Connect with us

Actualitate

Un asteroid de dimensiuni mari va trece azi pe lângă Pământ, la peste 2 mil km distanță / Nu există riscul unei coliziuni – Spatiul

Publicat

pe

Cel mai mare asteroid care se va apropia de Terra în 2021 va trece „aproape” de noi în această duminică, dar la o distanță de circa două milioane de kilometri, fără niciun risc de coliziune. Dar evenimentul va permite cercetătorilor să studieze obiectul celest, potrivit AFP.

Denumit 2001 FO32 și cu un diametru sub un kilometri, acesta va avea o viteză de 124.000 km/h, „mai rapid decât majoritatea asteroizilor” care trec în apropiere de Pământ, precizează Nasa.

Corpul stâncos, care nu este la prima vizită, se va situa cel mai aproape de Pământ duminică, la ora 16,02 GMT. Acesta se va afla atunci la o distanță de 2.016.158 km, de circa cinci ori mai mare decât distanța Terra-Lună.

„Nu există riscul de coliziune cu planeta noastră”, asigură agenția americană. Traiectoria sa este „suficient de bine cunoscută și regulată” pentru a elimina orice pericol, arată și experții de la Observatorul Paris-PSL

Asteroidul este însă clasat ca fiind „potențial periculos”, ca orice corp a cărui orbită este mai mică de 19,5 ori distanța Pământ – Lună și care are un diametru mai mare de 140 metri.

Asteroidul „2001 FO32” a fost observat pentru prima oară în 2001 și este urmărit cu atenție de atunci. Face parte din familia asteroizilor „Apollon”, care se rotesc în jurul Soarelui în mai puțin de un an și se pot încrucișa cu orbita terestră.

„În prezent, știm puține lucruri despre acest obiect și această apropiere ne oferă o ocazie incredibilă de a afla mai multe”, a declarat Lance Benner, cercetător la Jet Propulsion Laboratory de la Nasa, în subordinea căruia se află Centrul de studiere a obiectelor apropiate de Pământ (CNEOS).

Potrivit CNEOS, „astronomii amatori din emisfera sudică și de pe latitudinile nordice joase îl vor putea vedea”, cu ajutorul unui telescop de cel puțin 20 de centimetri diametru.

Astronomii sunt de părere că acesta are diametrul de aproximativ 340 – 370 de metri şi este compus dintr-un amestec de rocă şi metal, conform NASA. Apophis are probabil forma unei păstăi de arahide – două bucăţi de formă neregulată lipite una de cealaltă.

Astronomii l-au văzut pentru prima oară pe Apophis în 2004. Descoperirea acestui asteroid reprezintă un exemplu perfect pentru conceptul de „apărare planetară” – serviciul dedicat observării şi monitorizării asteroizilor cu orbite care trec prin apropierea relativă a Pământului pentru a determina dacă aceştia prezintă vreun risc de a lovi planeta.

Pentru o scurtă perioadă de timp, după descoperirea sa în 2004, astronomii au susţinut că există un risc de 3% ca Apophis să se ciocnească de Terra la 13 aprilie 2029. Acest lucru s-a întâmplat pentru că până şi observaţiile astronomice realizate cu cele mai performante instrumente au o anumită marjă de eroare, marjă care este cu atât mai mare cu cât asteroidul este detectat la o distanţă mai mare faţă de Terra. Această îngrijorare rezultată după primele observaţii ale asteroidului au dus la alegerea numelui Apophis – demonul şarpe din mitologia egipteană care întrupa răul şi haosul.

Observaţiile ulterioare au arătat că nu există niciun risc de ciocnire pentru anul 2029, dar acelaşi risc a mai fost luat în calcul pentru vizitele acestui asteroid preconizate să se producă în 2036 şi apoi în 2068.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized8 ore ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized2 zile ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized3 zile ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Nicușor Dan Nicușor Dan
PoliticO săptămână ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
PoliticO săptămână ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
DiverseO săptămână ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

vestiar metalic vestiar metalic
DiverseO săptămână ago

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de...

UncategorizedO săptămână ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

UncategorizedO săptămână ago

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

gardul potrivit gardul potrivit
DiverseO săptămână ago

Cum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

UncategorizedO săptămână ago

Cum recunoști un brand coreean

Piața e plină de branduri care „arată” coreean: ambalaj minimalist, ingrediente la modă, estetica dewy, promisiunea de glass skin. Dar,...

vase sparte vase sparte
SocialO săptămână ago

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

DiverseO săptămână ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

UncategorizedO săptămână ago

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există...

Uncategorized2 săptămâni ago

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Diverse2 săptămâni ago

„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura

Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch...

Top Stiri Comisarul