Connect with us

Actualitate

Mesaje de Paște. Urări și felicitări de Paște – Magazin

Publicat

pe

​Sărbătorile pascale sunt un prilej pentru a transmite mesaje de Paște, urările și felicitările făcându-le sărbătorile mai fericite celor dragi. Mai sunt câteva ore până la sărbătoarea Paștelui, iar imaginația poate fi pusă la încercare când trebuie să alegem urările de Paște și felicitările pe care să le trimitem. Anul acesta sărbătorile de Paște vin cu o relaxare a restricțiilor, cu atât mai mult pentru a-i bucura pe cei dragi le puteți transmite mesaje și urări de Paște.

Iată mai jos câteva idei de mesaje și urări de Paște:

Mesaje de Paște 2021. Lumina Învierii să se întoarcă spre tine, iar sufletul tău să o primească ca pe o minune.

Lumină în suflet și în minte! Gânduri bune și numai zile senine! Hristos a Înviat!

Lumina Sfintei Învieri sa pătrundă în sufletul si in inimile voastre bucurându-vă de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

Învierea Domnului sa-ti umple sufletul de lumina, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase si inima de iubire ! HRISTOS A INVIAT!

Mesaje de Paște 2021. Lumina și căldura Paștelui să ne încălzeasca sufletele, să ne lumineze mințile, să ne deschidă inimile spre iubire, credința și iertare.

Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumusețea tuturor lucrurilor care ne înconjoară și să dăruim iubire celor dragi. Sărbători Fericite! Hristos a înviat!

Sărbătoarea Învierii Domnului binecuvântată de lumina sfântă să aducă sentimente calde, bogăție sufletească și bunăstare într-un ou înroșit de iubire și într-un cozonac delicios precum voia bună.

E atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău și te vei simți cu adevărat împlinit.

Mesaje de Paște 2021 și urări pentru prieteni

Mesaje de Paște și urări poți transmite, în 2021, și prietenilor. Iată câteva sugestii

Fie ca Sfintele Sărbători să ne facă viața mai frumoasă, casa mai bogată și masa înbelșugată. Fie ca Învierea Mântuitorului să ne facă să aducem lumină, căldură și iubire în suflet.

Sunt zile cand trebuie să ne reamintim să fim mai buni, mai plini de dragoste, cu inima caldă și mai deschisă, când lumina sfântă coboară în casele și în inimile noastre. Paște Fericit!

Sufletul mi se umple de lumină gândindu-mă la sărbătoarea ce se apropie, la noaptea de Înviere, la mine și la tine, la sentimentele ce ne apropie în fiecare zi tot mai mult! Hristos a înviat!

Paștele ne aduce în inimă credință, încredere și dragoste. Bucuria și simplitatea acestor momente ne ajută să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, să apreciem adevăratele valori ale vieții.

Sper ca Paștele să-ți întărească încrederea și speranța! Hristos a înviat!

Lumina Sfintei Învieri să îți aducă bucurie, iubire și o minune care să îți schimbe viața în cel mai frumos mod posibil!

Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură cum numai tu ştii să fii!

Mesaje și urări de Paște 2021 pentru familie

Mesaje și urări de Paște poți trimite, în 2021, și membrilor familiei care, din diverse motve, nu pot fi alături de tine la sărbătoarea de Paște.

Cei care se războiesc să aducă pace, cei care se urăsc să ştie să iubească, iar cei bogaţi să înveţe să dăruiască. Hristos a înviat!

Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!

Pentru unii, Paştele e un moment de întregire a familiei, în care îşi doresc pace şi bucurie. Pentru alţii, e o zi în care se distrează ceva mai mult sau scapă de serviciu ori de şcoală. Pentru mine e pur şi simplu o zi minunată, pe care vreau să o împărtăşesc cu voi. Paşte fericit!

Mesaje și urări de Paște fericit în alte limbi

Dacă ai prieteni în alte țări poți trimte mesaje și urări de Paște în limba pe care ei o vorbesc. Cum se spune Paște fericit în alte limbi:

Albaneză – Gëzuar Pashkët!

Aromană – Ti multsa-anji Pashtili! Hristolu-nye! – Dealihea cŕ-nye!

Bulgară – cestit Velikden!
Chineză– Fu huo jie kuai le!
Croată – Sretan Uskrs!
Cehă – Veselé Velikonoce!
Daneză – God pĺske!
Engleză – Happy Easter!
Estoniană – Häid lihavőttepühi!
Finlandeză – Hyvää pääsiäistä!
Franceză – Joyeuses Paques!
Germană – Frohe Ostern!
Indoneziană – Selamat Paskah!
Italiană – Buona Pasqua!
Latină – Prospera Pascha sit!
Lituaniană – Sveiki sulauke velyku!
Macedoniană – Sreken Veligden!
Maghiară – Boldog Húsvéti Ünnepeket!
Norvegiană – God pĺske!
Olandeză – Gelukkig Paasfest!
Poloneză – Wesolych Swiat Wielkanocnych!
Portugheză – Páscoa Feliz!
Rusă – Schtsjastlivyje Paschi!
Sârbă – Srecan Uskrs!
Slovacă – Milostiplné prežitie Velkonocných sviatkov!
Slovenă – Vesele velikonocne praznike!
Spaniolă – Felices Pascuas!
Suedeză – Glad Pask!

Mesaje și urări de Paște 2021 pentru colegi

Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecăruia. Paşte Fericit!

Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!

O singură dată pe an e Paştele. O zi specială, îmbogăţită de aroma bucatelor tradiţionale şi parfumul florilor de primavară şi al tău! Paşte fericit!

Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!

Învierea Domnului să-ţi umple sufletul de Lumină, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase şi inima de iubire! HRISTOS A ÎNVIAT!

Dumnezeu să vă dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grijă şi un răspuns la fiecare întrebare! Învierea Domnului sa îţi aducă în suflet bucurie şi iubire. Paşte fericit, alături de cei dragi!

Mesajele de Paște, urările și felicitările îi pot bucura pe cei dragi și le face sărbătorile fericite.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized16 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized17 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized18 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized2 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse5 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized6 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized6 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized6 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic7 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul