Bărbați sau femei, cu toții suntem pasionați de parfumuri și cei mai mulți dintre noi le și folosim. Acestea completează sau îți întregesc stilul. Parfumurile sunt cadouri perfecte pentru cei la care ținem, dar și pentru uzul nostru propriu. Iar multitudinea de oferte de pe piață garantează că pentru fiecare persoană, indiferent de gusturi sau preferințe, există cel puțin un parfum care i se potrivește.
Cu toate acestea, parfumurile, unele dintre cele mai des contrafăcute produse, nu trebuie cumpărate de oriunde și nici în orice condiții. Așa cum nu-ți cumperi mașini de la samsari sau telefoane mobile din amanet, n-ar trebui să cumperi nici un parfum de oriunde.
În urmă cu ceva vreme, era extrem de dificil să găsești parfumuri originale pe piața din România. Ne bucuram când făceam rost de câte unul ”de afară”. Acum, însă, marile branduri și-au îndreptat atenția și spre țara noastră. Parfumuri originale se găsesc într-o mulțime de locuri verificate din comerț. Totuși, trebuie să avem încă mare grijă de unde ne procurăm parfumurile.
Iată câteva sfaturi de care să ții cont atunci când îți achiziționezi următorul parfum.
-
Cumpără doar din locuri de încredere
Pare un sfat de bun simț, dar mulți dintre noi se lasă ușor atrași în mirajul unui ”parfum ieftin”, mai ales dacă e un brand foarte cunoscut. Site-urile de anunțuri online, prietenii care ”știu ei un prieten”, care aduce parfumuri ”furate din Germania”, magazinele no-name, care aduc produse contrafăcute, întrucât nu există un control destul de riguros al autorităților însărcinate cu evitarea acestor lucruri etc. Cel mai ”safe” este să achiziționezi mereu de la magazinele, offline sau online, de prestigiu, care nu-și permit să-și pericliteze brandul vânzând falsuri. Cu siguranță le cunoști și tu, unele sunt celebre în online, iar celelalte au lanțuri de magazine fizice în mai toate mall-urile sau centrele comerciale. Cel mai simplu, însă, este să cumperi de la eMAG, unde ai o gamă extrem de variată de parfumuri.
Parfum bărbați emag parfumuri originale
-
Atenție la ambalaj
În cazul parfumurilor contrafăcute, ambalajele nu sunt lipite perfect pe margini, au imperfecțiuni clare și sunt chiar mai aspre la atingere. Aceste aspecte nu sunt valabile pentru seria de parfumuri originale, ale căror producători pun la fel de multă atenție și grijă în ambalaje ca și în parfumuri în sine.
Majoritatea cutiilor de parfumuri originale sunt ecologice și din material reciclabil. Semnul distinctiv al acestora trebuie să fie prezent pe ambalaj: un cerc în genul celui al yin și yang, dar cu două săgeți ”îmbrățișate”, una neagră și una aurie. La parfumuri originale, întotdeauna săgeata neagră va fi deasupra celei aurii. Nu te sfii să intri chiar în magazin pe site-ul producătorului parfumului pentru a verifica dacă ambalajul este identic cu cel original. Dacă anumite detalii nu coincid, ai de-a face cu un fals.
-
Interiorul ambalajului ascunde informații importante
Următorul pas este să verifici interiorul ambalajelor și să acorzi atenție la anumite elemente distinctive: dacă sunt parfumuri originale, vei găsi în interior o bucată de carton alb care separă sticla de cutie. Dacă culoarea cartonului este gri sau orice altă nuanță exceptând alb, parfumul devine suspect de a fi contrafăcut.
Parfum bărbați – oferte
-
Citește informațiile de pe cutie
Pentru a fi sigur că alegi parfumuri originale, verifică acuratețea informațiilor inscripționate pe cutie prin comparație cu informațiile care sunt disponibile pe site-urile oficiale ale brandurilor care comercializează parfumurile în cauză. Dacă găsești deosebiri între cele două seturi de informații, nu sunt parfumuri originale.
Parfum bărbați – oferte emag.ro
-
Verifică numărul de serie
Ultimul indicator pe care trebuie să îl iei în calcul este să verifici seria parfumului care trebuie să fie inscripționat (nu lipit!), pe fundul sticlei. Numărul trebuie să coincidă, de asemenea, și cu numărul seriei de pe cutie.