Connect with us

Actualitate

Arafat, despre pavilionul de la „Matei Balş” unde a izbucnit incendiul: Avea aviz de la pompieri, dar nu și autorizaţie. La controlul din noiembrie, s-a stabilit clar lipsa autorizaţiei şi a fost dat avertisment – Esential

Publicat

pe

Pavilionul de la Institutul „Matei Balş” în care a izbucnit incendiul soldat cu cinci morți avea aviz din partea pompierilor, însă nu și autorizaţie, a declarat, vineri seară, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. El a spus că, în urma unui control din noiembrie, ISU Bucureşti a stabilit clar lipsa autorizaţiei şi a fost dat un avertisment în acest sens. „Dar, vreau să se înţeleagă încă un lucru: existenţa autorizaţiei, poate că chiar şi dacă era autorizat nu împiedica apariţia acestei tragedii”, a susținut Raed Arafat.

  • „Aviz a existat pe documentaţie, nu este emisă autorizaţia. De altfel, la controlul din noiembrie, colegii de la ISU Bucureşti au stabilit clar lipsa autorizaţiei şi a fost dat un avertisment în acest sens. Dar, vreau să se înţeleagă încă un lucru: existenţa autorizaţiei, poate că chiar şi dacă era autorizat nu împiedica apariţia acestei tragedii.
  • Trebuie să ştim foarte clar că autorizaţia este, de fapt, o atestare din partea pompierilor că respectă toate condiţiile de prevenire, dar asta nu înseamnă că garantează. Niciodată nu garantează că nu va fi un incident sau un incendiu”, a declarat Raed Arafat, vineri seara, la Antena 3, potrivit News.ro.

Avizul este documentul emis de ISU pe un proiect, iar autorizaţia, pentru a fi emisă, necesită verificarea în teren a îndeplinirii măsurilor specificate în proiect, cum ar fi existenţa unor culoare de evacuare în caz de incendiu, a unor dotări cu sisteme de detecţie şi stingere.

În cazul Institutului Matei Balş, avizul a fost eliberat anul trecut, în martie.

Arafat a explicat că, în cazul spitalelor, este vorba în general despre clădiri vechi, care dacă nu ar fi modificate nu ar necesita autorizaţie, dar care necesită autorizaţie pentru că la ele s-au făcut lucrări de modificare, modernizare, compartimentare.

În acest context, şeful DSU a arătat că, dacă în cazul unui restaurant se poate pune lacăt pe o clădire neautorizată, în cazul unui spital acest lucru ar avea consecinţe asupra pacienţilor: „Dacă am merge să închidem spitale şi să punem lacăt… Aici măsura trebuie să fie luată şi calculat, cum poţi să o aplici. (…) Să vii să închizi orice spital care nu are autorizaţia încă obţinută înseamnă să laşi oamenii fără unităţi sanitare”.

El a susținut că au fost şi cazuri în care s-au luat măsuri radicale în cazul unor spitale, cum ar fi situaţia unei secţii de terapie intensivă care fusese amenajată la mansarda unei clădiri şi care nu avea ieşire de urgenţă, iar în cele din urmă secţia a fost relocată.

În urma incendiului izbucnit vineri, în jurul orei 5.00, într-un pavilion al Institutului Matei Balș, unde erau internați 101 pacienți cu COVID, și-au pierdut viața cinci bolnavi. Trei pacienţi au fost găsiţi carbonizaţi de către forţele de intervenţie în urma incendiului care a afectat patru saloane. Ulterior, a decedat şi o altă pacientă, o femeie de 80 de ani, transferată la Spitalul Floreasca şi care avea şi arsuri. La câteva ore de la incendiu, o altă persoană – a cincea victimă – a fost găsită carbonizată în baie.

De asemenea, peste 100 de pacienți au fost evacuați și transferați în alte pavilioane sau la alte spitale.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate6 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

UncategorizedO săptămână ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul