Connect with us

Actualitate

Fiica unui fost consilier PSD al municipiului Ploiești, condamnată definitiv la 6 ani de închisoare pentru evaziune – Esential

Publicat

pe

Fiica unui fost consilier PSD din cadrul Consiliului Local (CL) Ploieşti a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare cu executare într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 15 milioane de lei, faptele fiind comise în perioada 2006-2007, relatează Agerpres.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a respins, marţi, ca nefondate recursurile formulate de Ana-Ruxandra Stanciu, fiică a fostului consilierul PSD Marilena Stanciu din cadrul CL Ploieşti, şi Aurelian Sandu, ambii administratori ai unor firme, dar şi recursul formulat de partea civilă ANAF împotriva sentinţei pronunţate la data de 7 septembrie 2020 în acest dosar.

La acea dată, instanţa de fond a condamnat-o pe Ana-Ruxandra Stanciu la cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală şi a constatat că această faptă este concurentă cu cele pentru care inculpata a fost condamnată anterior prin decizia definitivă a Curţii de Apel Ploieşti din data de 25 februarie 2016.

În acest context, instanţa a dispus descontopirea pedepsei rezultante anterioare de patru ani şi şase luni închisoare în pedepsele componente şi, în final, contopirea acestora cu cea nouă, urmând ca inculpata să execute o pedeapsă de şase ani de detenţie.

De asemenea, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul Aurelian Sandu, cu antecedente penale, tot la o pedeapsă de şase ani de închisoare.

Procurorii DNA Ploieşti i-au trimis în judecată pe cei doi inculpaţi în noiembrie 2017.

„În perioada 3 iulie 2006 – 16 noiembrie 2007, inculpata Stanciu Ana Ruxandra, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul statului prin neînregistrarea în evidenţele contabile a operaţiunilor comerciale desfăşurate (cu produse petroliere) şi a veniturilor aferente încasate”, se preciza, la acel moment, într-un comunicat al DNA.

Conform aceleiaşi surse, inculpaţii au cauzat un prejudiciu în sumă totală de 15.254.808 lei, din care 3.210.022 de lei reprezentând TVA de plată, 2.690.489 de lei – impozitul pe profit, 7.860.754 de lei – accize produse energetice şi 1.493.543 de lei – TVA aferentă accizelor stabilite suplimentar.

Ana-Ruxandra Stanciu şi Aurelian Sandu au fost condamnaţi definitiv în 2016 la patru ani şi şase luni de închisoare, respectiv patru ani de detenţie într-un dosar privind fraudarea unor firme de leasing.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized21 de minute ago

Câți ani poate rezista un telefon pliabil?

Cu o balama testată pentru 500.000 de plieri și tehnologii avansate de protecție, HONOR Magic V6 reflectă experiența acumulată de...

Uncategorized4 ore ago

Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG

București, România – 5 noiembrie 2026 – Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG, începând cu 6 noiembrie, cu...

Uncategorized4 ore ago

PC Garage anunță produsele la ofertă din cadrul Black Friday de Gaming 2026

București, România, 5 noiembrie 2026  – PC Garage, unul dintre cele mai importante magazine online de produse IT și electronice...

Uncategorized2 zile ago

Scuze, fani ai genului Horror – Samsung face experiența de vizionare de Halloween înfricoșător de bună!

Samsung colaborează cu psihologul Emma Kenny pentru a vă oferi cele mai bune sfaturi despre cum să profitați la maximum...

Uncategorized2 zile ago

Next Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde

Noul model oferă trei poziții de condus, reglaje fără unelte și compatibilitate cu echipamente Direct Drive. București, România – 3...

Uncategorized3 zile ago

Black Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri

BLACKFRIDAY.ro, site-ul oficial Black Friday în România, monitorizează 268 de magazine și centralizează informațiile despre campaniile organizate între 19 octombrie...

Uncategorized3 zile ago

Novo România a adus discuția despre sănătate și wellbeing în prim-plan la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week 2026

București, 30 octombrie 2026. Novo România a fost partener strategic al Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week (MBBFW), cel mai relevant eveniment dedicat...

Uncategorized3 zile ago

Zyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere

Noile switch-uri multi-gigabit de 10G combină conectivitatea la viteză maximă cu o gestionare flexibilă, ajutând IMM-urile să  utilizeze cele mai...

Actualitate4 zile ago

Echipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare

Deplasarea pe motocicletă oferă libertate și mobilitate, dar presupune și o atenție sporită la siguranță. Indiferent dacă motocicleta este folosită...

Uncategorized4 zile ago

Masaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului

Ritmul alert al vieții moderne, orele petrecute la birou și responsabilitățile zilnice pot contribui la acumularea stresului și a tensiunii...

Uncategorized4 zile ago

Mobilă la comandă București: cum alegi producătorul potrivit pentru casa ta

Amenajarea unei locuințe este un proces în care fiecare alegere contează. De la organizarea bucătăriei până la compartimentarea dressingului și...

Uncategorized4 zile ago

Pilates București: cum alegi studioul potrivit și ce beneficii oferă antrenamentele

Într-un oraș dinamic, unde programul încărcat, stresul și orele petrecute la birou fac parte din rutina zilnică, tot mai multe...

Diverse5 zile ago

Black Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători

Black Friday are talentul de a transforma un simplu „mă uit puțin” într-un wishlist foarte serios. Mai ales când în...

Diverse7 zile ago

După o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă

După o toamnă cu deficit de apă în mai multe regiuni agricole, grâul nu a pornit la fel peste tot....

UncategorizedO săptămână ago

Încrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027

69% dintre respondenții care au evaluat Samsung îl asociază cu inovația constantă, iar indicatorul de încredere crește la 67%, potrivit...

DiverseO săptămână ago

TUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie

TUYA Bucharest, restaurant premium dining situat în Parcul Herăstrău, în zona de nord a Capitalei (Șoseaua Nordului nr. 1), lansează...

Uncategorized2 săptămâni ago

Revelionul într-o destinație exotică și cum îți pregătești vacanța

Pentru mulți turiști, trecerea dintre ani înseamnă temperaturi scăzute, petreceri în spații închise și câteva zile libere petrecute aproape de...

Uncategorized2 săptămâni ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 săptămâni ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Top Stiri Comisarul