Aceste imagini dezvăluie munca lor extraordinară dar și faptul că multe întrebări rămân încă fără răspuns la câteva mii de ani după ridicarea monumentelor.
Care a fost scopul Câmpiei Vaselor?
O câmpie din centrul Laos situată în provincia antică Xiangkhouang conține mii de „vase” din piatră, unele având o înălțime de 3 metri și o lățime de un metru. Se crede că acestea au fost sculptate și ridicate între 500 î.e.n. și 500 e.n., cercetările efectuate în anii 1930 descoperind că ele conțineau rămășițe umane și alte artefacte printre care obiecte ceramice, unelte din fier și bijuterii din bronz.
Însă majoritatea vaselor au fost goale în momentul descoperirii lor. Obiecte au fost găsite în interiorul acestora doar ocazional, cercetătorii fiind de părere că vasele au fost acoperite la un moment dat de capace din materiale perisabile. Însă care a fost rolul lor? Unele ipoteze speculează că au fost folosite drept urne funerare în timp ce altele le văd ca fiind recipiente enorme de a depozita apă.
Însă cum au fost transportați acești megaliți, unii cu o greutate de 30 de tone, de la o carieră aflată la 8 kilometri distanță?
Au fost sculptate la carieră și apoi rostogolite până la locația lor finală? Zona încă este excavată dar se pare că ar exista mai multe locuri în care sunt întâlnite astfel de vase, numărul siturilor ajungând la până 90. Nu știm nimic despre oamenii care le-au creat însă ele sunt o realizare remarcabilă care ar fi fost posibilă doar cu o organizare fantastică și muncă asiduă.
FOTO: Ursa Lexander Flueler / Panthermedia / Profimedia Images
De ce a fost abandonat Teotihuacán?
La doar 48 de kilometri de Mexico City se află ruinele unui oraș abandonat care se întind pe 20 de kilometri pătrați. Piramidele și palatale sale, drumurile și sistemele de irigație sunt în prezent la fel pustii precum au fost când aztecii le-au descoperit în secolul XII.
Aztecii au numit orașul Teotihuacán sau „locul unde un om devine zeu”. Însă denumirea originală a orașului dată de cei care l-au construit întrucât aceștia nu au lăsat în urma lor niciun sistem de scriere. Locuitorii originali aiTeotihuacán l-au abandonat în jurul anului 700 e.n. și și-au luat secretele cu ei. Însă dacă ai fi vizitat orașul în jurul anului 600 e.n. ai fi descoperit o metropolă prosperă cu o populație de aproximativ 200.000 de locuitori.
Piramida Soarelui, a treia cea mai mare piramidă din lume, ar fi strălucit în roșu aprins sub lumina solară și ai fi putut să te plimbi pe Aleea Morților lungă de aproape 1,5 kilometri și flancată din ambele părți de temple și palate. Ai fi văzut de asemenea sistemele de irigație necesare pentru hrănirea unei populații atât de mari.
Însă doar 100 de ani mai târziu Teotihuacán era pustiu. Ce s-a întâmplat cu această civilizație extraordinară care a construit orașul? Este posibil ca eroziunea solului să fi dus la imposibilitatea creșterii cantității de mâncare necesară pentru hrănirea populației și acest lucru să fi declanșat un război civil. O altă posibiltate e că orașul a fost atacat de alte triburi.
Ceea ce știm însă sigur este că Teotihuacán a fost cuprins de un incendiu major înainte de abandonarea sa. Chiar dacă investigațiile la Piramida Lunii continuă, s-ar putea să nu aflăm niciodată numele celor care au construit-o. O altă certitudine este însă că orașule cu adevărat spectaculos,
FOTO: Wikimedia Commons
Este mausoleul împăratului Qin protejat de râuri de mercur?
Un fermier chinez care își săpa pământul aflat la 30 de kilometri de orașul Xi’an din centrul Chinei a descoperit în 1974 câteva figurine din teracotă, arheologii sosiți ulterior la fața locului începând să scoată la lumină statuie după statuie. Deși lucrările de excavare continuă până în ziua de azi, arheologii estimează că figurile formează o armată care numără 8.000 de soldați, 130 de care de luptă, 520 de cai și 150 de cavaleriști.
Fiecare statuie a fost sculptată individual cu chipuri și corpuri unice, acestea purtând arcuri și săbii sofisticate. Armata din teracotă a fost creată pentru împăratul Qin Shi Huang, primul unificator al Chinei, care a murit în 210 î.e.n. Mormântul său a fost construit sub forma unei necropole subterane protejate de o armată de soldați și arme, complexul întinzându-se pe o suprafață de aproape 100 de kilometri pătrați.
Mausoleul lui Qin se află chiar în centrul imensului oraș subteran însă nimeni nu a îndrăznit până acum să intre în mormânt din cauza presupuselor capcane care în înconjoară și a legendelor care vorbesc de râurile de mercuri care ar curge în jurul său. Eventualii temerari au fost descurajați și de decizia guvernului chinez de a lăsa cavoul neexplorat până când vor fi aflate mai multe informații despre acesta.
Chinezii din Antichitate credeau că mercurul este elixirul nemuririi și legendele spun că împăratul Qin ar fi băut zilnic din acesta. Dacă solul este contaminat cu mercur, intrarea în mausoleu ar fi periculoasă, ca să nu mai zicem de potențialele capcane. Ar fi poate o misiune pentru Indiana Jones?
Armata de teracotă a împăratului Qin (FOTO: Howitworksdaily.com)
Cum reușește mormântul de la Newgrange să canalizeze solstițiul de iarnă?
În zorii fiecărei dimineți din jurul zilei de 21 decembrie, data solstițiului de iarnă, o rază îngustă de soare pătrunde printr-o mică fantă, perfect poziționată, a mormântului Newgrange din Irlanda. Raza iluminează podeaua mormântului și, pe măsură ce soarele răsare, ajunge să învăluie întreaga încăpere.
Poziționarea atât de precisă a deschiderii care permite luminii să pătrundă pentru a obține acest fenomen este absolut uluitoare ținând cont că fermierii din Neolitic care au construit mormântul Newgrange au trăit în urmă cu aproximativ 5.200 de ani în urmă, cu 700 de ani înaintea construirii piramidelor de la Giza.
Situl Newgrange este alcătuit dintr-o movilă cu o înălțime de 13 metri și un diamentru de 85 de metri, având mai multe încăperi și pasaje în interiorul său. Movila este înconjurată de 97 de dale, o parte a acestora fiind superb decorate.
Istoricii cred acum că structura nu a fost doar un mormânt ci mai degrabă un fel de catedrală antică, un loc pentru venerare și ceremonii religioase, speculând că membrii de vază ai societății care au locuit în Irlanda în perioada respectivă erau îngropați aici. Iar rămășițele ar fi fost iluminate în fiecare solstițiu de iarnă de o rază caldă de soare.
Mormântul Newgrange (FOTO: The Irish Image Collection / Zuma Press / Profimedia Images)
De ce s-au întors locuitorii Insulei Paștelui împotriva statuilor lor?
„De abia ne-a venit să credem că locuitorii acestei insule, complet nefamiliari cu orice formă de putere mecanică, ar fi putut ridica asemenea figuri stupefiante”, scria căpitanul britanic James Cook în 1774, referindu-se la statuile din piatră, numite și moai de indigenii de pe Insula Paștelui, o insulă vulcanică aflată la aproximativ 3.200 de kilometri față de coasta statului Chile.
Cunoscută sub numele Rapa Nui de populața indigenă, Insula Paștelui are o lungime de 23 de kilometri și o lățime de 11 kilometri, suprafața sa fiind presărată cu aproximativ 900 de statui moai cu o înălțime medie de 4 metri.
Cercetările arată că triburile polineziene au populat inusla între secolele I și VI e.n., descoperind aici o locație cu numeroși copaci. Polinezienii au prosperat și au început să construiască statuile impresionante, crezându-se că acestea erau inițial pictate în culori aprinse și că ochii le erau acoperiți de bucăți de corali de diferite culori.
Studii efectuate de-a lungul anilor au descoperit că figurile erau plasate în apropierea unor surse de apă potabilă, poate ca un fel de tribut față de zei sau strămoși. Însă atunci de ce s-au întors acești oameni împotriva statuilor pe care le-au ridicat timp de secole? Până în anii 1800 populația insulei se redusese la în jur de 600 de locuitori iar multe dintre figuri erau deja răsturnate când britanicii au început să colonizeze insula.
O teorie afirmă că despăduririle au lăsat localnicii fără bărcile din lemn indispensabile pescuitului care le asigura hrana, acest lucru ducând la războaie civile, foamete și posibil chiar revolte împotriva vechilor zei. O altă ipoteză speculează că, după ce au rămas fără copaci, locuitorii insulei au fost prea ocupați cu îngrijirea păsărilor pe care le venerau pentru a construi statui.
Însă oricare ar fi fost motivul pentru care locuitorii s-au întors împotriva statuilor pe care înaintașii lor le-au sculptat și ridicat cu atâta migală, acestea rămân fascinante și neapărat de văzut în persoană pentru cei care își permit o călătorie până în sudul Pacificului.
FOTO: David Nunuk / Sciencephoto / Profimedia Images
De ce există un gol în Marea Piramidă de la Giza?
Marea Piramidă de la Giza a fost atât de amplu studiată încât ai putea crede că nu mai are niciun mister de dezvăluit. Însă noi tehnici le–au permis oamenilor de știință să pătrundă în interiorul unor structuri ale piramidei care nu sunt accesibile din afară.
Particulele subatomice numite miuoni se deplasează mai ușor prin spații goale decât prin structuri solide, ajutând experții să afle mai multe despre ce se află în interiorul piramidelor prin bombardarea acestora cu particulele respective. Iar ceea ce oamenii de știință au descoperit prin folosirea tehnicii respective este cu adevărat fascinant.
Deși metoda de construcție a piramidei ridicate în urmă cu 4.500 de ani încă este dezbătută, cercetătorii au anunțat în 2017 că au descoperit un gol curios cu o lungime de cel puțin 30 de metri în interiorul structurii antice. Similar cu marele coridor care duce la încăperea funerară a lui Khufu (Keops), faraonul care a construit Marea Piramidă, spațiul a declanșat ample speculații cu privire la destinația sa.
O teorie afirmă că golul a fost folosit pentru o rampă din interiorul piramidei, necesară pentru a ridica masivele bucăți de piatră înspre vârful structurii. O teorie improbabilă este că ar fi un mormânt secret ce conține artefacte nedescoperite până acum. Ținând cont că este greu de crezut că ca autoritățile egiptene vor permite prea curând investigații intruzive în Marea Piramidă, acest mister va rămâne neelucidat pentru ceva timp.
FOTO: Wikimedia Commons
(Sursa: MSN)
În caz că ai ratat prima parte a articolului și vrei să o citești, o poți găsi aici:
