Connect with us

Actualitate

VIDEO La şase luni de la eşec, racheta Vega a plasat pe orbită mai mulţi sateliţi de observare a Terrei – Spatiul

Publicat

pe

Racheta europeană Vega, care a înregistrat un eşec în toamna anului 2020 finalizat cu distrugerea a doi sateliţi, a fost lansată cu succes în noaptea de miercuri spre joi de la Centrul spaţial Kourou din Guyana Franceză şi a reuşit să plaseze pe orbită mai mulţi sateliţi, inclusiv Pleiades Neo 3, un satelit de monitorizare de înaltă rezoluţie, informează AFP, potrivit Agerpres.

Această lansare a rachetei Vega „a reuşit perfect”, au declarat inginerii de la Centrul Naţional de Studii spaţiale din Franţa, într-un comunicat.

Miza era enormă pentru acest lansator italian, care a suferit două eşecuri în 18 lansări.

„O revenire în zbor reuşită” pentru Vega, a adăugat Stephane Israel, preşedintele executiv al companiei Arianespace, la finalul acestei misiuni care a avut o durată de o oră şi 42 de minute.

Vega a plasat la altitudinea de 628 de kilometri satelitul Pleiades Neo 3, primul satelit de înaltă rezoluţie care va face parte dintr-o nouă constelaţie de observare a Terrei, dezvoltată în întregime şi finanţată de grupul Airbus cu peste 600 de milioane de euro.

Racheta italiană a plasat totodată pe orbită cinci sateliţi de talie mică din serviciul SSM de „lansări partajate”: Norsat-3, un microsatelit de observare în beneficiul agenţiei spaţiale norvegiene, şi patru microsateliţi de tip CubeSat pentru operatorii Eutelsat, NanoAvionics/Aurora Insight şi Spire.

Lansarea a avut loc miercuri seară la ora locală 22:50 (01:50 GMT).

Potrivit companiei Arianespace, care comercializează şi exploatează rachetele din gama Vega, operaţiunile de fabricare a lansatorului şi de pregătire a lansării au fost realizate respectând „toate recomandările” care au fost „formulate de comisia de anchetă independentă creată după eşecul lansării rachetei Vega în toamna anului 2020”.

Acea rachetă s-a prăbuşit în mare pe 17 noiembrie, la puţin după după lansare, având la bord doi sateliţi – unul spaniol şi altul francez. Eşecul misiunii a fost cauzat de o problemă de fabricaţie apărută în etapa de integrare a celei de-a patra trepte a rachetei, fabricată de grupul Avio în Italia. Eroarea de cablaj nu a fost detectată de controalele efectuate înaintea lansării.

Lansatorul Vega înregistrase anterior, în iulie 2019, primul său eşec, atunci când trebuia să plaseze pe orbită un satelit militar de observare pentru Emiratele Arabe Unite.

Rezoluţie de 30 de centimetri

Pentru Pleiades Neo 3, „primele semnale de telemetrie au fost primite în această dimineaţă şi panourile solare au fost deschise”, au anunţat reprezentanţii companiei Airbus într-un comunicat.

Acest satelit cu greutatea de 920 de kilograme le va permite cercetătorilor să observe o zonă terestră cu suprafaţa de o jumătate de milion de kilometri pătraţi, reprezentând aproape suprafaţa Franţei metropolitane, cu o rezoluţie de 30 de centimetri.

Lui i se va alătura în luna iulie un al doilea satelit din aceeaşi gamă, Pleiades Neo 4, ce va fi lansat tot de o rachetă Vega, apoi în al doilea trimestru al anului 2022 sateliţii Pleiades Neo 5 şi 6, la bordul viitoarei rachete Vega-C, pentru a forma împreună o constelaţie de patru sateliţi.

Acea constelaţie îi va permite companiei Airbus să răspundă solicitărilor primite de la companii civile şi militare, tot mai numeroase, care doresc imagini de înaltă rezoluţie.

Cuplată la programe înzestrate cu inteligenţă artificială, constelaţia va permite cercetătorilor, de exemplu, să identifice cu exactitate o navă aflată pe mare sau avioane poziţionate pe piste de decolare, precum şi să evalueze evoluţia unei situaţii într-o anume zonă, graţie multiplelor rotaţii deasupra Terrei şi într-un interval scurt, a precizat Francois Lombard, directorul departamentului de inteligenţă artificială din cadrul companiei Airbus.

După lansarea reuşită a satelitului Pleiades Neo, Airbus se alătură companiei americane Maxar, singura de până acum de pe piaţă care beneficia de o rezoluţie de 30 de centimetri, şi intenţionează să înfiinţeze un „duopol” după modelul Airbus-Boeing din aeronautică, a explicat directorul francez.

Rezoluţia sateliţilor francezi de observare civilă SPOT este de 1,5 metri, cea a sateliţilor din precedenta generaţie Pleiades de 50 de centimetri, iar cea a sateliţilor militari – clasificată – este mai mică de 25 de centimetri, a precizat Philippe Pham, coordonatorul misiunilor de observare din cadrul grupului Airbus.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul