Connect with us

Actualitate

Elena Udrea, după ce DNA a cerut să fie condamnată la 12 ani de închisoare: Dacă o omoram pe Kovesi aveam șanse la o solicitare de pedeapsă mai mică – Esential

Publicat

pe

Elena Udrea a reacționat, miercuri, după ce procurorul de ședință de la DNA a cerut Curții de Apel Bucureşti condamnarea ei la 12 ani de închisoare în dosarul finanţării campaniei din 2009, susținând că pedeapsa cerută este mult prea mare și că „nimeni nu a luat niciun ban”. „Cred că dacă o omoram pe Kovesi, cea care a vizat personal acest rechizitoriu în 2017, aveam șanse la o solicitare de pedeapsa mai mică din partea DNA”, spune Elena Udrea.

Mesajul Elenei Udrea:

  • „Câteva considerații despre termenul de ieri din dosarul în care sunt acuzată alături de Ioana Băsescu și alte 4 persoane. A fost ultimul termen, cel în care și procurorul și avocații au pus concluzii.
  • Prima considerație, acuzațiile se referă nu la campania electorală din 2009 de alegere a președintelui Traian Băsescu, așa cum greșit se spune, pentru că procurorii au amestecat intenționat lucrurile, că să îl implice pe fostul Președinte ci la campania privind referendumul pentru Parlament unicameral și reducerea num[rului de parlamentari la 300, desfășurat în aceeași perioadă cu alegerile prezidențiale.
  • Aici, întrebarea pe care am pus-o instanței, argumentat cu prevederile Constituției și ale Legii Referendumului, a fost cine este beneficiarul sumelor de bani care fac obiectul acuzației, cu care s-au plătit panouri pe care era scris “Vino și tu la Referendum”????
  • A două considerație este referitoare la pedepsele spre maximul prevăzut de lege, pe care procuroarea de ședința le-a propus în ceea ce mă privește pe mine, spre 12 ani!!!!!! Și pe Ioana, spre 15 ani!!!!!!!!!
  • Deci nimeni nu a luat niciun ban, nici măcar nu s-a plătit ceva pentru candidatul Traian Băsescu, ci s-au plătit panouri de informare cu privire la Referendum și cu îndemnul către cetățeni la a participa la votul pe acest subiect de interes național, pe care l-am arătat mai sus că fiind tema consultării populare din 2009.
  • Și atunci, o întrebare pentru oamenii normali, care presupun că mai există în țară asta: cum să ceri pentru implicarea în susținerea unui Referendum, mai ales cu o astfel de tema, pedepse mai mari decât pentru omor, viol, pedofilie, trafic de droguri de mare risc etc.????
  • Cred că dacă o omoram pe Kovesi, cea care a vizat personal acest Rechizitoriu în 2017, aveam șanse la o solicitare de pedeapsa mai mică din partea DNA.
  • P.S. Dacă prin absurd, beneficiarul panourilor cu mesaj privind Referendumul ar fi Traian Băsescu, așa cum zic procurorii Bulancea și Kovesi, oare ea, care aștepta cu înfrigurare în sufrageria lui Oprea să câștige Traian Băsescu alegerile, că să o mențînă în funcția de Procuror General și apoi să o pună șefa DNA, nu e la fel de beneficiară?”.

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte).

În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor, iar Dan Andronic – de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

În dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal.

Acuzațiile DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată în 2017 pe Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru instigare la luare de mită, spălare a banilor, pe Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru luare de mită, pe Victor Tarhon, la data faptei preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, tot pentru luare de mită, pe Ioana Băsescu, notar public, fiica preşedintelui României în funcţie la acel moment, pentru instigare la delapidare, instigare la spălarea banilor, pe Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare şi pe Dan Andronic, pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

„În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare”, arăta DNA într-un comunicat de presă.

Procurorii spun că remiterea foloaselor infracţionale a fost ascunsă prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă.

Elena Udrea, pe atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, este acuzată că, în perioada octombrie – noiembrie 2009, l-a determinat pe Gheoghe Nastasia, la acea vreme secretarul general al ministerului, să ceară şi să primească suma de aproape un milion de lei de la un om de afaceri, în schimbul asigurării plăţii unor contracte pe care societatea respectivă le avea în derulare.

Contractele, în valoare de aproape 50 de milioane de euro, fuseseră încheiate cu autorităţi locale finanţate de Ministerul Turismului privind construirea de domenii schiabile şi telegondole, în cadrul programului “Schi in România”.

„Udrea Elena Gabriela i-a indicat inculpatului Nastasia Gheorghe atât suma pe care urma să o solicite de la reprezentantul societăţii comerciale în schimbul asigurării finanţării ce urma să fie aprobată de către minister în contul unor lucrări deja executate de societate, cât şi denumirea firmei către care urma să se realizeze plata foloaselor pretinse (a mitei). În perioada 27 noiembrie – 21 decembrie 2009, omul de afaceri a virat în contul firmei indicate, în două tranşe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deşi societăţile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie naţională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale”, arată DNA.

În realitate însă, banii ar fi fost folosiţi pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală a unuia dintre candidaţi.

Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, însă pedeapsa a fost anulată, după ce Curtea Constituţională a stabilit nelegalitatea completurilor de la instanţa supremă.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul