteză maximă cu o gestionare flexibilă, ajutând IMM-urile să  utilizeze cele mai...

Actualitate4 zile ago

Echipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare

Deplasarea pe motocicletă oferă libertate și mobilitate, dar presupune și o atenție sporită la siguranță. Indiferent dacă motocicleta este folosită...

Uncategorized4 zile ago

Masaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului

Ritmul alert al vieții moderne, orele petrecute la birou și responsabilitățile zilnice pot contribui la acumularea stresului și a tensiunii...

Uncategorized4 zile ago

Mobilă la comandă București: cum alegi producătorul potrivit pentru casa ta

Amenajarea unei locuințe este un proces în care fiecare alegere contează. De la organizarea bucătăriei până la compartimentarea dressingului și...

Uncategorized4 zile ago

Pilates București: cum alegi studioul potrivit și ce beneficii oferă antrenamentele

Într-un oraș dinamic, unde programul încărcat, stresul și orele petrecute la birou fac parte din rutina zilnică, tot mai multe...

Diverse5 zile ago

Black Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători

Black Friday are talentul de a transforma un simplu „mă uit puțin” într-un wishlist foarte serios. Mai ales când în...

Diverse7 zile ago

După o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă

După o toamnă cu deficit de apă în mai multe regiuni agricole, grâul nu a pornit la fel peste tot....

UncategorizedO săptămână ago

Încrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027

69% dintre respondenții care au evaluat Samsung îl asociază cu inovația constantă, iar indicatorul de încredere crește la 67%, potrivit...

DiverseO săptămână ago

TUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie

TUYA Bucharest, restaurant premium dining situat în Parcul Herăstrău, în zona de nord a Capitalei (Șoseaua Nordului nr. 1), lansează...

Uncategorized2 săptămâni ago

Revelionul într-o destinație exotică și cum îți pregătești vacanța

Pentru mulți turiști, trecerea dintre ani înseamnă temperaturi scăzute, petreceri în spații închise și câteva zile libere petrecute aproape de...

Uncategorized2 săptămâni ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 săptămâni ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Top Stiri Comisarul