Connect with us

Actualitate

Sunt programele promovate prin PNRR mature?

Publicat

pe

Opinie preluată de la Grup Infrastructura:

Un proiect matur pentru investiții în transporturi este un proiect care are indicatorii tehnico-economici aprobați prin HG.

Din acel moment el trece în stadiul de obiectiv de investiții și se pot aloca resurse bugetare pentru exproprieri în baza unor HG-uri succesive, conform graficului de eșalonare al execuției.

Atingerea acestui stadiu de maturitate oficial înseamnă că pentru proiect s-a finalizat Studiul de Fezabilitate, cu toate componentele prevăzute în HG 907/2016, s-au obținut avizele și acordurile prevăzute în Certificatul de Urbanism, pentru faza SF.

Maturitatea maximă a unui proiect este atinsă dacă pentru acesta s-au elaborat deja Proiectul Tehnic și detaliile de execuție, iar toate avizele și acordurile, inclusiv autorizația de construire sunt obținute.

Autorizația de construire pentru proiectele de infrastructură majoră e valabilă până la finalizarea lucrărilor

Dacă obiectivul de investiții aprobat prin HG nu se promovează în termenul de valabilitate al avizelor și acordurilor, mai ales al Certificatului de Urbanism care se emite pentru 2 ani, cu posibilitatea da a fi prelungit cu încă maxim un an și nu s-a obținut autorizația de construire, proiectul devine neaplicabil, fiind necesară reluarea procedurii de obținere a avizelor și acordurilor în baza unui nou Certificat de Urbanism.

Procedură extrem de greoaie, birocratică

Procedură extrem de greoaie, birocratică ceea ce poate transforma un proiect matur într-un proiect care trebuie actualizat/completat.

Orice întârziere mai mare de 3 ani conduce la reluarea întregului ciclu de obținere al avizelor și acordurilor, în baza unui nou Certificat de Urbanism și bineînțeles punerea de acord cu normele în vigoare la data reactualizării/completării documentației.

De aceea, este extrem de important ca imediat după obținerea HG de aprobare a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție să se aloce bani pentru obiectiv în anii următori, indiferent de forma de finanțare a lucrărilor de execuție, pentru elaborarea documentației de obținere a autorizației de construire și începerea lucrărilor minimale.

Lista proiectelor propuse prin PNRR, doar câteva pot fi proiecte mature

După procedura de expropriere, poate începe mutarea și protejarea instalațiilor, se notifică emitenții de avize/acorduri că lucrarea a început și proiectul rămâne matur, aplicabil cu modificări doar în ceea ce privește documentația de achiziție, caietul de sarcini putând prevedea și respectarea de către ofertanți a tuturor normelor în vigoare la data semnării contractului.

Dacă ne uităm pe lista proiectelor propuse pentru implementare prin PNRR, pentru infrastructura de transport rutier, rezultă că sunt doar câteva care se aproprie de statutul de proiect matur, având un stadiu avansat al documentației de proiectare, dar majoritatea nu au nici măcar certificatele de urbanism, primul document care trebuie obținut.

Unele au doar contracte de proiectare semnate, iar pentru unele nici măcar procedura de achiziție a serviciilor de proiectare derulată.

Nu se poate vorbi despre maturitate la un proiect pentru care nu s-au contractat serviciile de proiectare

Este interesant de văzut ce procedură/criterii de apreciere a maturității proiectelor stabilește Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, la o analiză sumară rezultă că majoritatea proiectelor de pe lista propusă nu au șanse de a ajunge la un stadiu de maturitate formal (cu HG de indicatori tehnico-economici aprobat) în mai puțin de un an, pentru a permite și derularea procedurilor de achiziție și semnarea contractelor de proiectare și execuție  a lucrărilor până la sfârșitul anului 2022, condiție expresă pentru proiectele incluse în programul PNRR.

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse3 zile ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

Actualitate4 zile ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
Social4 zile ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

Uncategorized4 zile ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

Uncategorized4 zile ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Uncategorized4 zile ago

Romanian Security Fair a luat startul în forță la Romexpo

BUCUREȘTI,15 octombrie 2026 – Romanian Security Fair 2026 a luat startul ieri, pe 14 octombrie, la Romexpo, unde, timp de...

Uncategorized4 zile ago

Commerce Innovation Summit 2026: Pe 19 octombrie aflăm ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI.

Building Smart in the Age of AI – cea de-a treia ediție a summitului organizat de NETOPIA Payments are loc...

Diverse5 zile ago

De la solarii la căsuțe metalice de grădină: BACAS își extinde gama de produse

BACAS, compania din Alexandria cunoscută pentru producția și comercializarea solariilor și serelor, își diversifică oferta și introduce o nouă categorie...

Diverse5 zile ago

De ce renovarea unei clădiri poate fi mai complicată decât construirea uneia de la zero

La prima vedere, pare logic: dacă o clădire există deja, renovarea ei ar trebui să fie mai simplă decât construirea...

Uncategorized6 zile ago

3 din 4 români amână tratamentele stomatologice. Peste o treime lasă problemele dentare nerezolvate mai mult de un an

62% dintre respondenți spun că au amânat de mai multe ori vizita la stomatolog sau începerea unui tratament Costul este...

UncategorizedO săptămână ago

De la cursuri și ședințe la organizarea taskurilor: cum poate o tabletă să simplifice o zi aglomerată

HONOR Pad 20 reunește funcții pentru multitasking și organizare, un ecran 3K de 12,1 inci și o baterie de 10.100...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
DiverseO săptămână ago

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....

Hyundai Hyundai
DiverseO săptămână ago

Hyundai accelerează electrificarea și pregătește noi lansări pe piața europeană

Hyundai își consolidează poziția pe piața auto din România și continuă investițiile în electrificare, tehnologii moderne și diversificarea gamei de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

Uncategorized2 săptămâni ago

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

Social2 săptămâni ago

Ce obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?

Pregătirea unei persoane pentru înmormântare vine cu o mulțime de detalii despre care familia află, de multe ori, chiar în...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cinci idei pentru a surprinde mai bine lumina de toamnă în fotografiile realizate cu telefonul

Cum te ajută seria HONOR 600 și funcțiile bazate pe AI să pui în valoare culorile și atmosfera orei de...

Diverse2 săptămâni ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

Uncategorized2 săptămâni ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
Diverse2 săptămâni ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

Top Stiri Comisarul