Connect with us

Actualitate

Nivelul libertăților în Rusia este de 20 din 100, la fel ca în țările africane (Freedom House) – International

Publicat

pe

Nivelul libertăților în Rusia e același ca în Republica Democratică Congo și în Republica Congo. Toate cele trei țări au primit câte 20 de puncte din cele 100 posibile și au fost clasificate ca state în care libertățile lipsesc, reiese din raportul organizației pentru drepturile omului Freedom House, scrie Rosbalt, citat de Rador.

„În sistemul politic autoritar din Rusia puterea este concentrată în mâinile președintelui Vladimir Putin. Cu forțe de securitate loiale, cu un sistem judiciar subordonat, un mediu de presă controlat și cu un organ legislativ alcătuit din partidul de guvernământ și facțiuni de opoziție docile, Kremlinul este capabil să manipuleze alegerile și să reprime disidența autentică”, se arată în raport.

În raport se remarcă totodată faptul că „dezmățul corupției contribuie la schimbarea legăturilor dintre birocrați și grupurile criminale organizate”.

Între evenimentele-cheie ale anului 2020 în Rusia apărătorii pentru drepturile omului au trecut pandemia de coronavirus („analiștii au presupus că autoritățile au micșorat numărul real de decese cauzate de coronavirus”), scrutinul privind amendamentele la Constituție („rezultatul pozitiv al scrutinului” – n. Rosbalt) care i-a permis de fapt președintelui Putin să rămână în funcție până în 2036. Între alte modificări, amendamentele îi permit președintelui, cu sprijinul camerei superioare a legislativului, să-i înlăture pe judecătorii Curții Constituționale și Curții Supreme, ceea ce reduce încă și mai mult independența oricum slabă a sistemului judiciar. Alte evenimente-cheie sunt considerate protestele de la Habarovsk, pe care „în general autoritățile le-au ignorat”, precum și adoptarea legii care obligă organizațiile neguvernamentale care primesc finanțare din străinătate să se înregistreze ca agenți străini.

După cum se remarcă în raport, „cel mai influent rival (al lui Putin – n. Rosbalt), Aleksei Navalnîi, a fost descalificat înainte de începerea campaniei (pentru alegerile prezidențiale din 2024 – n. Rosbal) potrivit unui verdict motivat politic”.

„Numeroasele structuri de forță din Rusia lucrează la menținerea controlului rigid asupra societății și pentru prevenirea oricăror provocări politice la adresa regimului în exercițiu”, se arată în raport.

„Autoritățile federale au oportunități limitate de a impune hotărârile politice în Cecenia”, unde liderul cecen Ramzan Kadîrov ar fi primit putere necontrolată în schimbul menținerii republicii în componența Federației Ruse.

„Corupția în guvern și în lumea afacerilor este larg răspândită, iar lipsa responsabilității le permite birocraților să comită infracțiuni fără să fie pedepsiți. Mulți analiști susțin că sistemul politic este în esență o cleptocrație, un regim a cărui caracteristică determinantă este jefuirea bogăției publice de către elitele aflate la putere”, se menționează în raport. Unele dintre aceste elite, subliniază Freedom House, lucrează deschis la realizarea obiectivelor politice ale conducerii țării și primesc contracte de stat și protecție împotriva urmăririi penale în schimbul loialității lor.

Apărătorii drepturilor omului subliniază că numărul țărilor cu statutul „lipsite de libertate” se găsește la un nivel-record în ultimii 15 ani. Astfel, rating-ul libertății a fost scăzut pentru 73 de țări. Potrivit aprecierii Freedom House, în prezent 54 de țări sunt „lipsite de libertate”.


Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC? Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
Diverse4 ore ago

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?

Prelucrarea unui aliaj greu de așchiat nu se câștigă prin forță brută. Se câștigă prin echilibru. Trebuie să ții sub...

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante? Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?
Diverse4 ore ago

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?

Într-o dimineață de ianuarie, după o noapte cu ninsoare udă, am plecat cu mașina fără să mă uit prea atent...

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse9 ore ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized4 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized5 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

Top Stiri Comisarul