Connect with us

Actualitate

Die Welt: Cecurile acordate de Donald Trump drept ajutor pe timp de pandemie au aterizat din greșeală în Austria – International

Publicat

pe

Guvernul Statelor Unite ale Americii a prevăzut cecuri în valoare de 1.200 de dolari fiecare pentru milioane de americani, gândite drept ajutor pe timpul pandemiei de coronavirus. Din cauza unor greșeli informaționale, mai mult de 100 de cecuri au ajuns la cetățeni austrieci de la care, din fericire, au fost răscumpărate, potrivit Die Welt, citat de Rador.

Cecurile semnate de președintele american Donald Trump pentru a combate consecințele economice ale crizei provocate de pandemia de coronavirus au aterizat la mai mulți austrieci. Potrivit companiei de radio și televiziune ORF, peste 100 de astfel de cecuri în valoare de 1.200 de dolari fiecare (aproximativ 1.000 de euro) au fost încasate de către bănci. Printre beneficiarii de drept se numără și un pensionar din Linz care a lucrat cândva, pentru o scurtă perioadă de timp, în SUA. La început el a crezut că este vorba despre o glumă proastă, dar banca a verificat autenticitatea cecului și puțin mai târziu avea banii în cont.

Motivul „binecuvântării în numerar” ar putea fi o confuzie de date făcută de către autoritățile americane, având în vedere că guvernul SUA a trimis multe cecuri destinate să contribuie la depășirea perioadei de criză generată de pandemia de coronavirus.

Cetățenii americani cu un salariu anual de până la 75.000 de dolari au primit cecuri de 1.200 de dolari, iar cuplurile în care ambii parteneri sunt salariați, având un venit anual de până la 150.000 de dolari, au primit în total cecuri de 2.400 de dolari. Au fost realizate, de asemenea în mod eronat, plăți către mai mult de un milion de persoane decedate. Se pare că, înainte de a trimite ajutoarele, departamentul finanțelor și autoritățile fiscale nu și-au corelat datele cu rapoartele persoanelor decedate întocmite de autoritatea de securitate socială.

În cazul pensionarului din Linz o mare parte din bani vor putea reveni în SUA, pentru că austriacul a anunțat că, atunci când restricțiile de călătorie se vor reduce, va pleca în cele din urmă din nou în vacanță acolo.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse3 zile ago

Sun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile

Lucrările de extindere a spațiului exterior vor atinge o suprafață totală de 2.600 de metri pătrați, oferind o infrastructură modernă...

Diverse3 zile ago

Strategii eficiente pentru creșterea conversiilor online

Într-un mediu digital în care concurența este tot mai mare, creare site profesional reprezintă baza unei strategii eficiente de atragere...

Societatile cooperative mestesugaresti din Romania - criterii in functie de care sa faci cea mai buna alegere Societatile cooperative mestesugaresti din Romania - criterii in functie de care sa faci cea mai buna alegere
Actualitate3 zile ago

Societatile cooperative mestesugaresti din Romania – criterii in functie de care sa faci cea mai buna alegere

Societatile cooperative mestesugaresti din Romania reprezinta o forma traditionala de organizare economica, bazata pe asocierea mestesugarilor pentru a-si valorifica mai...

casă casă
Diverse4 zile ago

Sindromul „curții la comun” sau cum s-a transformat dorința românilor de a sta la casă într-o luptă pentru intimitate vizuală

Motivele pentru care românii lasă apartamentele de la bloc pentru o casă la periferia marilor orașe sunt aproape mereu aceleași:...

dieta FODMAP dieta FODMAP
Diverse5 zile ago

Cum funcționează Dieta FODMAP? Reguli de aur pentru alimentele permise și de evitat

Dacă suferi de sindromul intestinului iritabil (IBS), balonare cronică sau crampe abdominale, cel mai probabil ai auzit de dieta FODMAP. Dezvoltată...

Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping
Diverse6 zile ago

Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping?

Prima dată când am văzut pe cineva încărcându-și telefonul direct de la o bucată de pânză întinsă pe iarbă, undeva...

Diverse7 zile ago

North Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța...

Uncategorized7 zile ago

evomag: aparatele de aer condiționat se ieftinesc cu până la 15%, iar funcțiile smart urcă în topul criteriilor de alegere

Nouă din zece aparate de aer condiționat vândute de evomag au Wi-Fi Cele mai căutate modele sunt cele de 12.000...

Antonia Roman Antonia Roman
DiverseO săptămână ago

Scena pop-indie autohtonă are un nou nume: Antonia Roman debutează la 19 ani cu albumul „Mechanics of the Heart”

Într-o industrie muzicală locală dominată adesea de formate comerciale rigide și rețete radiofonice repetitive, debutul discografic al Antoniei Roman Zbârcea...

Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară
DiverseO săptămână ago

Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară?

Atunci când doctorul îți spune, în timpul unei ecografii la sân, că a observat o zonă hiperecogenă, primul instinct este...

UncategorizedO săptămână ago

Huse de pat cu elastic pentru protecție și fixare corectă

Un pat bine aranjat începe cu textile care rămân stabile și protejează suprafața folosită zilnic. Modelele de huse de pat...

DiverseO săptămână ago

Avantajele florilor artificiale: fără alergeni, rezistente la căldură și păstrează amintirile

Sunt subiecte despre care crezi ca stii deja tot, pana cand ajungi sa te documentezi mai atent. Florile artificiale sunt...

DiverseO săptămână ago

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

DiverseO săptămână ago

Cât de mult putem utiliza o anvelopă?

O anvelopă poate părea bună la prima vedere chiar și atunci când nu mai oferă același nivel de siguranță, dar...

Actualitate2 săptămâni ago

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

  Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din...

Uncategorized2 săptămâni ago

Pat și saltea: cum alegi combinația ideală pentru un somn odihnitor

Mulți cumpărători tratează patul și salteaua ca pe două decizii separate, dar calitatea somnului depinde de modul în care cele...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cum îți poate salva un service laptopuri din Brașov timpul și bugetul

Laptopul face parte din viața ta de zi cu zi și probabil îl folosești pentru aproape orice activitate importantă. Lucrezi...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vacanțe în Bulgaria – sejururi potrivite pentru familii, cupluri și grupuri

Bulgaria rămâne o destinație practică pentru turiștii români care își doresc plaje întinse, hoteluri bine echipate și acces rapid cu...

Uncategorized2 săptămâni ago

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe...

Diverse2 săptămâni ago

Credit cu istoric negativ: ce opțiuni ai și cum te poate ajuta un broker credite

Un istoric negativ în Biroul de Credit poate crea impresia că accesul la finanțare nu mai este posibil. În realitate,...

Top Stiri Comisarul