Connect with us

Actualitate

Astra Giurgiu, reacție oficială după scandalul de dopaj: „Nu avem vreo legătură cu demersul celor trei fotbalişti si nu clubul nostru este judecat” – Fotbal

Publicat

pe

​Astra Giurgiu a postat, marţi seară, pe site-ul oficial, un comunicat cu precizări cu privire la cazul tratamentului interzis făcut de Kehinde Fatai, Takayuki Seto şi Alexandru Ioniţă.

“Cu privire la speculaţiile care se fac în acest moment pe tema „dopingului” la clubul Astra, facem câteva precizări pe care le considerăm necesare:

  • Clubul Astra nu a fost implicat în niciun fel în „tratamentul” efectuat de către cei 3 jucători, aflând de această problemă ulterior, chiar de la ofiţerul ANAD, care s-a prezentat la stadionul din Ploieşti pentru a lua declaraţii jucătorilor. Facem precizarea că declaraţiile luate atunci jucătorilor nu s-au făcut în prezenţa unui oficial al clubului nostru, avocat sau doctorul echipei, deşi, era vorba şi despre jucători care nu stăpânesc limba română la perfecţie (cu atât mai puţin unităţile de măsură, substanţele active, etc)
  • Am luat decizia de a suspenda imediat contractele celor trei şi nu putem fi acuzaţi de lipsa celor incriminaţi la anumite termene de judecată, atâta timp cât ei nu au mai fost prezenţi la antrenamente, unul dintre jucători plecând în ţara natală – Japonia (Seto Takayuki). Astra nu are responsabilitati legate de viata privata a jucatorilor angajati, deci nu avea pârghii de a opri un cetăţean japonez să plece la familia sa…
  • ANAD nu a luat un punct de vedere al doctorului echipei noastre cu privire la această situaţie, noi fiind disponibili cu orice lămurire asupra situaţiei, dar, cu tot respectul, considerăm că la acest moment suntem trataţi ca nişte „condamnaţi”, mai degrabă, deşi, este evident că nu avem vreo legătură cu demersul celor trei fotbalişti si nu clubul nostru este judecat.
  • -Este evident ca nici ANAD nu consideră că clubul nostru este culpabil în această speţă având în vedere faptul că nu ni s-a cerut nicio declaraţie măcar.
  • Desigur, suntem stupefiaţi că există această variantă – că laboratoare medicale acreditate, medici români, ar fi putut administra unor sportivi tratamente în cantităţi interzise de legile antidoping (pentru că înţelegem că substanţele administrate, tipul tratamentului, sunt legale, doar cantitatea ar reprezenta „problema”) şi, fără a fi specialişti sau avocaţii laboratorului respectiv, după informaţiile pe care noi le-am obtinut de la jucători consideram că substanţa activă administrată jucătorilor a fost, cantitativ, respectată, până la proba contrarie.
  • Pare că se urmăreşte mai degrabă crearea unui subiect de presă, fără respectarea drepturilor celor implicaţi si ale clubului nostru – clubul nostru fiind o … posibilă victimă colaterală – aspect total incorect luând în considerare textele legale şi regulamentare incidente în cauză. Se fac analogii, de persoane fără vreo competenţă, cu cazul Corona Braşov (acolo procedura era interzisă, situaţia este total diferită), care dau declaraţii tendenţioase în acest sens, se refac clasamentele Ligii I, înaintea unor decizii definitive ale instanţelor abilitate, deşi, nimic nu incriminează direct si/sau indirect clubul nostru, care, oricum, are enorm de suferit din acţiunile independente ale jucătorilor implicaţi, astfel că facem un apel la abţinere, către toţi cei comentează speţa în cunoştinţă/sau nu de cauză, interesaţi sau nu, deoarece orice afirmaţie cauzatoare de prejudicii va conduce, de drept, la situaţia ca clubul nostru să solicite daune interese la nivelul prejudiciului cauzat”, este comunicatul clubului din Giurgiu.

În septembrie 2020, jucătorii Kehinde Fatai, Takayuki Seto şi Alexandru Ioniţă de la Astra Giurgiu au urmat un tratament interzis de Agenţia Mondială Antidoping şi au fost suspendaţi provizoriu de ANAD.

Cei trei au urmat un tratatment intravenos cu vitamine şi minerale la o clinică privată din Bucureşti, care a postat în scop publicitar imagini cu ei pe reţelele de socializare.

Agenţia Naţională Antidoping (ANAD) s-a autosesizat şi a deschis o anchetă. Acest tip de tratament devine unul interzis de WADA dacă prin perfuzie este introdusă în corpul unui sportiv o cantitate mai mare de 100 de mililitri la 12 ore şi există suspiciuni că acea cantitate a fost depăşită.

Gsp.ro a precizat că numai Ioniţă a acceptat să vorbescă despre tratamentul efectuat, motiv pentru care ar putea primi o reducere a suspendării de la patru ani la un an. Fatai şi Seto nu s-au prezentat în faţa comisiei de audiere şi riscă o suspendare de patru ani. Pentru că are mai mult de doi jucători care au efectuat un tratatment interzis, Astra riscă excludererea din Liga I. O decizie în acest caz ar putea fi luată la 4 februarie.

Citește și:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul