Connect with us

Actualitate

Marile și micile deosebiri dintre metroul care se va construi în Cluj și cel din București. Clujenii spun că nu vor avea subvenții din bugetul statului – Esential

Publicat

pe

​Ideea construirii unui metrou la Cluj nu este nouă, fiind o variantă actualizată a monorail-ului (trenului suspendat) plănuit de comuniști în anii ‘80. Dacă la început părea o simplă utopie sau o promisiune electorală pentru naivi, în ultimii ani a început să fie luată în serios de tot mai mulți clujeni, pe măsură ce populația a crescut, iar orașul a devenit al doilea pol economic din țară, după București.

În urmă cu câteva zile, Primăria Cluj-Napoca a anunțat numele viitoarelor stații pe care le va avea metroul din oraș. Deși proiectul construirii acestui nou sistem de transport în afara capitalei a fost contestat de unii și tratat cu ironie de alții, autoritățile locale susțin în continuare viabilitatea lui.

Metroul clujean se află în acest moment în faza studiului de fezabilitate, cel de prefezabilitate fiind finalizat în toamna anului trecut, iar recent a fost emis și certificatul de urbanism de către Consiliul Județean Cluj.

Inițiatorii proiectului speră ca fondurile necesare realizării lui să fie acoperite prin Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR).

Era nevoie de un metrou la Cluj?

Bucureștiul cu zonele limitrofe depășește 2,5 milioane de locuitori, pe când Clujul, împreună cu comunele alăturate, care sunt de facto cartiere, la care se mai adaugă studenții, muncitorii navetiști și turiștii, nu trece de 500.000 de locuitori.

Din acest motiv au și existat obiecții privind necesitatea unui metrou, cu atât mai mult cu cât relieful este mai dificil la Cluj-Napoca, oraș situat într-o zonă de dealuri, față de capitală, care este la câmpie.

Există însă mai multe argumente în favoarea metroului clujean. Primul este că limitarea transportului subteran doar la orașele de peste 1 milion de oameni, cum susțineau unii politicieni, este pur arbitrară.

În Europa există câteva exemple de orașe mai mici decât Clujul care au linii de metrou: Bilbao (355.000 locuitori), Catania (313.000 locuitori), Lille (233.000 locuitori), Rennes (215.000 locuitori), Brescia (196.000 locuitori), Lausanne (137.000 locuitori).

În al doilea rând, sistemul de tranzit rapid de la Cluj va fi adaptat la populația mai redusă: va avea o singură linie și va fi de tipul „metrou ușor”, garniturile având 51 metri lungime, 2,65 metri lățime și o capacitate de doar 35% față de cele din București, oraș care are un sistem clasic de „metrou greu”.

De asemenea, linia de la Cluj va fi construită pe axa est-vest, de-a lungul văii Someșului, unde înclinația este relativ mică, evitându-se pantele excesive. Tocmai pe acest traseu este și aglomerația maximă, care a determinat autoritățile să înceapă acest proiect.

La ieșirea din Cluj-Napoca spre Oradea, șoseaua cu două benzi pe sens este cea mai aglomerată din țară, cu peste 70.000 de vehicule care o tranzitează zilnic și ambuteiaje frecvente, depășind astfel toate intrările în București ca nivel de congestionare rutieră.

Trenuri mai mici și stații mai apropiate la Cluj


Harta metrou Cluj. Sursa: metroucluj.ro

Metroul din București a fost realizat, în mare parte, în perioada comunistă. Din cei 76 km actuali, 57 km au fost finalizați înainte de revoluție, 12 km au fost începuți înainte de 1989 și terminați după și doar 7 km au fost construiți de la zero în ultimii ani.

Din cele 62 de stații existente, 38 au fost gata în perioada ceaușistă, încă 14 au fost terminate după schimbarea regimului, dar pe tronsoane vechi sau extinse și doar 10 stații noi au fost finalizate recent. În acest moment sunt operaționale 5 linii de metrou, pe care circulă peste 750.000 de călători zilnic.

Metroul din Cluj este planificat să aibă o singură linie, cu o lungime de 20 km în prima fază, pe care vor exista 19 stații. Spre deosebire de capitală, unde se circulă exclusiv în subteran, o parte din linia de rulare clujeană va fi la suprafață, în partea de vest a orașului (comunele Florești și Gilău), unde spațiul mai permite acest lucru.

Capacitatea de transport maximă va fi de 15.200 călători/oră și pe sens la frecvență maximă (1 tren la 90 de secunde, deci 380 călători/tren și 40 trenuri/oră).

Distanța între stații va fi mai mică la Cluj, nu doar din cauza mărimii orașului, ci și datorită unei abordări diferite: în „epoca de aur”, stațiile de metrou din capitală au fost puse la intervale destul de mari față de alte sisteme comparabile de metrou din Europa; de altfel, stația Gorjului a fost adăugată ulterior tocmai din acest motiv, iar tronsoanele noi, inaugurate sau proiectate în ultimii ani, au stații mai dese.

Costuri mari, subvenții mici?

