Connect with us

Actualitate

Le Figaro: Turcia: Europenii sunt gata pentru o normalizare, nu „să şteargă cu buretele” – International

Publicat

pe

Deranjaţi de evoluţiile preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, europenii au pus condiţii joi, 21 ianuarie, emisarului acestuia, Mevlüt Cavusoglu, pentru o normalizare a relaţiilor cu Turcia şi îi vor comunica refuzul lor de a şterge cu buretele acţiunile „agresive” ale Ankarei. Ministrul afacerilor externe turc s-a întâlnit joi după amiaza la Bruxelles cu şeful diplomaţiei europene, spaniolul Josep Borrell.

Europenii au luat notă de voinţa preşedintelui turc de a linişti relaţiile devenite furtunoase cu UE. Dar nu au încredere în „declaraţiile de intenţie” şi vor „fapte şi acţiuni concrete”, a declarat luni Peter Stano, purtătorul de cuvânt al lui Josep Borrell. „Sperăm cu toţii că vorbele preşedintelui turc vor fi repede transformate în acţiuni concrete şi durabile care să dovedească reala sa bunăvoinţă faţă de UE”, a declarat pentru AFP şeful diplomaţiei din Luxembourg, Jean Asselborn. Dar „nimeni nu are intenţia să şteargă cu buretele”, a avertizat el. „UE rămâne decisă să-şi apere interesele şi pe cele ale statelor sale membre şi să apere stabilitatea regională”, a dat el asigurări.

Subiectele de tensiune sunt numeroase: contenciosul cu Grecia şi Cipru, implicarea Ankarei în conflictele din Siria, în Libia şi în Nagorno-Karabah, cearta cu Parisul, încălcări ale embargoului ONU pe arme în Libia, acţiuni militare agresive în Mediterana de est. Liderii europeni i-au întins mâna preşedintelui Erdogan în iunie 2020, dar el a respins-o. Ei au decis în decembrie să sancţioneze Ankara pentru continuarea forajelor unilaterale de gaze în zona economică exclusivă a Ciprului.

„Şandramaua se dărâmă”

Europenii vor adăuga nume pe o listă deschisă în noiembrie 2019 pe care figurează deja doi lideri ai Turkish Petroleum Corporation (TPAO), care au interdicţie de a primi vize şi ale căror bunuri din UE sunt îngheţate. „Lucrul la listă este în desfăşurare. Este complex şi e prea devreme să ne pronunţăm asupra rezultatului sau asupra momentului exact al încheierii lui”, a explicat Jean Asselborn. Un acord ar putea totuşi fi dat pe mai multe nume la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din 25 ianuarie, a arătat un diplomat european.

Ankara are două luni să convingă Uniunea. Josep Borrell urmează să prezinte un raport privind relaţiile politice, economice şi comerciale dintre UE şi Turcia şi să propună opţiuni liderilor europeni pentru summitul din martie. Europenii nu au încredere în preşedintele turc care şi-a tot schimbat atitudinea în ultimele luni. „Mai sunt multe de făcut pentru a deschide un dialog sincer cu Turcia”, recunoaşte Josep Borrell.

Dar curentul s-a schimbat pentru preşedintele Erdogan o dată cu pierderea sprijinului Statelor Unite şi venirea la putere a lui Joe Biden. În plus, „uriaşele probleme economice” ale Turciei nu-i permit să taie legăturile cu Europa, primul său partener comercial.

„Şandramaua se dărâmă şi el e pe cale să piardă sprijinul clasei mijlocii”, explică un oficial european. „Turcii se prezintă ca fiind de încredere”, ironizează un diplomat european de rang înalt. „Dar europenii aşteaptă să vadă dacă această atitudine este sinceră şi de durată. Episoadele precedente i-ai învăţat minte”, a adăugat el.

Germania, prima putere economică a UE, mizează pe liniştire. Ministrul german al afacerilor externe, Heiko Maas, a mers luni la Ankara pentru a saluta „semnalele pozitive” adresate de preşedintele turc şi să se „alăture” iniţiativelor sale. „Cu anumite state, palma funcţionează. Cu Turcia, nu funcţionează”, remarcă italianca Nathalie Tocci, directoare la Istituto Affari Internazionali şi consilieră a lui Josep Borrell.

„Sperăm într-o destindere durabilă în relaţiile noastre cu Turcia, în aşa fel încât să facă nenecesară o nouă extindere a sancţiunilor în martie”, spune Jean Asselborn. „Dar trebuie să ne asigurăm că suntem gata, dacă vreodată nu va exista o altă alegere pentru UE”, a avertizat el.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul