Connect with us

Actualitate

Emmanuel Macron insistă pentru autonomia strategică a UE şi evocă problema sistemelor balistice – International

Publicat

pe

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a pledat, în discursul rostit vineri la Ediţia specială a Conferinţei pentru Securitate de la München, pentru consolidarea autonomiei strategice a Uniunii Europene, subliniind că ţările europene trebuie consultate în privinţa instalării unor sisteme balistice, potriit Mediafax.

Preşedintele Franţei a argumentat că ideea autonomiei strategice a Europei şi investiţiile în apărare nu intră în contradicţie cu angajamentele în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

„Europa va trebui să majoreze contribuţiile bugetare pentru apărare, atingerea acelui nivel de 2%. Cred că este foarte important, este un mod de reechilibrare a relaţiei transatlantice, să îi asigurăm pe partenerii americani că suntem parteneri de încredere şi responsabili. Cred că o Uniune Europeană care investeşte mai mult în apărare este mai credibilă în cadrul NATO. Reducem astfel contribuţia SUA în parteneriat, ne asumăm responsabilităţi, arătăm că suntem de încredere. În plus, avem nevoie ca Europa să facă mai mult în regiunile învecinate”, a declarat Emmanuel Macron la Ediţia specială a Conferinţei pentru Securitate de la München, un eveniment desfăşurat în format online.

Emmanuel Macron a argumentat că Statele Unite se concentrează mai mult spre zona Pacificului, astfel că Uniunea Europeană trebuie să asume responsabilităţi mai mari în domeniul apărării.

„În trecut, NATO se concentra total pe Europa şi pe zonele vecine. Cred că este momentul să asumăm mai mult responsabilităţile propriei apărări. Europa, Uniunea Europeană, principalele state membre trebuie să fie parte a soluţiei propriei securităţi. Atunci când vorbim de arhitectura securităţii, când vorbim cu Rusia sau China despre rachete balistice sau despre rachete care implică ţările noastre, noi trebuie să fim parte a procesului de negocieri. Când vorbim de securitatea la frontierele noastre, este normal ca uneori Statele Unite să poată decide să se implice mai puţin, dacă depindem prea mult de Statele Unite în cadrul NATO, putem ajunge în situaţia de a nu mai fi protejaţi la frontierele noastre (…). Deci cred că trebuie să fim parteneri de încredere, cred în NATO, cred că NATO are nevoie de un nou impuls politic, o clarificare a conceptului strategic, NATO are nevoie de o abordare politică şi cred că cea mai bună implicare a Europei în cadrul NATO este să fie mai mult responsabilă de propria securitate şi să fie mai mult responsabilă de această autonomie strategică. Aceste lucruri sunt total compatibile, ba chiar cred că Alianţa Nord-Atlantică va fi în acest fel mai puternică decât înainte”, a subliniat preşedintele Franţei.

Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din Iran.

Emmanuel Macron a argumentat că Uniunea Europeană şi Statele Unite au nevoie de „multilateralism eficient şi util”.

„Europenii şi americanii vor să colaboreze din nou. Avem nevoie de un multilateralism eficient şi util. Trebuie să protejăm democraţiile şi în special libertatea de exprimare, să ne asigurăm că nu există ură difuzată online, de aceea trebuie să reglementăm platformele online. Mai este şi problema inegalităţilor, în contextul în care, dacă vrem ca globalizarea să aibă succes, nu cred că putem avea succes fără vecinii din Africa. Trebuie să găsim soluţii la inegalităţi. Cred că dacă vrem un multilateralism eficient, avem şansa acum, ca europeni, ca americani, trebuie să facem posibil ca toate ţările din lume, statele emergente, statele sărace să poată avea acces la vaccinuri. Aceasta este provocarea noastră acum”, a explicat preşedintele Franţei.

„De asemenea, noi, europenii şi americanii, trebuie să construim o agendă de securitate. Treibuie să facem trei lucruri împreună: primul este să construim, să reconstruim arhitectura de securitate, acesta este noul concept strategic al NATO. Ce am spus anul trecut rămâne valabil, sunt experţi care lucrează în acest sens, la fel şi liderii. Trebuie să avem şi un dialog cu Rusia, este indispensabil, trebuie să găsim soluţii la problemele regionale, în Sahel, unde luptăm împotriva terorismului, în Siria şi Nagorno-Karabah, Libia; trebuie să construim securitate şi să acţionăm împreună în mod coordonat, prin respectarea tuturor aliaţilor, ceea ce nu prea s-a întâmplat în ultimele luni. Trebuie să găsim modalităţi de a coopera, atât la nivelul aliaţilor, cât şi în cadrul Consiliului de Securitate ONU, pentru a găsi soluţii comune. Iranul este, de asemenea, o problemă majoră. A treia problemă majoră pe care o avem este să menţinem ceea ce eu aş numi libertatea suveranităţii. Trebuie să facem aceste lucruri şi în domeniul cibernetic şi în spaţiu, deoarece acestea sunt zone de potenţiale conflicte. Trebuie să apărăm libertatea suveranităţilor (…)”, a insistat preşedintele Franţei.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul