Connect with us

Actualitate

DNA a clasat dosarul „Faţada” în care Olguţa Vasilescu era urmărită penal pentru fapte de corupţie – Esential

Publicat

pe

Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus clasarea dosarului cunoscut drept „Faţada” în care primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, era urmărită penal, pentru că le-ar fi cerut mai multor oameni de afaceri, care aveau contracte cu primăria, să facă sponsorizări către o asociaţie non-profit pentru reabilitarea faţadelor blocurilor din centrul Craiovei, dar şi pentru că şi-ar fi folosit influenţa pentru obţinerea unor sume de bani pentru campania electorală din 2012, informează Agerpres.

Potrivit ordonanţei de clasare a DNA remisă părţilor, Vasilescu era cercetată pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, luare de mită şi spălare de bani, iar procurorul de caz a dispus clasarea urmării penale, motivând că nu există probe prin care să se poată stabili că aceasta „ar fi condiţionat derularea în bune condiţii a contractelor de Primăria Craiova de efectivitatea sponsorizărilor”.

De asemenea, fostul senator PSD Radu Preda, fost city manager al Craiovei la data săvârşirii faptelor, care era acuzat de complicitate la luare de mită şi instigare la comiterea infracţiunii de spălare de bani a fost, la rândul său, scos de sub urmărirea penală.

DNA a dispus şi ridicarea măsurilor asiguratorii instituite în cauză prin ordonanţa din 7 iunie 2016, respectiv ridicarea sechestrului bunurilor imobile aflate în proprietatea lui Radu Preda şi a Elenei Popescu, preşedintele Asociaţiei Pro Craiova, asociaţia non-profit prin care s-au derulat sponsorizările, precum şi ridicarea popririlor asupra sumelor de bani deţinute de Preda, Popescu şi Vasilescu în unităţile bancare din România.

DNA a dispus şi scoaterea de sub urmărire penală pentru dare de mită şi spălare de bani a oamenilor de afaceri Marian Petcu de la Recon SA, Mihail Tănăsescu şi Tiberiu Urdăreanu de la UTI Grup SA, Marian Mândrilă de la SC Mari Vila Com SRL, şi Liviu Cioană de la Mitliv Exim SRL, toţi având calitatea de martori denunţători. Anchetatorii au considerat că faptele acestora „au fost comise sub imperiul unei constrângeri morale (periclitarea derulării contractelor dintre societăţile comerciale şi municipiul Craiova), ce reprezintă o cauză de neimputabiliate”.

Tribunalul Bucureşti a decis pe 15 decembrie 2016 să trimită, pentru a doua oară la DNA, dosarul în care primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, era acuzată de fapte de corupţie, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti. Iniţial, pe 7 octombrie, un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a constatat că rechizitoriul întocmit de DNA în acest dosar conţine nereguli. Magistratul a stabilit ca fiind nule mai multe probe strânse de anchetatori, respectiv declaraţiile date de trei martori în faţa ofiţerilor de poliţie judiciară, deoarece aceştia nu aveau delegare din partea procurorului de caz pentru a efectua acte de urmărire penală, precum şi o declaraţie dată de denunţătorul Ionuţ Pârvulescu. Tot atunci, judecătorii au stabilit că Olguţei Vasilescu i s-a încălcat dreptul la apărare.

Lia Olguţa Vasilescu fusese trimisă în judecată pe 19 iulie 2016, fiind acuzată de luare de mită (patru infracţiuni), folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (două infracţiuni) şi spălare de bani (două infracţiuni). În acelaşi dosar, au fost deferiţi justiţiei Radu Cosmin Preda, fost administrator public al Craiovei, pentru complicitate la luare de mită (două infracţiuni) şi instigare la spălare de bani, şi Elena Daniela Popescu, la data faptelor preşedinta Asociaţiei Pro Craiova, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse16 ore ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized22 de ore ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Uncategorized3 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized3 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized4 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse5 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse7 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

EconomicO săptămână ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

UncategorizedO săptămână ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse2 săptămâni ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse2 săptămâni ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Top Stiri Comisarul