Connect with us

Actualitate

Strat de zăpadă de peste 80 de centimetri și risc de avalanșe în Făgăraș / Recomandările Salvamont pentru turiști – Esential

Publicat

pe

Grosimea stratului de zăpadă depăşeşte 80 de centimetri în zona înaltă a Masivului Făgăraş şi există risc însemnat de avalanşă, toate traseele montane din zona de creastă fiind închise, a anunţat, marţi, Salvamont Argeş.

Conform sursei citate, în acest moment, stratul de zăpadă măsurat la staţia meteo Bâlea Lac, la altitudine echivalentă cu Cota 2.000 Transfăgărăşan, este de 83 centimetri, iar riscul de avalanşă este de gradul 3 (însemnat) la altitudini de peste 1.800 metri şi 2 (moderat) sub această altitudine, pe o scală 1-5. Traseele montane din judeţul Argeş care acced către creasta Făgăraşului, precum şi traseul de creastă al Făgăraşului, Iezerului, Pietrei Craiului şi Leaotei sunt şi vor rămâne închise până la sfârşitul iernii. Potecile nu mai sunt vizibile, la fel ca majoritatea semnelor de marcaj, abordarea fiind strict alpină.

Reprezentanții Salvamont Argeș spun, într-un comunicat citat de Agerpres, că pe versanţi sunt zone întinse unde zăpada proaspătă s-a depus în strat proaspăt de peste 30 de centimetri, peste stratul deja existent, îngheţat, astfel că există risc de alunecare şi condiţii de formare a unor avalanşe însemnate cantitativ. De asemenea, viscolul a format troiene de 100 – 150 de centimetri de zăpadă fără coeziune.

„Prognoza meteo pentru următoarele zile este în încălzire, ceea ce va duce cel puţin la menţinerea gradului de risc. La începutul noului an vremea se va încălzi, astfel că se aşteaptă apariţia avalanşelor de dimensiuni mari în special pe pantele cu orientare estică, deja încărcaţi cu plăci de vânt, iar după căderea întunericului, pe versanţii nordici. Nu trebuie neglijat faptul că în anii trecuţi s-au produs avalanşe cu victime decedate în munţii din ţara noastră, astfel că nu trebuie subestimate sub nicio formă avertismentele serviciilor Salvamont”, avertizează salvamontiștii.

Ei îi sfătuiesc pe cei care vor petrece următoarele zile în munţii Argeşului să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii fie de la salvatorii montani din zonă, fie de la Dispeceratul Naţional Salvamont, formând numărul 0SALVAMONT.

Trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în partea joasă a masivelor montane, în aşa fel încât să existe o marjă de siguranţă de o oră de lumină, după terminarea acesteia, ţinând cont că înainte de ora 17,00 este deja întuneric. În afara echipamentului obligatoriu iarna (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet), trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii încărcate.

Inclusiv în cazul excursiilor cu autoturismul este indicat ca turiștii să aibă încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, chiar şi o lanternă, pentru situaţiile în care aţi putea fi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. De asemenea, trebuie evitată cu desăvârşire parcarea sau chiar şi numai oprirea autoturismelor la baza pantelor dezgolite, încărcate cu zăpadă, deoarece se semnalează des curgeri de zăpadă care ajung până pe carosabil.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse14 ore ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized20 de ore ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Uncategorized3 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized3 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized4 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse5 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse7 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

EconomicO săptămână ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

UncategorizedO săptămână ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse2 săptămâni ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse2 săptămâni ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Top Stiri Comisarul