Crucile de aur cizelate fin, piese din lucrări de aur, lucrări somptuoase … Obiectul conflictului se referă la lucrări religioase create între secolele XI și XIV, expuse astăzi într-un muzeu din Berlin.
„Acest caz este un caz de restituire, de reparații pentru o vânzare forțată cu mari implicații financiare, dar este în primul rând o chestiune de justiție”, a declarat înainte de audiere Jed Leiber, un muzician californian care dă în judecată Germania în memoria bunicului său.
Acesta din urmă, Saemy Rosenberg, era comerciant de artă la Frankfurt în anii 1920. Alături de alți colegi evrei, cumpărase, cu puțin înainte de prăbușirea bursieră din 1929, toată comoara sa de la ducele de Brunswick, un descendent al casei Guelfilor.
Pe o piață prăbușită, au reușit să revândă jumătate din monede colecționarilor americani în 1932 și au păstrat restul în siguranță în seifuri în Olanda.
În 1935, la doi ani după ce Adolf Hitler a venit la putere, l-au cedat ieftin statului prusac, condus atunci de Hermann Goering, fondatorul Gestapo.
Pentru Leiber, „a fost pur și simplu imposibil în 1935 pentru un comerciant evreu, cu atât mai puțin pentru cei care dețineau o comoară națională germană, să obțină o înțelegere cinstită cu cel care a fost probabil cel mai mare hoț de arta al istoriei”.
200 de milioane de euro
Dar Germania nu vede tranzacția așa. „Nu a fost o vânzare forțată”, a declarat Fundația pentru Patrimoniul Cultural Prusian, o instituție publică care administrează numeroase muzee, inclusiv cel în care este expusă comoara Guelfilor („Welfenschatz” în limba germană).
Berlinul se bazează pe avizul unei comisii consultative după ce a primit o cerere de restituire în 2014. Acest organism a considerat că prețul de vânzare reflectă situația pieței de artă și că nu există nicio dovadă de „presiune” din partea naziștilor.
În urma acestei notificări, mai mulți descendenți ai negustorilor evrei s-au adresat justiției americane pentru a recupera comoara, pe care o estimează la cel puțin 250 de milioane de dolari (mai mult de 200 de milioane de euro).
Ei s-au bazat pe o lege americană din 1976 care interzicea acțiunile civile împotriva unui guvern străin, cu excepția „încălcărilor drepturilor de proprietate definite de dreptul internațional”.
Germania a făcut imediat apel la oprirea procedurii, argumentând că această lege nu se aplică acestui caz, deoarece a fost o vânzare între germani pe pământ german.
După eșecuri în primă instanță și în apel, ea a apelat la Curtea Supremă a Statelor Unite.
„Represalii”
Cei nouă judecători ai săi au examinat această dezbatere juridică prin telefon, luni, pentru o decizie până în iunie 2021, care va spune doar dacă instanțele americane sunt competente.
În timpul ședinței, avocatul guvernului german, Jonathan Freiman, a amintit că legea din 1976 a fost adoptată pentru a permite americanilor răniți prin campanii de expropriere în țările comuniste, precum Cuba, să solicite despăgubiri.
El a spus că utilizarea „acestei modeste excepții pentru urmărirea penală a statelor suverane pentru încălcări ale drepturilor omului pe propriul lor teren” riscă să creeze „fricțiuni în relațiile internaționale și represalii”.
Acest argument părea să fie valabil pentru mai mulți judecători, inclusiv pentru progresistul Stephen Breyer. „Sclavia, discriminarea sistematică, tratamentul crud” încalcă, de asemenea, dreptul internațional, a spus el, avertizând împotriva posibilului „haos” dacă astfel de plângeri proliferează.
„Această interpretare amplă a legii este problematică, deoarece aproximativ 700 de judecători federali ar trebui să decidă tot felul de plângeri”, a adăugat colega sa conservatoare Amy Coney Barrett.
„Naziștii nu considerau evreii germani ca fiind germani”, a replicat avocatul reclamanților Michael O’Donnell, pentru care „Holocaustul nu era o politică internă”.
„Bunicul meu era mândru că este german”, fusese decorat pentru faptele sale de arme în timpul primului război mondial, a reamintit Leiber într-un interviu acordat AFP înainte de audiere. „Și totuși și-a pierdut naționalitatea când Hitler a venit la putere”.
