Connect with us

Actualitate

Etapa a doua a campaniei de vaccinare în România: Programările se pot face din 15 ianauarie, de la ora 15.00. Care este procedura – Coronavirus

Publicat

pe

Românii incluși în perioada a doua a campaniei de vaccinare – persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele aflate în evidență cu boli cronice și angajații „care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale” – se vor putea programa pentru vaccinare începând de vineri, 15 ianuarie, de la ora 15.00. În cazul angajaților, înscrierea în platforma de vaccinare va putea fi făcută de către angajator, în timp ce o persoană cu vârsta de 65 de ani, de exemplu, poate fi înscrisă prin medicul de familie sau sunând la un call center – 021.414.44.25, conform coordonatorului campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

Potrivit medicului militar, platforma va fi gata în 15 ianuarie.

Ppentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani, programarea se poate face individual, prin medicul de familie sau prin call center. Va exista un număr unic la nivel național – 021.414.44.25 -, iar sunând la acest număr apelurile vor fi preluate în cele 42 de call center-uri distribuite în fiecare județ.

O altă modalitate de programare va fi prin direcțiile de asistență socială din primării sau prin intermediul aparținătorilor, care își pot face cont și pot înscrie pe platformă până la maxim 10 persoane din familie.

Aceeași procedură este și în cazul pacienților cu boli cronice.

În ceea ce îi privește pe cei care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale, aceștia vor putea fi înscriși în plaforma de vaccinare de către angajator. Persoana înscrisă intră apoi în platformă, se identifică în baza numărului de telefon, după care selectează centrul de vaccinare, data și ora la care vrea să se programeze pentru vaccinare.

Valeriu Gheorghiță a spus că aceste categorii incluse în etapa a doua de vaccinare nu vor fi prioritizate, adică se va putea vaccina orice persoană inclusă aici, în funcție de programare.

De asemenea, în etapa a doua de vaccinare intră și persoanele aflate în centrele sociale, iar coordonatorul campaniei de vaccinare susține că echipe mobile vor merge în acele centre, începând din 15 ianuarie, iar acolo se vor putea vaccina și angajații acestor instituții.

În România vor exista 750 de centre de vaccinare, iar Gheorghiță estimează că în 15 ianuarie vor fi deschise în jur de 50% din centre, iar după 20 ianuarie vor putea funcționa toate.

Lista completă a bolilor cronice stabilite pentru etapa a doua a campaniei de vaccinare împotriva COVID:

  • Diabet zaharat
  • Obezitate
  • Alte boli metabolice, inclusiv congenitale
  • Afecțiuni cardiovasculare
  • Afecțiuni renale
  • Afecțiuni oncologice
  • Afecțiuni pulmonare
  • Afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
  • Afecțiuni hepatice moderate/severe
  • Afecțiuni autoimune

Lista activităților „în domenii-cheie, esențiale”:

  • Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora);
  • Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;
  • Personalul din sectorul economic vital:
  • Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);
  • Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
  • Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
  • Unități de producție, transport și distribuție gaze;
  • Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
  • Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
  • Transport de persoane și mărfuri;
  • Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
  • Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);
  • Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
  • Personalul poștal și din servicii de curierat;
  • Personalul cultelor religioase;
  • Personalul din mass-media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);
  • Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

În Uniunea Europeană sunt aprobate la acest moment de către Agenția Europeană a Medicamentului două vaccinuri împotriva COVID-19 – cel al BioNTech Pfizer și cel dezvoltat de compania Moderna. În România, campania de vaccinare a început în 27 decembrie, în rândul cadrelor medicale, cu vaccinul BioNTech/Pfizer.

Miercuri ar urma să ajungă în România și prima tranșă din vaccinul anti-COVID al companiei Moderna – sub 15.000 de doze, a anunțat Valeriu Gheorghiță.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse11 ore ago

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Diverse11 ore ago

Parfumuri de nișă accesibile și noile tendințe în parfumerie

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized21 de ore ago

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

extender hdmi extender hdmi
Uncategorized24 de ore ago

Extender HDMI – cea mai comună metodă de conectare. Pe ce distanță poate fi transmis semnalul?

Un semnal video de calitate nu mai este, de mult, un lux, ci o așteptare firească în orice spațiu în...

Uncategorized6 zile ago

De ce sa alegi cursuri inot copii

Cursurile de înot pentru copii au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, pe măsură ce părinții...

Uncategorized6 zile ago

Alegerea solutiilor de exhaustare

Exhaustarea, cunoscută adesea sub denumirea de burnout, reprezintă o stare complexă de epuizare fizică, emoțională și mentală, care apare în...

Uncategorized7 zile ago

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant

Dyson lansează primul său ventilator portabil: HushJet™ Mini Cool. Conceput pentru un stil de viață dinamic, acesta este un ventilator...

UncategorizedO săptămână ago

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive

București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile de Paște înseamnă timp petrecut alături de familie și prieteni, mese împreună, moment spontane și...

UncategorizedO săptămână ago

Proiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere

În ediția din 2026, RebelDot este cel mai bine clasat jucător de IT & software din România și ocupă locul...

DiverseO săptămână ago

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

DiverseO săptămână ago

Calendare personalizate: tot ce trebuie să știi înainte să alegi modelul perfect (ghid complet)

Calendarele personalizate nu mai sunt doar simple obiecte de organizare — au devenit cadouri cu impact emoțional și, în același...

UncategorizedO săptămână ago

• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios

  Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact, cel mai puternic purificator de dimensiuni compacte cu flux de aer de mare viteză,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cupola Speed, o alegere practică atunci când ai nevoie de piese auto

Atunci când mașina are nevoie de o reparație, totul devine mai simplu dacă găsești rapid piesa potrivită. Nu este vorba...

Actualitate2 săptămâni ago

Glafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari

Ferestrele mici sunt adesea o provocare în designul interior. Ele pot face o cameră să pară mai întunecoasă și mai...

Actualitate2 săptămâni ago

Textura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână

La prima vedere, multe rețete apoase par în regulă chiar din ziua în care ies din laborator. Textura este curată,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro

Vlad Buzoianu și Georgian Moldovan vor investi încă 1 milion de euro în următoarele 12 luni și au în plan...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați

Înotul este una dintre cele mai complete și benefice activități fizice pe care un adult o poate practica, indiferent de...

Actualitate2 săptămâni ago

Lansare Alfa: cautcoleg.ro te Ajută să Găsești Colegul de Apartament Perfect

Suntem încântați să anunțăm lansarea în varianta alfa a platformei cautcoleg.ro, un instrument inovator conceput pentru a simplifica radical procesul...

Actualitate2 săptămâni ago

Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri

Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o...

Top Stiri Comisarul