Connect with us

Actualitate

Rusia îi dă un ultimatum lui Navalnîi: să revină imediat în țară sau riscă închisoarea – International

Publicat

pe

Serviciul pentru penitenciare din Rusia i-a transmis luni opozantului rus Aleksei Navalnîi un avertisment de ultim moment: să revină imediat din Germania pentru a se prezenta marți dimineață la un birou din Moscova, altfel va fi încarcerat dacă se va întoarce după acest termen, având în vedere că execută o pedeapsă de închisoare cu suspendare, relatează Reuters.

Navalnîi, unul dintre principalii critici ai președintelui Vladimir Putin, a fost transportat la un spital din Germania, în luna august, după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor cu avionul, în Siberia. Germania și alte țări occidentale au afirmat că a fost o tentativă de asasinat, Navalnîi fiind otrăvit cu un agent neurotoxic din grupa Noviciok.

Rusia susține însă că nu există nicio dovadă că acesta a fost otrăvit și a negat orice implicare în incident.

Serviciul Federal al Penitenciarelor l-a acuzat luni pe Navalnîi că încalcă termenii unei pedepse de închisoare cu suspendare, pe care încă o execută, în urma unei condamnări din 2014, şi de sustragerea de sub supravegherea autorităţii pentru verificarea infractorilor.

Citând un articol apărut în revista medicală britanică The Lancet referitor la tratamentul acestuia, autorităţile ruse afirmă că Navalnîi a fost externat dintr-un spital din Berlin pe 20 septembrie şi că toate simptomele sale au dispărut până pe 12 octombrie.

„Prin urmare, acest condamnat nu îşi respectă obligaţiile stabilite de instanţă şi se sustrage de sub supravegherea Inspectorului Penal”, a afirmat Serviciul Federal al Penitenciarelor.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

DiverseO zi ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse2 zile ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse2 zile ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse2 zile ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized2 zile ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Diverse5 zile ago

„Luna mai poate decide întreaga recoltă” — greșelile care distrug culturile în solar

Luna mai este una dintre cele mai importante perioade pentru legumicultorii români. Deși mulți fermieri consideră că, odată montat solarul...

Uncategorized6 zile ago

Noi date clinice ECO 2026: Doza superioară de Wegovy® generează o slăbire de aproape 28% și protejează masa musculară

Noile date prezentate de Novo Nordisk în cadrul Congresului European de Obezitate (ECO) 2026 de la Istanbul consolidează poziția tratamentului...

Diverse7 zile ago

Lansarea NorthBucharest.ro: AI, proprietăți finalizate și mii de locuințe într-un singur ecosistem digital

North Bucharest Investments anunță lansarea platformei northbucharest.ro și a aplicației mobile „North Bucharest – Real Estate”, disponibilă în App Store...

Actualitate7 zile ago

Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin

Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea...

ActualitateO săptămână ago

Rolul acoperișului în eficiența energetică a casei

Rolul acoperisului in eficienta energetica a unei locuinte este unul fundamental, fiind adesea elementul care face diferenta intre o casa...

UncategorizedO săptămână ago

Studiu: Wegovy protejează masa musculară mai eficient decât Mounjaro

O nouă cercetare clinică pune sub semnul întrebării raportul dintre eficiența în scăderea în greutate și calitatea metabolică a celor...

prelucrare-prin-aschiere_DSC_4933 prelucrare-prin-aschiere_DSC_4933
UncategorizedO săptămână ago

Servicii de prelucrări prin așchiere oferite de Romflex Prod

În industria modernă, precizia și calitatea componentelor mecanice sunt esențiale pentru funcționarea eficientă a echipamentelor și utilajelor. Fie că este...

UncategorizedO săptămână ago

Met Gala 2026: Hairstyle-urile spectaculoase ale vedetelor, semnate Dyson Beauty

Dyson Beauty a fost partenerul de încredere din culisele Met Gala 2026, contribuind la realizarea unor dintre cele mai spectaculoase...

UncategorizedO săptămână ago

AXIS F2180-TE – Senzor termic discret ce monitorizează temperatura în patru zone diferite și trimite automat alerte

Axis Communications, lider global în soluții de supraveghere video și tehnologii de rețea, anunță lansarea senzorului termic AXIS F2180-TE. Conceput...

DiverseO săptămână ago

De ce să folosești o platformă advertoriale pentru publicare de articole

Publicarea de articole pe site-uri externe poate fi o metodă bună prin care îți faci brandul mai vizibil, susții o...

Diverse2 săptămâni ago

Totemul publicitar: cum funcționează un punct de atracție vizuală într-un spațiu aglomerat

Există o categorie de materiale expoziționale care nu stă pe o masă, nu se atârnă pe un perete și nu...

Uncategorized2 săptămâni ago

Lansarea oficială a One UI 8.5 de la Samsung începe pe 6 mai

Samsung extinde lansarea One UI 8.5 la mai multe dispozitive, aducând cele mai noi funcții Galaxy AI în întregul ecosistem...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cum alegi grosimea panourilor frigorifice – Ghid complet pentru eficiență termică și costuri reduse

Cum alegi grosimea panourilor frigorifice Alegerea corectă a grosimii panourilor frigorifice este unul dintre cei mai importanți pași în proiectarea...

Uncategorized2 săptămâni ago

⚡ Reparații acoperiș București – Intervenții rapide pentru prevenirea deteriorărilor majore

 Introducere Alegerea unei echipe pentru lucrări la acoperiș este o decizie importantă, deoarece de aceasta depinde siguranța întregii locuințe. În...

Peste 1 miliard de dolari furați din cripto în 68 de atacuri din 2026 Peste 1 miliard de dolari furați din cripto în 68 de atacuri din 2026
Economic2 săptămâni ago

Peste 1 miliard de dolari furați din cripto în 68 de atacuri din 2026

Pragul psihologic a căzut la finalul lui aprilie. Hackerii au sustras 1,08 miliarde de dolari din ecosistemul blockchain în doar...

Top Stiri Comisarul