Connect with us

Actualitate

Kremlinul dezminte amenințarea privind tăiarea relațiilor cu UE, în cazul unor sancțiuni, și spune că presa a interpretat greșit declarațiile lui Lavrov – International

Publicat

pe

Rusia ar trebui să fie pregătită pentru acțiuni ostile din partea Uniunii Europene, dar nu ar vrea să taie legăturile cu Bruxelles-ul, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, după ce ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a spus că Moscova este pregătită să taie legăturile cu UE, dacă Bruxelles-ul alege să impună sancțiuni care să pună în pericol sectoarele sensibile din economia Rusiei, relatează TASS.

Peskov a subliniat că ”instituțiile de mass-media au pus titluri (cu privire la comentariile lui Lavrov) care au devenit senzaționaliste fără context”.

”Este o mare greșeală a trusturilor de presă care schimbă înțelesul”, a adăugat reprezentantul Kremlinului.

”Ideea este că nu vrem aceasta (să tăiem legăturile cu UE), ci căutăm să dezvoltăm relații cu Uniunewa Europeană. Cu toate acestea, dacă UE alege să meagră pe această cale (de a impune sancțiuni care presupun riscuri pentru economia rusească), atunci da, vom fi pregătiți pentru că trebuie să fii pregătit pentru ce e mai rău”, a explicat el.

”Asta a vrut să spună ministrul. Cu toate acestea înțelesul a fost distrosionat, iar acest titlu senzaționalist a fost prezentat într-un mod în care practic descrie Rusia ca fiind gata să inițieze o ruptură cu UE”, a spus Peskov. ”Vreau doar să deplâng acest lucru”, a spus purtătorul de cuvânt.

Potrivit lui Peskov, comentariile lui Lavrov nu au nevoie de ”nicio confirmare”.

”Desigur, dacă ne confruntăm cu cea mai distructivă politică care provoacă daune infrastructurii și intereselor noastre, atunci Rusia ar trebui să fie pregătită din timp pentru aceste demersuri ostile”, a subliniat Peskov.

„Plecăm de la premisa că suntem gata (să facem acest lucru). În cazul în care vom vedea din nou sancțiuni impuse în anumite sectoare care prezintă riscuri pentru economia noastră, inclusiv în domenii dintre cele mai sensibile”.

„Nu vrem să ne izolăm la nivel global, dar trebuie să fim pregătiți pentru asta. Dacă vrei pace, atunci pregătește-te de război”, a mai spus Lavrov, potrivit Reuters.


Citește și:


Reacția Germaniei față de amenințările Kremlinului privind ruperea relațiilor cu UE: ”Este de neînțeles”

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorizedo oră ago

De ce mâncarea de cantină are o reputație proastă și ce s-a schimbat în ultimii ani?

Sursa foto: magnific.com Pentru mulți angajați, mâncarea de cantină este asociată cu meniuri repetitive, preparate fără prea mult gust și...

Uncategorized3 ore ago

Ce caută românii pe Google de Black Friday

Black Friday are deja o tradiție în România, dar comportamentul românilor legat de acest moment al cumpărăturilor s-a schimbat de-a...

Uncategorized4 ore ago

Câți ani poate rezista un telefon pliabil?

Cu o balama testată pentru 500.000 de plieri și tehnologii avansate de protecție, HONOR Magic V6 reflectă experiența acumulată de...

Uncategorized7 ore ago

Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG

București, România – 5 noiembrie 2026 – Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG, începând cu 6 noiembrie, cu...

Uncategorized8 ore ago

PC Garage anunță produsele la ofertă din cadrul Black Friday de Gaming 2026

București, România, 5 noiembrie 2026  – PC Garage, unul dintre cele mai importante magazine online de produse IT și electronice...

Uncategorized2 zile ago

Scuze, fani ai genului Horror – Samsung face experiența de vizionare de Halloween înfricoșător de bună!

Samsung colaborează cu psihologul Emma Kenny pentru a vă oferi cele mai bune sfaturi despre cum să profitați la maximum...

Uncategorized2 zile ago

Next Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde

Noul model oferă trei poziții de condus, reglaje fără unelte și compatibilitate cu echipamente Direct Drive. București, România – 3...

Uncategorized3 zile ago

Black Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri

BLACKFRIDAY.ro, site-ul oficial Black Friday în România, monitorizează 268 de magazine și centralizează informațiile despre campaniile organizate între 19 octombrie...

Uncategorized3 zile ago

Novo România a adus discuția despre sănătate și wellbeing în prim-plan la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week 2026

București, 30 octombrie 2026. Novo România a fost partener strategic al Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week (MBBFW), cel mai relevant eveniment dedicat...

Uncategorized3 zile ago

Zyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere

Noile switch-uri multi-gigabit de 10G combină conectivitatea la viteză maximă cu o gestionare flexibilă, ajutând IMM-urile să  utilizeze cele mai...

Actualitate4 zile ago

Echipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare

Deplasarea pe motocicletă oferă libertate și mobilitate, dar presupune și o atenție sporită la siguranță. Indiferent dacă motocicleta este folosită...

Uncategorized4 zile ago

Masaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului

Ritmul alert al vieții moderne, orele petrecute la birou și responsabilitățile zilnice pot contribui la acumularea stresului și a tensiunii...

Uncategorized4 zile ago

Mobilă la comandă București: cum alegi producătorul potrivit pentru casa ta

Amenajarea unei locuințe este un proces în care fiecare alegere contează. De la organizarea bucătăriei până la compartimentarea dressingului și...

Uncategorized4 zile ago

Pilates București: cum alegi studioul potrivit și ce beneficii oferă antrenamentele

Într-un oraș dinamic, unde programul încărcat, stresul și orele petrecute la birou fac parte din rutina zilnică, tot mai multe...

Diverse5 zile ago

Black Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători

Black Friday are talentul de a transforma un simplu „mă uit puțin” într-un wishlist foarte serios. Mai ales când în...

Diverse7 zile ago

După o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă

După o toamnă cu deficit de apă în mai multe regiuni agricole, grâul nu a pornit la fel peste tot....

UncategorizedO săptămână ago

Încrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027

69% dintre respondenții care au evaluat Samsung îl asociază cu inovația constantă, iar indicatorul de încredere crește la 67%, potrivit...

DiverseO săptămână ago

TUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie

TUYA Bucharest, restaurant premium dining situat în Parcul Herăstrău, în zona de nord a Capitalei (Șoseaua Nordului nr. 1), lansează...

Uncategorized2 săptămâni ago

Revelionul într-o destinație exotică și cum îți pregătești vacanța

Pentru mulți turiști, trecerea dintre ani înseamnă temperaturi scăzute, petreceri în spații închise și câteva zile libere petrecute aproape de...

Uncategorized2 săptămâni ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Top Stiri Comisarul