Connect with us

Actualitate

Tratamentul pentru victimele din clubul Colectiv, asigurat de Ministerul Sănătății pe toată durata vieţii acestora (proiect lege) – Esential

Publicat

pe

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect potrivit căruia cheltuielile aferente oricăror tratamente, în ţară sau străinătate, ale persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma evenimentului de la Colectiv vor fi plătite din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe toată durata vieţii acestora, transmite Agerpres.

„Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătăţii a cheltuielilor aferente oricăror tratamente medicale necesare, efectuate în ţară şi în străinătate, pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, denumite în continuare victime. Victimele beneficiază de tratamentele medicale prevăzute la alin. (1), pe durata vieţii, dacă acestea sunt în legătură directă de cauzalitate cu evenimentul din 30 octombrie 2015 şi indiferent dacă sunt realizate în ţară sau în străinătate, în unităţi sanitare din sistemul de stat şi în cele din sistemul privat, precum şi la medici şi terapeuţi independenţi, în regim ambulatoriu, cu internare şi în orice altă formă necesară desfăşurării optime a tratamentelor medicale”, se arată în proiect.

Proiectul a fost adoptat în unanimitate, cu 220 voturi „pentru”.

Senatul a adoptat acest proiect de lege, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, astfel încât legea merge la promulgare.

Unul dintre iniţiatorii proiectului, deputatul neafiliat Oana Bîzgan, a menţionat în cadrul dezbaterilor că pentru mulţi dintre români cuvântul Colectiv are o puternică încărcătură.

„250 de destine schimbate într-un minut. 65 de vieţi pierdute şi alte 185 care luptă zi de zi să se regăsească, iar lupta lor este una din ce în ce mai grea şi mai apăsătoare pe zi ce trece. De 5 ani aceşti oameni aşteaptă ca noi să le venim în întâmpinare, să le redăm dreptul la demnitate. Avem astăzi şansa aceasta şi le datorăm tuturor acestor oameni măcar atât.(…) Acest proiect legislativ nu aparţine niciunui partid politic.(…) Acest proiect este proiectul instituţiei Parlamentului României. Este proiectul prin care întreg Parlamentul României îşi cere iertare, iertare faţă de victime, iertare faţă de familiile lor, iertare faţă de întreaga naţie, pentru că o astfel de tragedie a fost posibilă. Supravieţuitorilor le datorăm o lege care să le permită să îşi trateze rănile fizice şi să îşi mai aline puţin din rănile psihice. Votul de astăzi nu va fi unul politic, Colectiv a fost pentru România un motor al schimbării. Tragedia a schimbat ceva în fiecare dintre noi, iar eu şi mulţi dintre noi suntem aici datorită acestei tragedii”, a spus Oana Bîzgan.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat că marea provocare pe care o are statul la această oră este aceea de a avea grijă şi de alţi mari arşi, nu doar de cei care au trecut prin tragedia de la Colectiv.

„Noi, ca stat, ca oameni de stat, trebuie să ştim că avem datoria să spunem un adevăr crunt, primul instinct pe care îl are Ministerul Sănătăţii la această oră, când avem un mare ars în ţară, este să chemăm elicopterul sau să căutăm avioane şi locuri de mari arşi în spitale din Bruxelles sau din alte oraşe care au centre de mari arşi civilizate. România, la această oră, are o secţie renovată de mari arşi la Iaşi, care nu are încă toate dotările necesare pentru a face faţă unei tragedii mult mai mici decât cea de la Colectiv. Astăzi facem o reparaţie morală faţă de o tragedie care ne-a zguduit pe toţi, dar nu este de ajuns. Îi invit pe parlamentari din Comisia de sănătate şi nu numai să se aplece alături de Ministerul Sănătăţii şi să găsească soluţii interne pentru marii arşi. Nu avem o secţie funcţională în Capitală. Avem probleme imense şi trebuie să le rezolvăm”, a arătat Ungureanu.

Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, a spus că Guvernul a dat un punct de vedere pozitiv pe acest proiect.

„Guvernul a făcut ceea ce trebuie cinstind memoria acelor tineri şi punctul de vedere al Guvernului este pozitiv, să fie clar înţeles”, a afirmat Roman.

Deputatul UDMR Benedek Zacharie a subliniat că această iniţiativă „aduce nişte reparaţii ulterioare, numai că ar trebui să reflectăm un pic de ce s-a ajuns la posibilitatea de a se întâmpla ce s-a întâmplat la Colectiv”.

„Ar trebui ca şi Justiţia să îşi facă, după atâta timp, treaba şi să ştim cine a fost vinovat acolo, pentru că a existat eroare umană, începând de la instituţiile statului, probabil, până la persoane private. Trebuie şi asta rezolvată”, a declarat el.

Deputatul PMP Ionuţ Simionca a spus că legea este „o reparaţie morală, o reparaţie pe care noi trebuie să o facem”.

„Vreau să reamintesc că parlamentari PMP au mai făcut o propunere legislativă care a fost numită de presă legea Colectiv, acea lege cu panourile de avertizare la intrarea în locaţii. Cel puţin acum cetăţenii pot fi informaţi, pot să vadă că acea locaţie nu are autorizaţie de securitate la incendii şi să decidă ei, pe propria răspundere, dacă se expun unor riscuri sau nu”, a afirmat Simionca.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 ore ago

Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG

București, România – 5 noiembrie 2026 – Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG, începând cu 6 noiembrie, cu...

Uncategorized4 ore ago

PC Garage anunță produsele la ofertă din cadrul Black Friday de Gaming 2026

București, România, 5 noiembrie 2026  – PC Garage, unul dintre cele mai importante magazine online de produse IT și electronice...

Uncategorized2 zile ago

Scuze, fani ai genului Horror – Samsung face experiența de vizionare de Halloween înfricoșător de bună!

Samsung colaborează cu psihologul Emma Kenny pentru a vă oferi cele mai bune sfaturi despre cum să profitați la maximum...

Uncategorized2 zile ago

Next Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde

Noul model oferă trei poziții de condus, reglaje fără unelte și compatibilitate cu echipamente Direct Drive. București, România – 3...

Uncategorized3 zile ago

Black Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri

BLACKFRIDAY.ro, site-ul oficial Black Friday în România, monitorizează 268 de magazine și centralizează informațiile despre campaniile organizate între 19 octombrie...

Uncategorized3 zile ago

Novo România a adus discuția despre sănătate și wellbeing în prim-plan la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week 2026

București, 30 octombrie 2026. Novo România a fost partener strategic al Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week (MBBFW), cel mai relevant eveniment dedicat...

Uncategorized3 zile ago

Zyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere

Noile switch-uri multi-gigabit de 10G combină conectivitatea la viteză maximă cu o gestionare flexibilă, ajutând IMM-urile să  utilizeze cele mai...

Actualitate4 zile ago

Echipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare

Deplasarea pe motocicletă oferă libertate și mobilitate, dar presupune și o atenție sporită la siguranță. Indiferent dacă motocicleta este folosită...

Uncategorized4 zile ago

Masaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului

Ritmul alert al vieții moderne, orele petrecute la birou și responsabilitățile zilnice pot contribui la acumularea stresului și a tensiunii...

Uncategorized4 zile ago

Mobilă la comandă București: cum alegi producătorul potrivit pentru casa ta

Amenajarea unei locuințe este un proces în care fiecare alegere contează. De la organizarea bucătăriei până la compartimentarea dressingului și...

Uncategorized4 zile ago

Pilates București: cum alegi studioul potrivit și ce beneficii oferă antrenamentele

Într-un oraș dinamic, unde programul încărcat, stresul și orele petrecute la birou fac parte din rutina zilnică, tot mai multe...

Diverse5 zile ago

Black Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători

Black Friday are talentul de a transforma un simplu „mă uit puțin” într-un wishlist foarte serios. Mai ales când în...

Diverse7 zile ago

După o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă

După o toamnă cu deficit de apă în mai multe regiuni agricole, grâul nu a pornit la fel peste tot....

UncategorizedO săptămână ago

Încrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027

69% dintre respondenții care au evaluat Samsung îl asociază cu inovația constantă, iar indicatorul de încredere crește la 67%, potrivit...

DiverseO săptămână ago

TUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie

TUYA Bucharest, restaurant premium dining situat în Parcul Herăstrău, în zona de nord a Capitalei (Șoseaua Nordului nr. 1), lansează...

Uncategorized2 săptămâni ago

Revelionul într-o destinație exotică și cum îți pregătești vacanța

Pentru mulți turiști, trecerea dintre ani înseamnă temperaturi scăzute, petreceri în spații închise și câteva zile libere petrecute aproape de...

Uncategorized2 săptămâni ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 săptămâni ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Top Stiri Comisarul