Metroul din Cluj are un preț estimat de 1,3 – 1,5 miliarde euro și un termen extrem de optimist pentru inaugurare: 2026, acest deadline fiind obligatoriu pentru toate proiectele finanțate prin PNRR.

Însă toate lucrările publice de o asemenea amploare depășesc de obicei cu mult atât bugetul cât și intervalul de execuție asumat inițial. Pentru comparație, segmentul de 6,87 km din magistrala M5 (Drumul Taberei) a avut nevoie de 12 ani ca să fie terminat și a costat peste 600 milioane de euro, preț care nu include și garniturile noi de tren (spre deosebire de cel estimat la Cluj).

Există totuși diferența că linia din București era de tip „heavy rail”, iar cea din Cluj va fi de tip „light rail”. O altă diferență majoră între proiectul ardelenilor și sistemul de transport din sud este costul de exploatare.

Dacă metroul din București primește mai mult de jumătate din banii necesari pentru exploatare ca subvenție de la stat, de la Ministerul Transporturilor (deci din taxe plătite de întreaga țară), cel din Cluj a fost proiectat pentru a se auto-întreține, folosind doar veniturile de la călători și subvenții din bugetele locale.

Un metrou pentru secolul XXI


Imagine de arhiva cu construcția metroului din București prin metoda „cut and cover”. FOTO: Agerpres

Primarul Emil Boc a cerut din start ca metroul Clujului să fie cât mai automatizat, în ton cu tendințele actuale din țările dezvoltate, existând chiar posibilitatea ca garniturile să nu aibă șofer, iar personalul din stații să fie la un nivel minim.

Solicitarea vine atât pentru a reduce costurile pe termen lung și a evita probleme precum cea cu sindicatul Metrorex, cât și pentru a întări poziția municipiului ca centru românesc al tehnologiei și inovării (de altfel, primăria se pregătește să achiziționeze 6 autobuze autonome, conduse de computerul de bord).

Metroul din București, fiind început în urmă cu peste jumătate de secol, va avea nevoie de investiții serioase în automatizare în următorii ani, în acest caz fiind mai ieftin să construiești de la zero un sistem cât mai modern și digitalizat decât să refaci unul existent, bazat pe tehnologie învechită.

Execuția lucrării se va realiza în Cluj integral cu tunnel boring machine, adică lucrările din subteran nu vor afecta clădirile de deasupra; în București doar pe porțiunile mai noi a fost folosită această metodă, iar primele magistrale din anii ‘70 au fost realizate prin metoda „cut and cover”, adică excavație urmată de acoperire, care implică demolarea totală a construcțiilor de la suprafață, iar în zonele unde nu era posibil acest procedeu s-a lucrat prin foraj mecanic, cu scuturi manuale, asemănătoare celor din minerit, folosite și la tunelurile feroviare.

O altă deosebire este și alinierea tunelurilor: dacă în capitală toate sunt paralele, o porțiune din metroul clujean le va avea suprapuse, pentru a încăpea sub un bulevard al orașului care este relativ îngust, fără a afecta clădirile de pe margini, multe dintre ele cu valoare istorică; de altfel, în zona centrală va exista și problema descărcării arheologice, orașul fiind locuit de peste 2000 de ani, numeroase vestigii fiind găsite chiar și în cazul unor lucrări recente de mică amploare.

Viitorul sună bine… în teorie

În capitală se preconizează extinderea metroului, atât prin realizarea de noi magistrale, cât și prin prelungirea celor existente. Deși există fonduri externe, discuțiile avansează greu, fiind împiedicate de birocrație și de disputele între entitățile implicate.

Metroul clujean are prevăzută din start o potențială extindere, în prima fază spre vest, de la Florești la Gilău (cel mai probabil printr-o linie de suprafață), precum și în sud-est, spre noul cartier Sopor care urmează a fi construit de la zero.

În partea de nord-est, unde se află o zonă industrială, metroul se va conecta cu trenul metropolitan, liniile de autobuz, troleibuz și tramvai, printr-o stație intermodală, plasată în apropierea aeroportului internațional.

„Trenul metropolitan va folosi calea ferată existentă prin crearea unor stații intermediare pe raza municipiului Cluj-Napoca, astfel încât oamenii să ajungă mult mai ușor dintr-o parte în alta a orașului, chiar și în aeroport. Metroul este un proiect complicat, deoarece Cluj-Napoca, fiind un oraș istoric, are tot felul de obstacole care țin de dimensiunea respectivă. Dar este necesar, pentru că ne vom sufoca dacă nu vom avea mobilitate alternativă la mașină”, declara primarul Emil Boc într-un interviu pentru HotNews.ro de anul trecut.

O evaluare obiectivă a celor două sisteme se va putea face doar după inaugurarea metroului din capitala Transilvaniei. Până în acel moment, comparăm un sistem care funcționează cu unul care există doar pe hârtie.

Iar în România, planurile sunt mereu foarte frumoase, dar rezultatul din teren arată de obicei cu totul altfel.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

UncategorizedO zi ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

UncategorizedO zi ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized2 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse3 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized4 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized4 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse5 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate6 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized6 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized6 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized6 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized7 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

EconomicO săptămână ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse2 săptămâni ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul