De ce nu îmi trimit copilul la școală – Opinii

Nu știu cum să scriu textul ăsta ca să fie cât mai simpatic, să râdă lumea (în sinea ei) de alții și să răspândească bucuroși informația, cu un zâmbet superior în colțul gurii: „Ia uite ce le-a zis-o ăsta/asta la încuiații ăștia isterici.”
Eu sunt o „încuiată isterică” din aia, care de 4 ani militează pentru o educație de calitate pentru toți copiii. Care înțelege și promovează echitatea, înțelege ce e ăla abandon școlar și abuz asupra copiilor. Înțelege că pentru a-i fi bine copilului său, nu e suficient ca doar el să fie educat, ci e nevoie ca el să trăiască într-o societate educată.
Cu toate astea, nu se poartă ca și cum educația fără sănătate înseamnă mare lucru. Educația școlară, fără părinții sănătoși lângă tine, nu reușește mai nimic, iar statul a arătat deja cât e în stare să educe un copil care nu are părinții lângă el, sau care are părinți cu o educație slabă. Statul a arătat deja cum a abandonat copiii bolnavi, sau cu dizabilități și cum reușește el, drăguțul, să se facă că le oferă și lor educație. În fapt, le oferă hârtii, cu educația se descurcă tot părinții. Atâta timp cât ești „conform”, ai și tu parte de educație, dacă nu, nu.
Pentru toate acestea și pentru că pe strada mea e PANDEMIE, o să explic pe scurt de ce nu îmi trimit copilul în colectivitate anul acesta: