Nu știe dacă va apuca în cursul vieții să primească despăgubirile care îi sunt datorate printr-o lege din 18 octombrie 1991, care prevede compensații pentru foștii prizonieri ai Gulagului și pentru copiii lor, printre care o locuință socială în orașul din care părinții lor au fost expulzați.
„Continui să mă lupt deoarece părinții mei ar fi vrut asta. Am promis că voi face tot ce pot”, afirmă această doamnă fragilă de 72 de ani, dentist pensionar.
Dar ea așteaptă în continuare, în timp ce trăiește cu cele două fete ale sale într-un apartament de 40 de metri pătrați în apropiere de Zolotkovo, o localitate la cinci ore de mers cu mașina de Moscova.
Toaletele sunt separate de o simplă perdea. În fiecare zi, opt luni pe ani, ea taie lemne pentru a încălzi locuința, în condițiile în care casa nu este conectată la rețeaua de gaze.
Tatăl Elizavetei, Semion, a fost arestat prima oară în timpul Marii Terori staliniste (1937-1938), în timp ce ocupa un post de răspundere în industria chimică, pentru participare la o organizație contrarevoluționară.
După opt ani într-un lagăr din Extremul Orient, a primit rapid o a doua condamnare de 25 de ani în Siberia, scurtată de moartea lui Stalin în 1953.
Familia sa, afectată de interdicția aplicată foștilor prizonieri de a locui la mai puțin de 100 de kilometri de majoritatea orașelor, a aterizat în actuala Republică Moldova, înainte de a reveni în Rusia.
„O dramă”
„A fost o dramă pentru familie. Nu spunem asta cu voce tare, atât de mult am suferit”, șoptește Elizaveta Mihaïlova, al cărei chip poartă urmele foametei suferite atunci când era copil. Chiar și după reabilitarea tatălui ei, familia a suferit numeroase discriminări, povestește ea.
După o lungă rătăcire, a ajuns acum patru ani, cu o valiză plină cu documente, în biroul lui Grigori Vaipan, la acea vreme proaspăt licențiat al Universității de stat din Moscova și al Harvard.
„Imediat am înțeles că nu putem abandona acestă femeie”, povestește acest avocat de 30 de ani, specializat în apărarea drepturilor omului.
Împreună cu Alisa Meissner și Evghenia Șașeva, și ele victime ale terorii staliniste care trăiesc în continuare în apropierea unor foste lagăre din zone izolate, au avut parte de un important succes la sfârșitul lui 2019.
Curtea Constituțională a recunoscut că legea în vigoare nu a fost în realitate aplicată, din cauza condițiilor în continuă schimbare și imposibil de îndeplinit, și a ordonat Parlamentului să repare actul normativ.
Un proiect de lege a fost depus în primă lectură în Duma, camera inferioară a Parlamentului rus.
Dar proiectul face imposibilă „revenirea acasă” pentru aceste femei în timpul vieții lor, deoarece ar trebui să se înscrie pe liste de așteptare pentru o locuință socială. În Moscova, perioada medie de așteptare este de aproape … 30 de ani.
Speranța?
A doua lectură, începând cu 18 ianuarie, lasă speranța că vor fi introduse amendamentele necesare pentru a debloca situația.
Nu se pune problema să-și recupereze apartamentele inițiale, distruse sau ocupate de alții, dar ar putea reveni în oraș, explicăm Grigori Vaipan, pe străzile Moscovei, unde arată cu degetul fostele apartamente ale clientelor sale.
Între aceste cartiere din inima Moscovei, unde prețul atinge mii de euro pe metrul pătrat, și zonele izolate în care au aterizat clientele sale, contrastul este evident.
Copiii prizonierilor Gulagului „și-au trăit toată viața lor în exil”, afirmă avocatul.
Bilanțul sângeros al terorii staliniste este un cui în coasta actualei puteri, care preferă să vorbească despre episoadele glorioase, precum victoria împotriva Germaniei naziste.
Numărul „copiii Gulagului”, născuți în lagăre și care au în prezent între 70 și 80 de ani, este estimat în prezent la circa 1.500 de persoane, spune Roman Romanov, 38 de ani, directorul muzeului Gulagului din Moscova.
„Destinul lor a fost frânt atunci, această fractură nu a fost niciodată reparată și ei suferă în continuare consecințele represiunii”, adaugă el.
Recent, ONU și-a exprimat îngrijorarea iar o scrisoare publică adresată autorităților și publicată de ziarul Kommersant a strâns peste o sută de semnături din partea unor personalități publice, în timp ce petiția lansată de Vaipan a strâns peste 80.000 de semnături.
„Aceste persoane sunt acolo, ele există”, subliniază Vaipan, care pune lentoarea autorităților pe seama unei „inerții istorice”: „Ele au dreptul să revină, legea trebuie să fie aplicată”.
